Cu ofertele pe faţă: Care sunt cele mai ieftine şi cele mai scumpe oferte de pe piaţa imobiliară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dezvoltatorii imobiliari constinuă construcţia de locuinţe noi, pe fondul unei uşoare creşteri a cererii FOTO Mediafax
Dezvoltatorii imobiliari constinuă construcţia de locuinţe noi, pe fondul unei uşoare creşteri a cererii FOTO Mediafax

Unde mă mut şi cât plătesc pe un apartament? Asta este prima întrebare pe care şi-o pun cei care urmează să cumpere o locuinţă nouă înainte de a căuta ofertele dezvoltatorilor.

Piaţa imobiliară a luat o gură de oxigen în 2015. Şi asta o arată estimările companiilor de consultanţă care au făcut studii în piaţă. Începând cu ianuarie 2015 şi până aum, lună de lună au fost înregistrate creşteri atât ale preţurilor cât şi ale volumelor vândute.

Diferenţele de preţ au fost relativ mici, iar pe anumite segmente, mai ales la periferie marjele de negocieri au fost destul de mari, iar preţurile pentru toate buzunarele.

Preţul mediu calculat de consultanţi, pentru întreaga ţară a fost de circa 700 de euro pe mteru pătart, chiar dacă în anumite zone cu dezvoltare mai accentuată preţurile au fost mai mari, cumeste exemplul Clujului unde  metrul pătrat construit s-a apropiat şi de 1.000 de euro, iar în Bucureşti sunt şi situaţii în care preţul s-a apropiat şi de 1.200 de euro pentru metru pătrat.

În acest an analiştii imobiliari au constatat şi anumite tendinţe noi în piaţă, situaţii în care mediul rezidenţial s-a dezvoltat pe lângă parcuri de birouri.

Citiţi mai multe despre ce oferte sunt în piaţă şi cum evoluează ele pe Adevărul Financiar.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite