Bechtel şi capitalismul dezastrelor

Istoria contractului cu Bechtel a fost relatată, pe rând, de actorii implicaţi. Interesându-mă în primul rând în calitate de cetăţean, mai apoi de jurnalist – motiv pentru care am ales blogul ca platformă de exprimare – mi-am pus câteva întrebări la care am vrut să aflu răspunsuri.

Prima întrebare, în opinia mea una importantă, a fost: ce contracte au semnat cei de la Bechtel până în 2004, adică înainte ca afacerea cu statul român să fie parafată?  

O simplă căutare pe Google arată că, în 2003, deci cu un an înainte ca numele Bechtel să fie rostit în România, compania avea deja un renume controversat. Multe dintre proiecte au vizat „reconstrucţia“, iar Bechtel s-a specializat în câştigarea de licitaţii pentru refacerea infrastructurii din zone precum Irak – distruse de război, din ţările subdezvoltate sau în curs de dezvoltare, printre care şi România sau a intervenit chiar în cazul unor dezastre majore, precum accidentul de la centrala nucleară Three Mile Island, din Statele Unite.

Cazul m-a dus cu gândul la o lucrare citită recent, „Doctrina şocului. Naşterea capitalismului dezastrelor“, în care autoarea Naomi Klein propune o teză îndrăzneaţă: marile corporaţii acţionează, de regulă, în urma unor crize care şochează populaţia, profitând de pe urma dezastrelor naturale sau provocate de om. Lucrarea se bazează pe un citat al celebrului economist Milton Friedman, care afirma că „numai o criză, reală sau percepută, produce adevărata schimbare“.

România nu se încadrează, probabil, în seria de exemple care ar susţine ipoteza lui Klein, însă o parte dintre contractele câştigate de Bechtel de-a lungul timpului, înainte de 2004, da.

Bechtel „reconstruieşte“ Irakul

În luna aprilie a anului 2003, CNN scria despre „corporaţia din al cărui board face parte fostul secretar de stat american George Shultz (n.r.: în timpul mandatului lui Ronald Reagan)” şi care tocmai semnase un contract pentru refacerea „elementelor vitale ale infrastructurii din Irak”.

„Refacerea infrastructurii de bază este o prioritate a eforturilor SUA de a întări economia Irakului”, se arăta într-un comunicat al USAID – Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională.

În articol se preciza, de asemenea, că au existat numeroase critici la adresa celor de la Bechtel, care invocau mai ales donaţiile politice şi conexiunile multora dintre companiile care au participat la licitaţie. De pildă, Riley P. Bechtel, CEO al companiei, tocmai fusese ales membru în Consiliul de Export al preşedintelui Bush.

Autorităţile americane au replicat că Bechtel, dar şi celelalte companii implicate au experienţă în derularea de proiecte majore în jurul lumii.

În aceeaşi perioadă, „The New York Times“ avertiza: „Compania care va conduce reconstrucţia Irakului îşi are originea în 1898”, când Warren A. Bechtel începea să lucreze la căile ferate. „Un secol mai târziu, compania încă este controlată de către descendenţii săi şi este una dintre cele mai mari şi cele mai conectate companii în lumea politică“.

La câteva luni mai târziu, un raport al Centrului pentru Integritate Publică din SUA (CPI), susţinea că Bechtel, alături de alte corporaţii care câştigaseră contracte pentru refacerea infrastructurii Irakului,  a finanţat consistent campania lui George W. Bush pentru alegerile prezidenţiale din 2000.

În luna noiembrie a aceluiaşi an, jurnaliştii de la „Newsweek“ au călătorit până în Bagdad, pentru a vedea starea în care se aflau lucrările de reconstrucţie. Unul dintre şefii de şantier care se ocupa de reconstrucţia centralei nucleare Daura declara că, până la acea dată, „Bechtel a venit doar să facă fotografii“.

„Nu putem evalua progresul lucrărilor, pentru că cei de la Bechtel nu sunt aici“, declara Helmut Doll.

Purtătorul de cuvânt al companiei, Howard Menaker, a răspuns ulterior întrebărilor adresate de cei de la Newsweek şi a afirmat că întârzierea a fost provocată de „standardele de lucru tipic americane“, mai rigide în comparaţie cu cele instituite în alte părţi ale lumii.

Un raport al CorpWatch, publicat de asemenea în 2003, citează alte două rapoarte trimise de Irak către ONU, în perioada 1996-2002, în cadrul cărora Bechtel apare ca fiind unul dintre furnizorii de armament şi echipamente militare ai ţării.

O criză umanitară

Acelaşi raport vorbeşte despre un alt caz controversat în care compania a fost implicată.

În 1999, în Bolivia, o subsidiară a Bechtel, Aguas del Tunari, a introdus o creştere semnificativă a preţurilor, în anumite cazuri cu până la 300%.

Facturile pentru apa consumată într-o gospodărie au ajuns la suma de 20 de dolari, în condiţiile în care venitul minim pe economie era de 60 de dolari. Apa a ajuns să coste atât de mult, încât mulţi bolivieni au decis să nu o mai folosească. În cele din urmă, cetăţenii s-au revoltat, au organizat proteste şi au blocat oraşul, într-o criză care a culminat cu o grevă generală.

La acea dată, guvernul bolivian a luat apărarea companiei, însă cetăţenii nu au cedat, iar Executivul a fost nevoit să anuleze contractul.

Ulterior, Bechtel a dat în judecată statul bolivian şi a cerut despăgubiri în valoare de 25 de milioane de dolari.  Lucrurile au fost definitiv tranşate abia la începutul anului 2006, când compania şi guvernul bolivian au reuşit să ajungă la un acord, iar cei de la Bechtel au renunţat să mai ceară despăgubiri.

Cazul „Three Mile Island“

În 1983, o anchetă a Comisiei de Reglementare Nucleară din Statele Unite a acuzat companiile implicate în curăţarea reactorului nuclear de la Three Mile Island de  adoptarea unor tehnici îndoielnice, din punctul de vedere al siguranţei.

Oficiul de Investigaţii al CRN a conchis, la acea dată, că Bechtel „era într-adevăr vinovat de multe proceduri incorecte“, potrivit unei relatări a „The New York Times“.

Pe de altă parte, potrivit site-ului Bechtel, compania a pus la dispoziţie „echipe de ingineri, oameni de ştiinţă şi alţi specialişti care să poată“ acţiona în situaţii de urgenţă, echipe consolidate mai ales după ce Bechtel a câştigat contractul de miliarde de dolari care implica o „curăţenie“ la locul accidentului de la centrala Three Mile Island. 

Versiunea Bechtel: „Construind un nou secol“

România figurează, pe site-ul celor de la Bechtel, printre proiectele încununate de succes, altfel nu ar fi, probabil, menţionate.

Pe site-ul oficial al companiei, aceştia prezintă proiectul autostrăzilor din România, alături de cele din Croaţia şi Albania.

 În momentul în care vrei să accesezi, însă, link-ul care direcţionează către proiectele derulate în România,  pagina este de negăsit.