Una dintre cele mai bogate ţări a triplat TVA şi a eliminat „alocaţiile de trai”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO 123 RF
FOTO 123 RF

Criza a lovit puternic una dintre cele mai bogate ţări din lume, autorităţile luând decizia de a tripla TVA şi de a elimina „alocaţiile de trai”, scrie RT.

Arabia Saudită a anunţat adoptarea unor măsuri de austeritate în contextul crizei iscate de epidemia de COVID-19, dar şi a declinului puternic al preţului petrolului, pe fondul conflictului cu Rusia de pe piaţa energetică.

Potrivit RT, regatul saudit va ridica valoarea TVA-ului la 15% de la 1 iulie şi va suspenda o parte semnificativă a aşa ziselor alocaţii de trai acordate cetăţenilor săi. Potrivit Ministerului de Finanţe din Arabia Saudită, măsurile sunt menite să economisească un total de 100 miliarde de riyali, aproximativ 26.6 miliarde dolari americani.

"Măsurile adoptate astăzi, deşi dificile, sunt necesare pentru menţinerea stabilităţii economice şi financiare pe termen mediu şi lung în interesul ţării şi al cetăţenilor", a spus Mohammed Al-Jadaan, ministrul finanţelor, potrivit Agenţiei Saudite de Presă.

Ţară cu o populaţie de circa 34 milioane oameni, Arabia Saudită a avut în 2019 un PIB de 779.289 miliarde dolari, fiind pe locul 18 în lume. O parte semnificativă a bugetului se bazează pe producţia şi exportul de petrol.

Arabia Saudită a inundat în primele luni ale anului piaţa petrolului cu materie ieftină, ducând la o prăbuşire a preţului acestuia.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite