Viitorii chiriaşi pot vedea virtual spaţiile de birouri. Platforma a fost lansată în premieră în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
skanska tur virtual

Platforma de vizualizare interactivă 3D, a fost implementată, în premieră, în cazul unor spaţii de birouri din Bucureşti, în urma unui parteneriat încheiat între un dezvoltator imobiliar şi un start-up din domeniul IT.

Skanska România şi Bright Spaces au anunţat în luna august colaborarea, platforma fiind lansată joi. Skanska este astfel primul client al start-up-ului românesc, iar soluţia îi va permite dezvoltatorului să-şi prezinte spaţiile într-un mod inovator, interactiv şi mai adaptat la nevoile actuale ale clienţilor. 

Motivaţia comună de a revoluţiona industria de real estate prin tehnologie şi de a răspunde cerinţelor dinamice ale pieţei se află la baza relaţiei de lungă durată dezvoltată de Bright Spaces şi Skanska România. Folosirea soluţiei va contribui nu numai la oferirea unei experienţe digitale complete pentru utilizatori, ci şi la crearea unui nou standard în prezentarea virtuală a spaţiilor de birouri.

Potenţialii chiriaşi şi agenţii pot acum:

Să vizualizeze online toate spaţiile disponibile din cele două clădiri Equilibrium în timp real şi în realitate virtuală 3D web - de pe orice device, fără să fie nevoie de aplicaţii suplimentare sau căşti VR

Să schimbe variantele de fitout pentru a-şi face o părere relevantă despre cum s-ar încadra echipele lor în acel spaţiu

Să programeze vizite live pentru spaţiile preferate, direct din platformă

Să ceară ofertă personalizată pentru un anumit spaţiu

Să afle toate detaliile necesare referitoare la clădire sau spaţiile de interes pentru ei dintr-un singur punct central de informare: imagini, videos, tururi virtuale, specificaţii tehnice, caracteristicile de sustenabilitate şi de safety ale clădirilor, şi accesibilitatea în clădiri 

Să vizualizeze locaţia în care se află clădirile, principalele puncte de interes şi mijloacele de transport din apropiere

“Acest parteneriat cu Bright Spaces este rezultatul investiţiilor în inovare şi totodată în viitor, pe care le-am făcut de-a lungul timpului şi care s-au concretizat prin proiecte precum Hackathonul. Ne bucurăm că împreună cu Bright Spaces, unul dintre câştigătorii acelui concurs PropTech organizat în 2019, facem un nou pas important. Platforma, implementată pentru prima dată în România în proiectul Equilibrium, pe care îl dezvoltăm în cel mai important centru de business din Bucureşti, răspunde nevoilor industriei, mai ales în contextul actual.

Astfel, venim în sprijinul tuturor părţilor implicate în procesul de leasing. Continuăm să susţinem activ crearea, adoptarea şi implementarea de soluţii tech şi proptech”, a declarat Anne-Marie Diaconu, Leasing & Asset Director Skanska Property Romania.

”De la participarea noastră în cadrul Hackathonului Skanska şi până acum au trecut mai puţin de 12 luni şi suntem bucuroşi să arătăm un studiu de caz de succes: o Corporaţie impunătoare cum e Skanska a făcut un parteneriat strategic cu un start-up de tehnologie pentru a duce prezentarea clădirilor şi a spaţiilor disponibile la următorul nivel. Deşi procesele de digitalizare au fost până de curând în curtea marilor companii de software, putem spune că se conturează un nou segment de companii agile, cu potenţial mare de scalare rapidă, care vin cu soluţii inovatoare, game-changing, aşa cum este şi Bright Spaces. Pentru noi, parteneriatul cu Skanska reprezintă o rampă de lansare către piaţa europeană a dezvoltatorilor de clădiri de birouri, având astfel şansa să ducem soluţia noastră către un standard în această industrie.” a declarat Bogdan Nicoară, Cofondator & CEO Bright Spaces.

Parteneriatul dintre Skanska România şi Bright Spaces este o continuare a hackathon-ului PropTech, organizat de Skanska în noiembrie 2019 cu sprijinul Proptech România. La acest eveniment Bright Spaces a câştigat locul 1 pentru categoria Leasing şi locul 3 în clasamentul general.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite