Efectuarea analizelor de risc la securitatea fizică, amânate până la 1 iulie 2018
0Guvernul a amânat astăzi aplicarea prevederilor potrivit cărora toate firmele şi instituţiile, fie ele de stat sau private, erau obligate să efectueze, contra costm, analizele de risc la securitate fizică. Instituţiile şi operatorii economici care deţin bunuri ori valori sunt obligate să realizeze analize de risc la securitatea fizică începând cu data de 1 iulie 2018.
Guvernul a adoptat astăzi o hotărâre care prorogă termenul prevăzut la art. 7 alin. (1) din HG nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.
„Măsura a fost cerută de reprezentanţii operatorilor economici în cadrul întâlnirilor de analiză pentru crearea şi sprijinirea unui mediu favorabil de afaceri desfăşurate la nivel guvernamental. Din analizele realizate a reieşit că unităţile deţinătoare de valori nu au reuşit, în totalitate, să se alinieze la noile cerinţe de securitate, motivându-se prin indisponibilitatea experţilor abilitaţi”, a informat Executivul.
Potrivit acestuia, prorogarea termenului de la 1 iulie 2017 la 1 iulie 2018 este necesară pentru identificarea unor mecanisme care să eficientizeze procesul de evaluare a riscului la securitatea fizică şi pentru a da posibilitatea conformării a cât mai multor unităţi la noile cerinţe, precum şi pentru a nu determina formalizarea fără consistenţa necesară a procesului de efectuare a analizelor de risc sau afectarea funcţionării unor operatori economici, cu consecinţe negative în plan socio-economic.
Unităţile prevăzute la art.2 alin (1) din Legea nr. 333/2003 includ ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile comerciale, indiferent de natura capitalului social, precum şi alte organizaţii care deţin bunuri ori valori cu orice titlu.






















































