Biserica kapitalista (pamflet)

Ce se întâmplă atunci când banul devine idolul societăţii, iar capitalul devine dumnezeul ei? Apare biserica kapitalistă. Cum ar arăta o astfel de biserică? Ea are lăcaşe de cult, slujitori, slujbe, simboluri, rugăciuni. Cred că o vedem astăzi deja funcţionând, cu o creştere îngrijorătoare a numărului de membri.

Motto: „Adevărul se poate spune şi în glumă”

Zice-se că banii ar fi un mijloc de schimb al unor valori. Cum viaţa noastră de azi este din ce în ce mai pătrunsă de spiritul materialist, ispita de a transforma banii în idol este permanentă şi foarte mare. În acest caz, capitalul devine dumnezeul existenţei umane. El îţi umple viaţa,  te pune în mişcare,  îţi dă griji, vise, emoţii, nervi.

Cum însă religiozitatea din om nu dispare,  ci doar îşi schimbă ţinta, este uşor de înţeles de ce am presupus apariţia cultul banilor, al capitalului. Putem numi acest cult după divinitatea sa:  biserica kapitalistă. K-ul se datorează enormei persuasiuni cu care încearcă să ne transforme în enoriaşi. Pe toţi.

Cam care ar fi caracteristicile acestui cult, inspirat de titlul documentarului Kapitalism - Reţeta noastră secretă? Să vedem…

Slujbele ar fi tranzacţiile financiare. Cu cât valorile tranzacţionale sunt mai mari,  cu atât slujbele sunt mai importante şi mai demne de toată atenţia. Ca la marile sărbători. Mai mult, ele durează destul cât să-ţi umple toată viaţa, aşa încât te trezeşti că uneori nu mai poţi gândi sau face altceva. Toată viaţa kapitalistului se desfăşoară între încasări şi plăţi, între vânzare şi cumpărare. Restul devine…decor. Sau tăcere.

Lăcaşurile de cult sunt de mai multe feluri. Marile catedrale sunt instituţiile financiare: bănci, fonduri de investiţii, consilii de administraţie etc. Acestea fac regula după care cultul se desfăşoară în teritoriu, la lăcaşele de cult mai mici: societăţi comerciale organizate divers (magazine, întreprinderi, servicii etc.).

Cine ar fi slujitorii? Ei sunt împărţiţi pe trei trepte,  ca în preoţia creştină. Mai marii sunt bogaţii planetei, acţionarii cu nume greu si globalizat, care decid ce şi cum se întâmplă. Mai jos, urmează executanţii:  directorii şi administratorii de firme, precum şi toţi cei care pun în funcţiune mecanismele financiare numite tehnic investiţii şi afaceri. Ajutoarele sunt decidenţii politici, care facilitează funcţionarea acestor mecanisme, prin elaborarea unui întreg sistem juridic, care să-i dea legalitate (sau măcar aparenţa de legalitate).

Dacă idealul creştin,  rugăciunea permanentă, este greu de atins, nu la fel este cu rugăciunile kapitaliste. În biserica kapitalistă, rugăciunile devin repede permanente. Ele îţi inundă întreaga ta fiinţă, îţi absorb toate energiile. Ziua îţi promit pacea, deci alergi după ea ca după fata Morgana dar noaptea nu-ţi dau pace şi te frămânţi pentru zilele ce vin. Chiar şi când crezi că ai uitat de rugăciune (se întâmplă frecvent în creştinism), vine un moment în care realizezi că te-ai înşelat amarnic. Oriunde te-ai învârti, ai nevoie de idolul banilor.

Aceasta este de fapt şi şmecheria prin care cultul kapitalist îşi îngroaşă rândurile enoriaşilor. Indiferent de naţionalitate,  sex,  rasă sau religia iniţială, mai toţi suntem momiţi să devenim adepţi. Opunerea prin rezistenţă costă mult: perspectiva falimentului. Nu ai spirit de afacerist, eşti condamnat la sărăcie lucie. Mai ales dacă eşti bugetar amărăştean.

Simbolurile acestui cult se concretizează nu în diverse semne, ca la cultele obişnuite, ci în cifre. Prezenţa lor este universală, iar înţelegerea lor este imediată. Impactul vederii lor este mai puternic pe măsură ce ele se înmulţesc şi au mai mulţi digiţi sau zerouri în coadă.

Dacă celebrul 666 din Apocalipsă este pecetea prin care fiara apocaliptică îşi marchează slujitorii pe frunte sau mâna dreaptă, în kapitalism pecetea este dată de aceste cifre. Ele se întipăresc fie pe fruntea adepţilor, prin elaborarea sau acceptarea ideologiei financiare, fie pe mâna dreaptă, prin activism în numele cultului. Căci fruntea reprezintă mintea (raţiunea), iar mâna dreaptă activitatea (lucrarea).

Există chiar un decalog, asemănător celui din vechime:

• Kapitalul este dumnezeul tău. Să nu ai alţi dumnezei afară de el.
• Să nu ai alţi idoli afară de ban, nici în cer, nici pe pământ. Să nu te închini şi nici să slujeşti lor.
• Să nu defăimezi kapitalul, căci el este cel ce-ţi dă ţi întreţine existenţa pe acest pământ. Defăimarea nu te va lăsa nepedepsit.
• Cinsteşte ziua kapitalului. Ea este 24/7 sau, mai pe înţeles, non-stop. În ea să îi aduci cinstire şi închinare, iar alte preocupări care nu au legătură cu kapitalul să nu ai. Economia, politica, educaţia, sănătatea, cultura, turismul, religia şi alte sectoare umane de activitate (ideal ar fi toate) trebuie convinse să sărbătorească această zi.
• Cinsteşte pe cei ce te-au învăţat kapitalismul, ca să poţi trăi mult şi foarte bine. Inventează necesităţi noi, care sporesc kapitalul
• Să nu ierţi datoriile. Fără kapital eşti deja mort.
• Să nu trădezi kapitalismul prin donaţii. Proştii fac donaţii, kapitaliştii fac avere. Dacă trebuie neapărat să faci donaţii, să fie doar pentru popularizarea bisericii kapitaliste.
• Să nu furi pe faţă. Presează să ţi se dea degeaba sau la un preţ modic. Eventual, foloseşte-te de chichiţe legale. Profitul scuză mijloacele.
• Să nu minţi kapitalismul, căci facturile nu te vor ierta.
• Să nu practici corectitudinea financiară ci doar investiţiile profitabile. Acumulează cât mai mult. Cumpără ieftin şi vinde scump. Nu retribui munca după valoarea ei. Dispreţuieşte tot ce este uman, căci risipeşte banii degeaba.

Dacă ar fi să forţez nota, aş spune că există chiar şi o rugăciune simplă şi mântuitoare,  în viziunea ideologilor kapitalismului, asemănătoare rugăciunii Tatăl nostru din creştinism. Sunt convins că sunt destui cei care o folosesc dimineaţa şi seara. Cum ar suna ea?

Kapitalul nostru / Carele eşti prin conturi / Plinească-se numărul tău,  / Vie îmbelşugarea ta,  / Facă-se investiţia afacere profitabilă, / Precum în bănci, aşa şi-n portofel.  / Banul nostru cel de toate zilele /Dă-ni-l nouă astăzi.  / Şi ne înmulţeşte averile noastre / Precum şi noi facturile către datornicii noştri, / Şi nu ne duce pe noi în faliment / Ci ne izbăveşte de dosare penale.  / Că a ta este lumea, bogăţiile şi slava ei.  (Fără Amin, că în kapitalism totul este relativ)

Dar, forţând până la limită, cum ar arăta un crez al kapitalismului, aşa cum creştinismul are unul. Ar începe aşa: Cred într-unul kapital, făcătorul pieţelor financiare şi al economiei planetare, al averilor nevăzute şi mai ales văzute…Şi într-unul ban idolesc, fiul kapitalului, care conturile noastre le umple şi sufletele ni le satură cu mâncare, băutură şi veselie fără de griji, spre a noastră mântuire financiară…Şi într-una investiţie financiară, de viaţă kapitalistă dătătoare,prin care se fac toate afacerile iar lumea se transformă…Într-una biserică kapitalistă, nădăjduiesc întru succesul afacerilor, aştept umplerea conturilor şi viaţa cea fără de griji.

Poate părea hazliu sau grotesc ceea ce am scris până acum. Dacă voi fi hulit, voi înţelege. Poate că apropierea de rânduiala creştină este prea mare şi nu s-ar fi cuvenit. Dar similitudinea nu cred că o provoc eu, ci însăşi contemporaneitatea.

Trist este însă că din ce în ce mai mulţi cetăţeni ai planetei devin, cu sau fără ştirea lor, membri ai acestei biserici nevăzute dar simţite, printr-un soi de prostituţie generalizată şi mascată. Şi este cu atât mai trist cu cât aceştia provin dintre creştini sau, mai grav, dintre slujitorii Domnului Hristos.

Oare câţi creştini nu îl înlocuiesc pe Hristos cu kapitalul? Şi nu cumva, pentru mulţi dintre noi, banul a ajuns o cruce greu de purtat?