BNR lansează o monedă de aur pentru a marca 175 de ani de la naşterea Reginei Elisabeta a României

BNR lansează o monedă de aur pentru a marca 175 de ani de la naşterea Reginei Elisabeta a României

Banca Naţională a României lansează în circuitul numismatic, începând de luni, o monedă din aur cu tema 175 de ani de la naşterea Reginei Elisabeta a României.

Ştiri pe aceeaşi temă

„În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 15 octombrie 2018, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur cu tema 175 de ani de la naşterea reginei Elisabeta a României”, a informat BNR.
 
Caracteristicile monedei sunt următoarele:
 
metal: aur;
valoare nominală: 100 lei;
titlu: 900‰;
formă: rotundă;
diametru: 21 mm;
greutate: 6,452 g;
calitate: proof;
cant: zimţat.
 
Aversul monedei o prezintă pe regina Elisabeta a României în mai multe ipostaze ale vieţii şi activităţii sale, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, anul de emisiune „2018”, stema României şi valoarea nominală „100 LEI”.
 
Reversul monedei redă portretul şi monograma reginei Elisabeta a României şi inscripţia circulară „REGINA ELISABETA A ROMANIEI 175 DE ANI DE LA NASTERE”.
 
Monedele din aur, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
 
Tirajul pentru această emisiune este de 250 monede din aur.
 
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din aur, inclusiv broşura de prezentare este de 1.570,00 lei.
 
Monedele din aur cu tema 175 de ani de la naşterea reginei Elisabeta a României au putere circulatorie pe teritoriul României.
 
Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din aur se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
citeste totul despre: