Banii din Măsura 2 pornesc către antreprenori. Ministerul Economiei deblochează circa 150 de milioane de euro din totalul de plată
0Publicarea Bugetului 2021 în Monitorul Oficial porneşte plăţile pentru contractele de ajutor de stat din Măsura 2 – Capital de lucru, fiind disponibili, imediat, aproximativ 150 milioane de euro, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.
”Este important să ştiţi că procedura de plată durează efectiv o săptămână, până ce banii ajung la bănci, iar ele pot începe plăţile către beneficiari.”, transmite sursa citată menţionând că, banii trebuie să parcurgă un circuit legal până să ajungă la beneficiar.
”Ministerul Economiei Antreprenoriatului şi Turismului îi primeşte de la Trezoreria statului. Apoi îi înaintează agenţiei teritoriale, care, la rândul ei. îi trimite la bancă. Simultan, pentru operativitate, se trimite contractul aprobat, pentru semnare, la beneficiar.”, explică Ministerul Economiei.
Astfel, după obţinerea semnăturii beneficiarului, plata se face imediat iar în cazul în care sistemul merge fără defecţiuni, se pot face până la 1.000 de plăţi pe zi.
De asemenea, ordinea plăţilor se va face în ordinea numerelor de identificare în Registrul Unic Electronic (număr RUE). Adică în ordinea în care s-au înscris potenţialii beneficiari.
Ministerul Economiei informează că, în cadrul Măsurii 2, există un total de plată 650 de milioane de euro.
Totodată, Ministerul Economiei va propune în timp foarte scurt timp o Ordonanţă de Urgenţă care să grăbească plăţile, fondurile pentru această măsură fiind acum alimentate din două surse, POC şi React EU, iar deblocarea restului de finanţare e îngreunată.