Veniturile gospodăriilor şi salariul mediu, în scădere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Veniturile totale ale gospodăriilor din România au scăzut în al doilea trimestru al acestui an cu 2,7% faţă de trimestrul anterior, până la 2.889 lei (circa 642 euro), în timp ce cheltuielile s-au redus cu 4,2%, la 2.446 lei/lună, arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).


Astfel, în primul trimestru din acest an, veniturile medii ale unei gospodării au fost de 2.969 lei (circa 660 euro), iar cheltuielile - de 2.552 lei pe lună.

Faţă de trimestrul II din 2015, când veniturile totale medii ale unei gospodării din România au fost de  2.655 lei (circa 597 euro), veniturile gospodăriilor au crescut cu 8,8% în perioada aprilie-iunie 2016.
Comparativ cu rata anuală de creştere din primul trimestru, de 15,1%, creşterea veniturilor gospodăriilor a încetinit puternic în trimestrul al doilea.

O gospodărie din România are, în medie, în jur de 2,6 persoane, astfel că veniturile băneşti lunare ale unui membru al familiei au fost de 1.089 de lei în trimestrul al doilea, cu 30 de lei mai puţin faţă de primul trimestru.

Salariul mediu s-a diminuat în august cu 2 lei

Şi câştigul salarial mediu net la nivel naţional, care include atât salariile, cât şi bonusurile sau tichetele de orice tip pe care le primesc angajaţii, a scăzut uşor în august faţă de nivelul din luna precedentă, cu 2 lei până la 2.076 lei (466 euro).

Cu toate astea, ritmul anual de creştere a accelerat la 14,5%, nou nivel maxim după 2008, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În iulie, ritmul anual de creştere a câştigurilor angajaţilor din România încetinise la 12,4%, după ce atinsese în iunie precedentul nivel-record după 2008, de 14,3%.

Accelerarea creşterii salariilor în ritm anual era previzibilă, în condiţiile în care, de la 1 mai, salariul minim brut pe economie a fost majorat de guvern cu 19%, de la 1.050 lei până la 1.250 lei.

„Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (5.464 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.261 lei)", potrivit INS.
 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite