Florin Cîţu, primele declaraţii ca premier: Proiectul de buget o să fie gata în prima parte a anului viitor. Ţintim un deficit în jur de 7%

Florin Cîţu, primele declaraţii ca premier: Proiectul de buget o să fie gata în prima parte a anului viitor. Ţintim un deficit în jur de 7%

Florin Cîţu FOTO Inquam Photos / George Călin

Premierul Florin Cîţu a declarat că proiectul de buget va fi gata în prima parte a anului viitor şi ţintim un deficit în jur de 7%. El a adăugat că sunt aşteptate şi estimările Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, pe care se bazează bugetul, pentru a avea şi ceilalţi indicatori macroeconomici.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Proiectul de buget o să fie gata în prima parte a anului viitor. Majoritatea detaliilor sunt puse la punct. Ceea ce ştim foarte bine este că ţintim un deficit bugetar în jur de 7% sau mai bine, în funcţie de cum vor decurge discuţiile. În acest moment acestea sunt detaliile. Aşteptăm, pentru a avea toate informaţiile şi estimările Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. Ştiţi foarte bine că bugetul se fundamentează pe estimările Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. După aceea putem să vorbim şi de ceilalţi indicatori macroeconomici”, a declarat Cîţu, miercuri la Parlament, întrebat când va fi gata proiectul de buget pe anul 2021.

Guvernul Cîţu a primit votul de încredere al Parlamentului. Au fost 260 de voturi „pentru” şi 186 „împotrivă”. Noul Executiv va depune jurământul la Cotroceni, de la ora 20.00, ulterior fiind şi prima şedinţă a Guvernului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările