Americanii vor să li se dubleze lefurile, chiar dacă mulţi dintre ei ar fi concediaţi. Cât ar primi pe oră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbat care dă mită un tenac de dolari americani FOTO Shutterstock

59% dintre americanii care au participat la un sondaj realizat de Reuters/IPSOS au spus că vor să li se dubleze salariile, o mare parte dintre aceştia find de acord cu această măsură chiar dacă se vor desfiinţa foarte multe locuri de muncă cu venituri mici.

Majoritatea americanilor susţin ideea de dublare a salariului minim la 15 dolari pe oră, arată un sondaj de opinie realizat de Reuters/Ipsos, publicat joi, în timp ce democraţii din Senat aşteaptă o decizie pentru a afla dacă pot include măsura în programul de ajutoare de 1.900 de miliarde de dolari pentru atenuarea efectelor pandemiei de Covid-19, transmite Reuters, citat de news.ro.

Democraţii, care controlează cu o majoritate strânsă Camera Reprezentanţilor şi Senatul, încearcă să adopte politica progresistă fără să aibă nevoie de voturile republicane, printr-o manevră cunoscută sub numele de reconciliere, care le permite să acţioneze doar cu o majoritate simplă de 51 de voturi, şi nu cu cele 60 de voturi necesare in mod normale.

Ideea creşterii salariului minim la 15 dolari până în 2025, de la nivelul actual de 7,25 dolari pe oră, este în general populară, potrivit sondajului realizat de Reuters/Ipsos.

Aproximativ 59% dintre respondenţi au spus că susţin ideea, în timp ce 34% se opun.

Când li s-a spus că ”creşterea salariului minim ar trebui să scoată unele familii din sărăcie, dar că economiştii guvernamentali se aşteaptă, de asemenea, la desfiinţarea unor locuri de muncă cu venituri mici, ceea ce ar face ca unele familii să ajungă într-o situaţie mai dificilă”, 55% dintre respondenţi au spus că susţin măsura.

Chiar dacă un consultant al Senatului, Elizabeth MacDonough, va decide că salariul minim poate fi adoptat prin procedura reconcilierii, acest lucru nu va schimba faptul că propunerea va întâmpina opoziţie în Senat.

Democraţii nu sunt uniţi în sprijin, doi dintre ei - Joe Manchin din Virginia de Vest şi Kyrsten Sinema din Arizona - fiind împotriva ideii.

Există un sprijin mai larg în Senat pentru creşterea salariului minim cu o sumă mai mică şi nu prin reconciliere. Doi republicani din Senat, Tom Cotton şi Mitt Romney, au propus marţi creşterea salariului minim la 10 dolari pe oră.

Sondajul Reuters / Ipsos a fost realizat online, în limba engleză, la nivelul Statelor Unite, în perioada 18 - 24 februarie.

La sondaj au dat răspunsuri 4.430 de adulţi, dintre care 2.158 care s-au identificat ca democraţi şi 1.482 care s-au identificat ca republicani. Sondajul are o marjă de eroare de plus sau minus 3 puncte procentuale.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite