Cîţu afirmă că statul se împrumută mai ieftin în guvernarea PNL

Cîţu afirmă că statul se împrumută mai ieftin în guvernarea PNL

Cîţu susţine că dobânzile au atins maxime în guvernarea PSD

Ministrul Finanţelor Florin Cîţu arată, într-o postare, că statul se la împrumută la dobânzi mai mici în guvernarea PNL, după ce acestea au crescut puternic în guvernarea PSD.

Imaginea postată de Cîţu arată că, în ianuarie 2017, când PSD a preluat guvernarea, dobânzile erau mici: 0,87% la şase luni, 0,97% la 12 luni, 1,62% la trei ani, 2,47% la cinci ani şi 3,55% la 10 ani.

Ele au crescut semnificativ în anii următori, astfel că în 2018-2019 au ajuns la 3,56% la şase luni, 3,60% la 12 luni, 4,41% la trei ani, 5,01% la cinci ani şi 5,38% la 10 ani.

În schimb, Cîţu susţine că, de când au preluat PNL guvernarea, dobânzile au scăzut. Astfel, ministrul Finanţelor afirmă că statul se împrumută astăzi la următoarele dobânzi: 3,41% la şase luni şi la 12 luni, 3,76% la trei ani, 3,96% la cinci ani şi 4,33% la 10 ani. 

Florin Cîţu a declarat miercuri, la Adevărul Live, că România trebuie să împrumute în jur de 80 de miliarde de lei, dar că Guvernul PNL se împrumută mai ieftin decât guvernele PSD.

„Deficitul trebuie finanţat. Am văzut titluri isterice în presă despre împrumuturi. Ne împrumutăm mult mai ieftin decât guvernele PSD. Dobânzile scad în continuare pentru România. Am reuşit să captăm încrederea investitorilor care ne împrumută mai ieftin. Înainte de PSD, dobânzile erau de 0, 8%. PSD s-a împrumutat cu peste 5%. Aceste împrumuturi nu se duc către sinecuri”, a afirmat ministrul Finanţelor.

Interviul integral cu Florin Cîţu: Pensiile şi alocaţiile vor fi mărite cât va permite bugetul şi situaţia economică. Nu facem mizeria PSD: să mutăm bani de la investiţii la pensii şi salarii. Asta, nu!

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: