Băncile nu-şi plătesc foarte bine angajaţii: 40% încasează sub 3.000 de lei. Ce salarii au directorii în funcţie de oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
bank

Deşi 2021 a fost un an în care băncile au înregistrat profituri record, acest lucru nu se reflectă şi în salariile pe care le câştigă majoritatea angajaţilor din acest sector.

Astfel, media salarială din Banking este de 3.800 de lei, conform datelor introduse până în acest moment în Salario, comparatorul de salarii marca eJobs, de către specialiştii care activează în domeniu. 

Totodată, se remarcă diferenţe salariale majore între poziţiile de top management şi de birouri şi cele din sucursale, unde activează majoritatea angajaţilor, acest lucru contribuind la o medie salarială scăzută la nivel de industrie. Vorbim, astfel, de o medie aliniată cu salariul mediu net pe economie, care, în februarie 2022, era puţin peste 3.800 de lei pe lună. Acest lucru plasează Bankingul pe acelaşi nivel cu Imobiliare şi eCommerce, dar la distanţă considerabilă de fruntea clasamentului, dominată de IT, unde media salarială depăşeşte 5.000 de lei.

„Dacă ne uităm la distribuţia salarială, doar 3,3% dintre angajaţii din domeniu câştigă peste 2.000 de euro pe lună, în timp ce 3 din 5 angajaţi din acest sector primesc la final de lună sub 4.000 de lei net. Acest lucru se explică şi prin faptul că oferta de specialişti depăşeşte cu mult cererea, căci numărul de joburi nou create în domeniu nu reuşeşte să ţină pasul cu numărul anual foarte mare de absolvenţi de studii economice”, spune Raluca Dumitra, Head of Marketing la eJobs România, liderul pieţei de recrutare din România.

Cei mai mulţi angajaţi din Financiar/Bancar (30,8%) câştigă un salariu cuprins între 2.000 şi 3.000 de lei, iar 10,4% chiar sub 2.000 de lei. Există totuşi un segment considerabil de mijloc, de 26% dintre angajaţi, care câştigă între 4.000 şi 7.000 de lei net pe lună, potrivit datelor introduse până în acest moment în Salario de specialiştii în banking. Mai mult decât atât, aproape 9% dintre angajaţi câştigă salarii medii nete cuprinse între 7.000 şi 10.000 lei lunar. 

Cele mai mari valori introduse în acest moment în Salario de cei care lucrează în Banking sunt pentru poziţii de management şi IT. Printre cele mai mari salarii introduse în comparatorul de salarii marca eJobs, se numără:

Director General – 40.000 lei 

Arhitect IT – 25.000 lei

Programator Java - 25.000 lei

Director financiar – 21.000 lei

Analist financiar - 20.000 lei 

Dacă vorbim însă despre cele mai mari medii salariile pe poziţii, acestea depăşesc media naţională care se câştigă pe aceeaşi poziţie. Iată câteva exemple:

Cele mai mari salarii MEDII nete

1. Chief Technology Officer – 20.000 lei

2. Director de Vânzări – 10.000 lei

3. Trezorier – 9.067 lei

4. Director Financiar– 9.000 lei

5. Senior Project Manager – 8.750 lei

Cele mai mici salarii MEDII nete 

1. Ofiţer Bancar – 2.700 lei

2. Agent Vânzări - 2.500 lei

3. Contabil Junior - 2.500 lei

4. Operator Introducere Date – 2.000 lei

5. Asistent Consultant Fiscal – 1.800 lei

În ceea ce priveşte cei mai curioşi angajaţi din domeniu, 15% dintre datele introduse în Salario în acest domeniu, provin de la ofiţerii bancari. 

Oraşele cu cele mai mari salarii MEDII nete din Banking sunt:

●     Bucureşti – 4.500 lei

●     Timişoara – 3.800 lei

●     Cluj-Napoca – 3.500 lei

●     Oradea – 3.500 lei

●     Târgu-Mureş – 3.300 lei

Oraşele cu cele mai mici salarii MEDII nete din Banking sunt:

●      Botoşani – 2.500 lei

●      Roman – 2.500 lei

●      Călăraşi – 2.200 lei

●      Paşcani – 2.200 lei

●      Dorohoi – 2.000 lei

În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile peste 38.000 de locuri de muncă, dintre acestea, peste 1.400 fiind în domeniul bancar. Peste 400.000 de specialişti şi-au introdus veniturile până în prezent în Salario, comparatorul de salarii marca eJobs.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite