Apa Nova a investit în total peste 218 milioane de euro în rețeaua de canalizare din București
0În ultimii 24 de ani, de la preluarea concesiunii, compania Apa Nova a investit peste 218 milioane de euro în modernizarea și extinderea sistemului de canalizare din București. Aceste fonduri vor continua să crească odată cu derularea noilor proiecte de infrastructură, a declarat Alexandru Moldovan, director general adjunct al companiei, într-un interviu pentru „Adevărul”.

1. Apa Nova este responsabilă pentru furnizarea apei potabile către bucureșteni, dar și pentru colectarea apei uzate provenite de la aceștia. Câți km de canalizare gestionați și cât ați investit în aceștia până în prezent?
Compania Apa Nova gestionează în prezent o rețea de canalizare complexă și extinsă, care deservește nevoile metropolei bucureștene, precum și ale comunităților învecinate în continuă expansiune. Sistemul de canalizare totalizează aproximativ 2.432 de kilometri, dintre care doar colectoarele principale, cu diametre mai mari de 1500 mm, însumează 255 kilometri. Investițiile realizate în modernizarea și extinderea acestui sistem strategic depășesc 218 milioane de euro, de la preluarea concesiunii și până acum.
În prezent, sistemul de canalizare trebuie să răspundă nevoilor unei populații ce depășește 2.100.000 de locuitori, colectării și evacuării apelor industriale, precum și preluării apelor meteorice de pe o suprafață ce depășește 20.000 hectare. Dezvoltările urbanistice existente şi previzionate ale comunităților învecinate pot aduce un aport de apă uzată menajeră provenind de la minim 200.000 locuitori, precum și cantități importante de ape uzate industriale. În același timp, capacitatea de racordare este în continuă expansiune, cu 137.191 de racorduri la rețea și 55.934 de guri de scurgere.
Pe măsură ce densitatea urbană crește și gradul de impermeabilizare a suprafețelor se apropie de 80%, planificările de dezvoltare pe termen lung pun accent deosebit pe separarea rețelelor pentru apele meteorice și apele uzate. Această abordare asigură o gestionare eficientă a apelor pluviale și reduce sarcina pe sistemul de canalizare principal, contribuind astfel la protecția resurselor hidrografice naturale, precum râul Dâmbovița.
2. Știm că permanent se lucrează la extinderea rețelei de canalizare. Cu câți km ați majorat rețeaua anul trecut?
În 2023, investițiile totale în această direcție au depășit pragul de 16 milioane de euro. Această alocare financiară a vizat proiecte de redimensionare și extindere, acoperind inclusiv modernizarea sectorului de pompare. Rețeaua de canalizare a fost reabilitată și extinsă în anul 2023 cu peste 14 km.
În plus față de aceste investiții, ca parte a angajamentului nostru de dezvoltare sustenabilă și protejare a mediului, am implementat inițiative complementare, inclusiv proiecte de energie regenerabilă, ce completează portofoliul nostru de acțiuni responsabile în contextul schimbărilor climatice.
Per total, de la preluarea concesiunii, am extins sistemul cu 250 de kilometri de conducte de canalizare, am înlocuit 95,7 kilometri de rețea veche și am instalat peste 10.700 de racorduri pentru o funcționare mai fiabilă.
Eforturile noastre au fost răsplătite cu performanțe operaționale remarcabile, inclusiv reducerea semnificativă a timpului mediu de intervenție la prăbușiri de canal și înfundări, cu peste 81%, respectiv peste 59%. De asemenea, satisfacția clienților a crescut semnificativ, de la 46% la începutul concesiunii, la peste 80% în 2023.
3. La câți km intenționați să ajungeți până la finalul anului?
Anul acesta, proiectele de investiții incluse în Noul Program Investițional Obligatoriu beneficiază de un buget de 31,3 milioane de euro. În ceea ce privește alte lucrări decât cele din cadrul Noului Program Investițional Obligatoriu, avem prevăzute investiții pentru modernizarea infrastructurii de apă și canalizare, a căror valoare se ridică la aproximativ 9,6 milioane de euro. Fondurile acestea sunt destinate proiectelor de înlocuire și reabilitare a rețelelor de apă potabilă și canalizare, precum și reabilitării construcțiilor și instalațiilor hidrotehnice. Focus-ul este pe reabilitarea colectoarelor vechi cu risc înalt de prăbușire și înlocuirea segmentelor de rețea care au depășit durata de exploatare prevăzută în Cartea Tehnică a acestora.
De asemenea, în cadrul programului nostru de dezvoltare durabilă, investim anul acesta aproximativ 1,4 milioane de euro în domeniul protecției mediului, cu accent pe producția de energie regenerabilă.
În ceea ce privește investițiile în rețeaua de canalizare, în 2023 și 2024, au fost realizate lucrări de extindere și reabilitare pe o lungime de rețea de aproximativ 25 km.
4. Ce planuri aveți pentru anul viitor și ce buget intenționați să alocați investițiilor în sistemul de canalizare?
Pentru anul viitor, Apa Nova București își propune să continue implementarea proiectelor strategice, cu focus pe creșterea eficienței operaționale și a sustenabilității rețelelor de canalizare și apă. În cadrul Noului Program Investițional Obligatoriu, sumele alocate pentru investiții vor înregistra o creștere semnificativă comparativ cu perioada anterioară, având în vedere necesitatea reabilitării infrastructurii critice și menținerii nivelelor de servicii.
Pe lângă înlocuirea rețelelor de canalizare și reabilitarea marilor colectoare, vor fi explorate noi proiecte de eficiență energetică, inclusiv integrarea de soluții regenerabile precum panourile fotovoltaice.
Investițiile totale prevăzute pentru infrastructura de apă potabilă și de canalizare se ridică la aproximativ 45 milioane euro în anul 2025 și, respectiv, 47 milioane euro în anul 2026.
5. Prețul apei potabile a crescut constant în ultimii ani, în mai toate localitățile din țară. În acest context, intenționați să majorați tarifele?
Apa Nova a menținut și continuă să mențină un tarif competitiv, reflectând angajamentul nostru de a oferi servicii de înaltă calitate la costuri accesibile pentru comunitatea pe care o deservim, chiar și în contextul provocărilor economice semnificative pe care le traversăm. Tarifele noastre pentru apă potabilă și canalizare rămân printre cele mai mici din țară, mult sub nivelul mediu național. Astfel, în București, tariful pentru apa potabilă este de 6,16 lei/metru cub fără TVA și de 3,24 lei/metru cub pentru canalizare, fără TVA, tarife considerabil mai mici decât în alte județe.
Tarifele noastre sunt stabilite în conformitate cu prevederile Contractului de Concesiune și HG nr. 1019/2000 și sunt supuse unor ajustări periodice, fie ordinare, în funcție de rata inflației și cursul de schimb leu/euro, fie extraordinare, determinate de factori neprevăzuți, precum modificări legislative sau acordarea de fonduri nerambursabile. Tarifele sunt aplicate numai cu avizul Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice - ANRSC. Este important de precizat că orice potențiale modificări tarifare sunt evaluate cu atenție, asigurând un echilibru între sustenabilitatea operațiunilor și accesibilitatea serviciilor pentru clienți.
Prioritatea noastră rămâne să oferim apă potabilă, într-un mod eficient și responsabil.
Articol susținut de Apa Nova