China General Nuclear, compania care urma să realizeze Reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, va investi zeci de miliarde de euro în Marea Britanie
0Compania China General Nuclear Power Corp (CGN), investitorul selectat să realizeze Reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă împreună cu compania de stat Nuclearelectrica, va investi zeci de miliarde de euro în centrale atomice din Marea Britanie.
Anunţul a fost făcut de către premierul David Cameron, cu ocazia vizitei în Marea Britanie a preşedintelui Chinei Xi Jinping.
Astfel, compania General Nuclear Corporation va achiziţiona o treime din acţiunile centralei nucleare din Hinkley Point, construită de grupul francez EDF. Proiectul are costuri de 28 de miliarde de dolari.
De asemenea, CGN va deţine o participaţie de două-treimi în centrala nucleară Bradwell, situată în apropiere de Londra, unde va fi instalat un reactor chinez, şi o cincime din acţiunile centralei de la Sizewell, echipată de grupul Areva.
CGN a fost selectată de către Nuclearelectrica în urmă cu un an pentru realizarea unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, grupul chinez urmând să deţină „majoritatea“ acţiunilor la compania mixtă care va construi efectiv reactoarele. Proiectul de la Cernavodă are costuri totale de 6,5 miliarde de euro, dar are nevoie, ca şi cel de la Hinkley Point, de ajutoare de stat pentru a fi rentabil.
Valoarea totală a contractelor parafate de către China şi Marea Britanie se ridică la 40 de miliarde de lire sterline, echivalent a 55 de miliarde de euro sau 62 de miliarde de dolari.