Ce mall-uri se deschid în 2019, în Bucureşti şi în ţară

Ce mall-uri se deschid în 2019, în Bucureşti şi în ţară

Stocul naţional modern de spaţii comerciale a ajuns la 3,6 milioane metri pătraţi, după ce 115.000 mp au fost livraţi în 2018, iar pentru 2019 a fost anunţată finalizarea a circa 270.000 mp de spaţii comerciale, dintre care 11% vor fi situaţi în Bucureşti, arată compania de consultanţă imobiliară CBRE.

Astfel, anul trecut au fost livrate spaţii comerciale care însumează 115.000 mp, cu 28% mai mult decât în 2017, dintre care majoritatea sunt situate în parcuri comerciale de dimensiuni mici şi medii. Conform reprezentanţilor CBRE, una dintre cele mai puternice tendinţe manifestate pe acest segment al pieţei imobiliare este majorarea ponderii componentei online. În 2018 s-au înregistrat cu 30% mai multe vânzări prin intermediul canalelor online, faţă de 2017, dar România este în continuare mult în urma pieţelor vestice, din acest punct de vedere. Creşterea vânzărilor online este responsabilă pentru extinderea spaţiului a numeroase magazine, care au început să funcţioneze şi ca showroom-uri. Din stocul total de spaţii comerciale moderne, 32% sunt situate în Ccapitală, iar 68% se găsesc în restul ţării. Centrele comerciale au o pondere de 58% din totalul spaţiilor, rămânând formatul de retail preferat de dezvoltatori, iar 42% se constituie din parcuri comerciale. Un alt trend care a fost observat în 2018 este concentrarea interesului investitorilor către oraşe regionale mai mici, de rang secundar sau chiar terţiar, cum sunt Satu Mare, Baia Mare, Roman sau Bistriţa.

Cele mai mari trei proiecte de spaţii comerciale din 2018 au fost construite în a doua jumătate a anului şi totalizează o suprafaţă închiriabilă de 71.000 mp, după cum urmează:

  • Centrul comercial Shopping City Satu Mare, se întinde pe circa 29.000 mp - dezvoltat de NEPI Rockcastle;
  • Parcul de retail Value Center din Baia Mare, ocupă 22.500 mp - dezvoltat de Prime Kapital;
  • Parcul de retail Value Center din Roman, are o suprafaţă închiriabilă de 19.500 mp - dezvoltat de Prime Kapital.

Proiectele comerciale terminate anul trecut sunt de dimensiuni mici şi medii. Tendinţa principală a fost de dezvoltare de proiecte mici, majoritatea celor livrate în 2018 având dimensiuni care se încadrează între 1.500 mp şi 9.000 mp. Printre direcţiile majore de dezvoltare remarcate în 2018, se numără şi deschiderea de micro centre în interiorul oraşelor, operate de reţelele de hypermaketuri, care încearcă astfel să fie mai aproape de clienţii lor. În a doua jumătate din 2018, Auchan a ajuns la 19 unităţi marca MyAuchan, iar acest curent va fi probabil urmat, în 2019, şi de alte lanţuri de magazine mari.

În ceea ce priveşte gradul de penetrare al categoriei, calculat pentru oraşele cu peste 300.000 locuitori, clasamentul este condus de Constanţa, cu 582 mp spaţii comerciale la mia de locuitori, urmată de Bucureşti (545 mp/ 1.000 locuitori), Cluj-Napoca (488 mp/ 1.000 locuitori), Timişoara (461 mp/ 1.000 locuitori) şi Iaşi (420 mp/ 1.000 locuitori).

De asemenea, 2018 a fost un an cu o activitate intensă şi din punctul de vedere al intrării a 23 de noi mărci pe piaţa locală, de la Hugo Boss sau Tag Heuer, cunoscuta marcă de ceasuri elveţiene, care a deschis în 2018 în Bucureşti singurul magazin monobrand din Europa de Est, până la Miniso, retailer japonez de produse pentru casă şi accesorii, retailerul vestimentar german KiK, Comma, retailerul vestimentar internaţional sau Camicissima, brandul italian de cămăşi bărbăteşti. Dintre mărcile nou intrate în România, 79% au preferat magazine situate în centre comerciale, în timp ce doar 21% au optat pentru amplasări stradale. În afară de numeroasele deschideri, în 2018 am asistat şi la ieşirea a trei branduri din România: Lancel, Armani Jeans şi Gusto Dominium.

Pentru 2019 a fost anunţată finalizarea a aproximativ 270.000 mp spaţii comerciale, dintre care 11% se vor afla în Bucureşti, iar 70% vor fi situaţi în centre comerciale. Dintre cele 12 proiecte comerciale care sunt în prezent în construcţie, cele mai mari, din punct de vedere al suprafeţei dezvoltate, sunt: Openville Timişoara cu 47.000 mp, Festival Centrum Sibiu cu 43.000 mp, Shopping City Târgu Mureş cu 32.600 mp, Târgovişte Mall cu 31.300 mp, DN1 Baloteşti cu 28.000 mp, extinderea Electroputere Parc din Craiova, cu 22.100 mp şi extinderea proiectului Colosseum din Bucureşti cu 20.000 mp.

„2018 a fost un an bun pentru segmentul spaţiilor comerciale, care traversează o perioadă fastă, sprijinită în principal de creşterea consumului. Creşterea componentei online are una dintre cele mai puternice influenţe, care a impulsionat atât majorarea vânzărilor, cât şi modul în care arată şi funcţionează magazinele. Astfel, magazinele îşi măresc spaţiul şi îl utilizează nu doar ca punct de vânzare fizică, dar şi ca showroom, susţinând în acest mod comerţul online. De asemenea, magazinele încearcă să ofere un mediu mai prietenos, centrat pe experienţa utilizatorului, cu un accent ridicat pe serviciile oferite. O altă tendinţă care se manifestă de câţiva ani este numărul mare de extinderi ale centrelor sau parcurilor comerciale. Spre exemplu, 24% dintre spaţiile comerciale care sunt acum în construcţie şi au date de livrare programate pentru 2019, reprezintă extinderi ale unor proiecte existente”, a declarat Carmen Ravon, Head of Retail Leasing al CBRE Romania.

În 2018, chiria prime (chiria de referinţă pentru 100 mp  în proiecte de clasă A, amplasate în cele mai bune zone) pentru centrele comerciale s-a situat in medie la 80 euro/ mp, iar în cazul parcurilor comerciale a oscilat între 8 şi 15 euro/ mp. Chiria prime în cazul unităţilor de retail stradale a fost în medie de 55 euro/mp. Specialiştii CBRE se aşteaptă ca preţul chiriilor să rămână stabil în perioada următoare, dând astfel posibilitatea jucătorilor de pe piaţa spaţiilor comerciale să absoarbă noile proiecte a căror dezvoltare va fi demarată în curând sau care sunt deja în construcţie.

Printre cei mai activi dezvoltatori ca număr de proiecte livrate, a fost Prime Kapital, responsabil pentru şase proiecte de spaţii comerciale, finalizate în 2018.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: