Donald Trump caută să angajeze 27 de români la hotelul său de 5 stele din Irlanda. Ce salarii oferă

0
0
Foto: Epa Efe
Foto: Epa Efe

Fostul preşedinte al SUA, Donald Trump, caută angajaţi, inclusiv din România, dispuşi să lucreze la hotelul său de cinci stele din Irlanda.

Potrivit datelor transmise de Observatornews, cei care vor intra în echipa miliardarului vor primi un salariu care variază între 2.000 şi 3.000 de euro lunar, iar cazarea şi mâncarea sunt incluse. Conform sursei citate, se caută cinci bucătari, doi şefi de sală şi 20 de oameni la curăţenie. 

„Nivelul de flexbilitate al candidaţilor români este foarte mare, se integrează foarte uşor în companii cu specific internaţional şi au un nivel foarte mare de anduranţă atunci când vine vorba de o schimbare", spune Roxana Drăghici, reprezentant platformă de recrutare. 

„Comparând cu România este un salariu bun şi atunci mulţi preferă să plece să facă un sacrificiu de câţiva ani şi să strângă ceva bani", explică Sorina Faier, expert HR.

Potrivit Observatornews, primul pas pe care trebuie să-l facă cei care vor să lucreze pentru Donald Trump este să aplice pe unul dintre site-urile de recrutare. 

Al doilea pas – vor avea un interviu online pe platformă şi dacă se vor face remarcaţi cineva va veni tocmai din Irlanda pentru un interviu faţă în faţă. 

Mulţi români ocupă posturi cheie în hoteluri din străinătate. 

Ionuţ Ormenişan a început ca ospătar în urmă cu cinci ani, iar acum este managerul unui cunoscut hotel din Scoţia. 

„Din momentul în care am intrat pe uşă am avut deja o reputaţie foarte bine văzută, iar după o perioadă de 5 ani cunosc şi alţi români în interiorul companiei. Şi dacă au fost orientaţi către o carieră, au fost susţinuţi", povesteşte Ionuţ Ormenişan, manager general Hotel Scoţia.

Oana Hanganu a început pe postul de cameristă într-un hotel din Marea Britanie. Acum, e supervizoare: „Avem fete la cameră, în jur de 6, la bucătărie sunt români, de la spălat vase până la bucătari, pe toate departamentele sunt români. Înainte în hoteluri se câştiga cel mai puţin, era minimul pe economie. Acum, de când cu Brexit-ul şi cu pandemia, au încercat să ridice plata". 

Hotelul Trump International din Doonbeg se află pe coasta de Vest a Irlandei, are camere şi restaurante cu vedere către Oceanul Atlantic, spa, teren de golf şi plajă. 

Economie


Ultimele știri
Cele mai citite