Comisia Europeană a rambursat României  peste  454 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană (CE) a transferat joi României suma de 454.061.256 euro, reprezentând rambursarea de fonduri solicitate prin cererile de plată intermediare transmise de Autorităţile de Management aflate în coordonarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

Cele 454 milioane de euro au fost rambursate pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), din Fondul de Coeziune (FC): 338.029.952,33 euro, iar din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR): 101.651.644,48 euro; pentru Programul Operaţional Asistenţă Tehnică (POAT), din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR): 12.065.088,60 euro şi  pentru Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA), din Fondul Social European (FSE): 2.314.570,57 euro

Sumele intrate în ţară sunt, de fapt, rezultatul muncii instituţiilor şi beneficiarilor implicaţi în procesul de implementare a investiţiilor finanţate din fonduri europene. Le mulţumesc colegilor mei pentru eforturile depuse în vederea recuperării întârzierilor, astfel încât, iată, la sfârşit de an reuşim să aducem în ţară încă o tranşă de bani europeni -  a declarat Marius Nica, ministrul delegat pentru Fonduri Europene.

                  

Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 este al doilea program ca mărime din UE, cu o alocare de aproximativ 12 miliarde de euro pentru sectoarele de transport, mediu şi energie.

Programul Operaţional Asistenţă  Tehnică  (POAT) reprezintă  unul dintre programele operaţionale cu finanţare din Fondurile Europene Structurale şi de Investiţii (FESI) de care va beneficia România în baza Acordului de Parteneriat cu Uniunea Europeană în perioada de programare 2014‐2020,  în cadrul Obiectivului Coeziune

Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA) finanţează proiecte ale administraţiei publice care urmăresc crearea unei administraţii moderne, eficiente, servicii publice competitive, investiţii şi reglementări de calitate, proceduri clare, simple şi predictibile de funcţionare şi profesionalizarea funcţionarilor publici, contribuind astfel la implementarea măsurilor de reformă şi la atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020.      

                                                       

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite