Cum dăm cu piciorul banilor gratis. România a accesat mai puţin de jumătate din fondurile europene pentru perioada 2014-2020

Cum dăm cu piciorul banilor gratis. România a accesat mai puţin de jumătate din fondurile europene pentru perioada 2014-2020

OTO Shutterstock

România a absorbit mai puţin de jumătate din fondurile europene alocate ţării noastre în exerciţiul financiar multianual 2014-2020, până în acest moment. Din 31 de miliarde de euro, sumă similară cu cea pe care o vom primi pentru relansarea economică de după criză, ţara noastră a reuşit să acceseze doar 14,8 miliarde euro, în şase ani. Banii pentru relansare vor trebui cheltuiţi în numai 3-4 ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit unui document publicat de europarlamentarul USR Vlad Botoş, România a primit efectiv până la finalul lunii noiembrie 14,86 miliarde de euro din cele 31,32 miliarde de euro pe care le poate accesa prin exerciţiul financiar multianual 2014-2020. Din suma primită, plăţi nete pentru prefinanţări au fost în sumă de 2,34 miliarde, iar plăţi intermediare nete au fost în cuantum de 12,52 miliarde de euro.

România ajunge astfel la un grad al absorbţiei de fonduri europene de numai 47%, în ultimul an al exerciţiului financiar multianual.

Deşi rezultatul ţării este atât de slab, există câteva state cu performanţe şi mai slabe. Spania, de exemplu, a reuşit să absoarbă doar 40% din cele 40,4 miliarde puse la dispoziţie în cadrul exerciţiului, deşi suma se ridică la 16,3 miliarde euro.

Italia a atras doar 41% din cele 45,3 miliarde euro puse la dispoziţie, adică 18,6 miliarde euro. Croaţia a atras doar 42% din totalul de 10,7 miliarde euro, iar Malta şi Slovacia doar câte 45% din cele 832 milioane euro, respectiv 15 miliarde euro.

La polul opus, în fruntea clasamentului, se află Finlanda, cu 78% absorbţie a fondurilor europene, respectiv 2,9 miliarde euro din alocarea de 3,7 miliarde euro.

România va putea beneficia de 30,4 de miliarde de euro fonduri europene pentru relansare economică, prin Mecanismul European de Redresare şi Rezilienţă, o sumă similară cu cea pusă la dispoziţie prin exerciţiul financiar multianual 2014-2020, care deja se întinde pe şase ani. Mare parte din fondurile pentru redresare trebuie cheltuite în primii 3 sau 4 ani, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la capacitatea de absorbţie a României.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările