Teodorovici, către managerii de spitale: Banii europeni nu există. Uitaţi de ei!

Teodorovici, către managerii de spitale: Banii europeni nu există. Uitaţi de ei!

FOTO Mediafax/Andreea Alexandru

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a făcut o declaraţie cel puţin şocantă în condiţiile în care România încă deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Oficialul le-a explicat directorilor de spitale că ar fi cazul să uite cu totul de fondurile europene, pentru că acestea nu există, România câştigând de pe urma aderării doar „principiile europene”.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Uitaţi, domne, de spaţiul ăsta, de bani europeni, nu există bani europeni, există o sursă de venit la bugetul de stat şi punct. Regulile le facem noi în ţară şi ne asumăm dacă vrei sau nu să plătim din bani europeni. Nu există bani europeni, există sursa de venit la bugetul de stat şi punct.
 
Eu am un stil de vorbire radical, în sensul că este ban public, banul european, împrumuturile, buget de stat, toţi sunt bani publici.
 
Statul român decontează din sursele pe care le are la dispoziţie, fie că e buget de stat, împrumuturi. Statul aşează în pagină ce finanţează şi dacă bate cu ce cere Comisia, decontează de acolo, dacă nu asta este. Asta e logica, nu încercaţi să duceţi discuţia că nu iese, sau nu cu mine.
 
Banii europeni îi folosim, sau spun ca oamenii să înţeleagă beneficiile aderării, pe lângă multe altele, sunt şi bani europeni. Eu am spus de multe ori, nu banul european contează, ci ceea ce vine cu banul european, adică principiile europene, practicile, asta a câştigat România, nu neapărat banii europeni. Că n-am învăţat noi foarte multe, asta e altă discuţie”, a spus Teodorovici, citat de Digi 24.
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: