Silicon Valley sau Valea Zeilor. Unde credinţa se îmbină cu tehnologia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexa Andrzejewski stă pe balcon şi urmăreşte predica pastorului cu un etaj mai jos. Înainte de începerea slujbei îşi scoate IPhone-ul şi deschide o reţea socială, căutând după o biserică din San Francisco. Pastorul le cere să caute un anumit pasaj din Biblie, iar Andrzejewski, soţul ei şi prietenii  caută pasajul cu ajutorul tehnologiei. Alexa este fondatoarea unei aplicaţii pentru mobil numit  Foodspotting.

Credinţa mă ajută să separ ceea ce fac de cine sunt. Recunosc că am o valoare ce vine de la a fi iubit de cineva din afara mea, care m-a creat cu un anumit motiv şi mi-a dat multă putere în calitate de fondator. Datorită acestui lucru, nu am de ce să mă îngrijorez în legătură cu pierderea identităţii, dacă nu reuşesc în ceea ce i-am propus“, a povestit Alexa pentru „Financial Times”.

Silicon Valley, centrul industriei tehnologice globale, este condus de raţiune şi ştiinţă – unităţile de date iau decizii, calculatoarele rezolvă probleme. Şi totuşi, există un curent puternic de credinţă, care pătrunde în tot – motivează antreprenorii şi îi determină pe ingineri să creadă că tehnologia va vindeca bolile şi va contribui la progresul umanităţii.

Câteodată credinţa vine din învăţăturile religioase, dar treaba bine făcută este primordială în Silicon Valley, astfel încât credincioşii păstrează înclinaţiile spirituale de-o parte când sunt în public, spune Jan English-Lueck, profesor de antropologie de la Universitatea de Stat din San José. „Credinţa dogmatică ar sta în calea relaţiilor bune de la serviciu şi acesta este adevăratul păcat din Silicon Valley“.

Şi religia trebuie să evolueze

Aşa cum religia influenţează obiectivele şi deciziile lor în afaceri, cei care cred în tehnologie împing, la rândul lor, limitele predicilor tradiţionale, remodelând imaginea în care creştinismul este predat în regiune. Bisericile locale nu de ales şi trebuie să se adapteze tinerilor. Aproximativ 60% din tineri renunţă la viaţa religioasă înainte de vârsta de 15 ani, mulţi dintre ei invocând contrastul dintre biserică şi ştiinţă, potrivit unui studiu realizat de Barna Group în 2011.

Bisericile locale fac eforturi explicite pentru a răspunde preocupărilor specialiştilor şi pentru a vorbi despre rolul credinţei în muncă. Bisericile din San Francisco, care atrag un număr mare de persoane din Silicon Valley, oferă săptămânal discuţii de grup pentru antreprenori şi angajaţi, cu privire la credinţă. Pastorii spun că învaţă cum să modeleze mesajele, la fel de mult cum antreprenorii învaţă  că Biblia se potriveşte cu viaţa modernă.

Antreprenorii din Silicon Valley sunt printre cei mai creativi şi curioşi oameni, atunci când vine vorba despre cum este înţeles creştinismul. Sunt curioşi cu privire la intersecţia dintre credinţă şi globalizare. Vor să înţeleagă punctul de intersectare al credinţei cu ştiinţa“, afirmă Chuck DeGroat, pastor la Biserica Oraşului.

Andrzejewski vrea să construiască o comunitate similară pentru biserica sa, prin organizarea unor prânzuri între antreprenori şi ingineri, în care se discută ultimele noutăţi pe piaţa tehnologiei, dar şi cum vor reuşi să îmbine ştiinţa şi credinţa.

Puterea tehnologiei

Jim Gilliam avea nevoie de un transplant de plămâni la vârsta de 27 de ani, după ce tratamentul de cancer i-a produs leziuni grave, însă doctorii i-au respins cererea, sub pretext că procedura este prea complicată. Jim şi-a vărsat frustrarea pe internet şi a scris un blog, pe care prietenii l-au văzut şi au intervenit în numele lui. Astfel a reuşit să facă transplantul.

„Internetul este religia mea. În timp ce mă pregăteam de operaţie nu mă gândeam la Iisus sau dacă inima mea se va opri sau dacă mă voi duce în rai, mă gândeam la oamenii care mă aduseseră acolo“, a spus el. Jim Gillian a crescut în Silicon Valley, înconjurat de lumea ştiinţei şi a religiei, însă experienţa personală l-a determinat să aibă mai multă încredere în ştiinţă şi în puterea oamenilor de a crea şi de a se susţine reciproc.

Ca adolescent, Gilliam a avut dificultăţi în a se pune de acord cu tehnologia. El a dus o „viaţă dublă“, trei zile la biserică şi una online. După diagnostic, mamei lui i-au fost depistate tumori  canceroase şi a murit după cinci luni. Gilliam s-a confruntat cu o criză de credinţă. El nu a simţit că religia i-a acordat suficiente explicaţii şi a încetat să mai meargă la biserică. În schimb a ales calculatorul şi a început să caute teorii ale evoluţiei, care să-i explice lucrurile neînţelese ale lumii.

Până unde merge tehnologia

Compania Google oferă angajaţilor săi şedinţe regulate de meditaţii şi cursuri de yoga şi are ca motto „Nu fi rău“.

Alţi antreprenori construiesc aplicaţii care să-i ajute pe oameni să găsească restaurante şi sinagogi, să calculeze sume şi să se confeseze prin intermediul smartphone-urilor. Aproximativ 15% din proprietarii de telefoane mobile din SUA au descărcat o aplicaţie a Bibliei, potrivit datelor grupului Barna.

Preoţii schimbă abordarea

DeGroat de la Biserica Oraşului poartă blugi la predici şi câteodată chiar înjură în conversaţie. Vorbeşte mai mult în termeni filosofici şi intelectuali, decât în termeni religioşi. Totuşi lipsesc elementele multimedia, pe care multe alte biserici le adoptă spre a atrage tinerii. Prin intermediul paginii de Facebook, DeGroat încearcă să îmbunătăţească discuţiile cu credincioşii.

DeGroat îşi vede slujba din Silicon Valley ca o modalitate de a le aminti oamenilor că identitatea lor nu se rezumă doar la munca pe care o depun şi încearcă să-i impulsioneze să folosească tehnologia ca să ajute umanitatea. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite