Cel mai mare fond suveran din lume dă în judecată grupul Volkswagen din cauza pierderilor generate de scandalul emisiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fondul suveran norvegian, cel mai mare din lume, a declarat duminică, pentru „Financial Times“, că pregăteşte acţiuni în justiţie în Germania împotriva producătorului de automobile Volkswagen, unde este unul dintre principalii acţionari, după ce valoarea acţiunilor acestuia au scăzut la bursă din cauza scandalului emisiilor.

„Avocaţii noştri consideră că modul în care grupul a acţionat justifică cererea de reparaţii în cadrul legislaţiei germane. În calitate de investitor, este responsabilitatea noastră să păstrăm părţile pe care le deţinem în Volkswagen“, a declarat directorul general al unităţii din banca centrală care administrează acest fond. 

Fondul alimentat din veniturile încasate de pe urma hidrocarburilor norvegiene este al patrulea acţionar al producătorului german, cu 1,64% din capital, potrivit Bloomberg. 

Grupul Volkswagen, al cărui portofoliu reuneşte 12 mărci, printre care Volkswagen, Audi, Porsche şi Seat, a fost nevoit să cheltuiască 16,2 miliarde de euro pentru a face faţă scandalului manipulării testelor de emisii unor motoare diesel izbucnit anul trecut. 

Probele sale judiciare sunt abia la început, cu o serie de acţiuni în justiţie declanşate în Statele Unite şi Olanda. Duminică seară, niciun purtător de cuvânt al producătorului de automobile nu a putut fi contactat. 

Volkswagen a folosit softuri pentru manipularea testelor de emisii la 11 milioane de maşini din întreaga lume pentru a le face să pară mai puţin poluante, iar în prezent se confruntă cu consecinţele acestui scandal. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite