Moderna ar putea fi dată în judecată pentru încălcarea brevetelor legate de vaccinul anti-Covid, de către compania Arbutus Biopharma

Moderna ar putea fi dată în judecată pentru încălcarea brevetelor legate de vaccinul anti-Covid, de către compania Arbutus Biopharma

Moderna a declarat anterior în documente depuse în instanţă că se aşteaptă că Arbutus ar putea intenta un proces prin care să solicite redevenţe de la vaccinul său pentru Covid-19, dacă brevetele ar fi menţinute.

Moderna s-ar putea confrunta cu un proces pentru încălcarea brevetelor legate de vaccinului său Covid-19, după ce o instanţă de apel federală a respins miercuri contestaţia faţă de brevetele aparţinând Arbutus Biopharma, transmite Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

Acţiunile Arbutus aproape s-au dublat în urma deciziei, urcând cu 95%, la 6,25 dolari pe unitate.

Titlurile Moderna au scăzut cu mai mult de 10%, la 316,43 dolari pe unitate.

Curtea de Apel din Circuitul Federal al SUA a acceptat concluziile unei comisii administrative conform cărora brevetele Arbutus - care pot acoperi tehnologia utilizată în vaccinuri - sunt valabile, deoarece ştiinţa implicată nu era cunoscută anterior.

Moderna şi Arbutus nu au răspuns solicitărilor de comentarii.

Moderna a declarat anterior în documente depuse în instanţă că se aşteaptă că Arbutus ar putea intenta un proces prin care să solicite redevenţe de la vaccinul său pentru Covid-19, dacă brevetele ar fi menţinute.

Compania a estimat luna trecută vânzări pentru 2021 între 15 şi 18 miliarde de dolari, iar pentru 2022 vânzări între 17 şi 22 de miliarde de dolari, pentru vaccinul său împotriva Covid-19.

Analistul Jefferies Dennis Ding a spus că un proces pentru încălcarea brevetelor este posibil, dar ar putea dura ani de zile, adăugând că Arbutus se va mulţumi probabil cu o mică redevenţă.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările