Ministerul Muncii: Angajaţii ministerului nu au solicitat plata în avans a salariilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lia Olguta Vasilescu FOTO Mediafax
Lia Olguta Vasilescu FOTO Mediafax

Angajaţii Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale nu au solicitat plata în avans a salariilor, astfel că ele vor fi achitate la termen, pe 15 ale lunii, anunţă ministerul într-un comunicat.

Potrivit acestui motiv, MMJS nu a făcut o solicitare de devansare a termenului de plată a salariilor către Ministerul de Finanţe, iar de aceea salariaţii nu vor primi banii în avans.

„În principiu, astfel de solicitări au fost făcute de instituţii care aveau zi de salariu în perioada 6-9 aprilie, care sunt zile libere”, transmite ministerul.

Totodată, plăţile care se află în sarcina Autorităţii Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (alocaţii pentru copii, indemnizaţii de creştere a copilului, stimulent de reinserţie, prestaţii pentru handicap şi altele) din coordonarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale au fost devansate doar pentru cazurile în care, de regulă, se plăteau în perioada 6 – 9 aprilie (zile libere), urmând ca plata celorlalte să se facă la termenul obişnuit.

Precizările vin în contextul în care Ministerul Finanţelor a anunţat că doar o parte din bugetari vor primi salariile înainte de Paşte. Ministrul Eugen Teodorovici a declarat, miercuri, că „mulţi nu şi-au manifestat interesul” pentru plata salariilor înaintea sărbătorilor, precizând că lista publicată deja nu mai poate fi modificată.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite