Companiile petroliere cer modificarea legii offshore, pentru redresare economică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petroliştii cer modificarea legii offshore
Petroliştii cer modificarea legii offshore

Federaţia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG) afirmă că recuperarea economică se poate face prin proiecte la scară largă, precum modificarea legii offshore, dar şi prin măsuri precum liberalizarea pieţei de gaze şi eliminarea impozitării suplimentare începând cu 1 iulie.

„În contextul crizei generate de COVID-19 şi a impactului profund pe care măsurile adopate recent de autorităţi le au asupra economiei, FPPG solicită guvernului consultări permanente în vederea prioritizării proiectelor menite să sprijine în mod real redresarea economică, recuperarea pe termen mediu şi lung şi stimularea investiţiilor  private prin condiţii fiscale competitive.  Recunoaştem unanim că primoridială este protejarea oamenilor atât pe durata stării de urgenţă decretate, cât şi după ridicarea acesteia. Totodată, diminuarea impactului negativ al pandemiei Covid-19 asupra competitivităţii economice a României pe termen lung poate fi realizată prin restabilirea echilibrului între stat şi societate. Industria de petrol si gaze se confruntă cu cea mai dificilă perioadă din ultimul secol. În acelaşi timp, industria de petrol şi gaze poate deveni un motor pentru redresarea economică a României, având în vedere ponderea sa în economie prin investiţiile realizate, contribuţiile anuale aduse la bugetul de stat şi numărul de angajaţi”, afirmă reprezentanţii FPPG.

În acest context, membrii federaţiei propun următoarele măsuri:

  • Recuperare economică prin proiecte la scară largă - Marea Neagră şi nevoia urgentă de a modifica legea offshore în vederea clarificării clauzei de stabilitate, definirea unor termeni fiscali competitivi şi crearea condiţiilor de piaţă liberă.
  • Liberalizarea pieţei de gaze şi eliminarea impozitării suplimentare începând cu 1 iulie - corelată cu punerea în aplicare a măsurilor de protecţie a consumatorilor vulnerabili.
  • Modernizarea legii energiei (123/2012):
  • astfel încât modificările aduse să permită noi investiţii în capacităţi de producţie a energiei electrice (contracte bilaterale).
  • Liberalizarea trebuie să permită formarea autonomă a preţurilor, eliminarea obligaţiei de tranzacţionare pe pieţele centralizate (CMO) şi înlocuirea acesteia cu un program de ofertare a gazelor – Gas Release Program, care să fie discutat în prealabil cu întreaga industrie.
  • Deblocarea proiectelor din fonduri europene – pentru a facilita noi soluţii tehnologice care permit colaborarea între industrii în procesul de tranziţie energetică.
  • Digitalizarea industriei de petrol şi gaze în vederea debirocratizării şi promovarea noilor tehnologii care să vină în sprjinul companiilor şi autorităţilor deopotrivă.
  • Promovarea proiectelor de eficienţa energetică - acestea ar permite investiţii considerabile în eficienţa energetică a clădirilor şi totodată ar contribui la scăderea facturilor la utilităţi.
  • Modificarea urgentă a Codului Muncii şi corelarea prevederilor cu nevoile angajatorilor.
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite