Al optulea magazin Hornbach din România se deschide la Cluj. Când va fi inaugurat şi cât a costat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Hornbach
Foto: Hornbach

Retailerul de materiale de construcţii şi grădinărit Hornbach se extinde pe piaţa din România şi anunţă inaugurarea celui de-al optulea magazin, în Cluj-Napoca, la data de 15 iulie, în urma unei investiţii de 27 milioane euro.

„Hornbach îşi continuă strategia de expansiune pe piaţa locală şi suntem mândri să anunţăm deschiderea unei noi locaţii, de data aceasta în Cluj-Napoca. Investiţia totală în noul nostru magazin s-a situat la 27 milioane de euro, sumă ce include şi stocul iniţial de marfă. Astfel, prin inaugurarea acestui magazin, investiţiile totale ale companiei în România au ajuns la 202,2 milioane de euro“, a declarat Mugurel-Horia Rusu, director general Hornbach România, potrivit News.ro.

Reprezentantul companiei spune că decizia de a deschide un nou magazin în Cluj-Napoca a fost determinată de faptul că acesta este un oraş cu peste 300.000 de locuitori, cu o evoluţie economică pozitivă şi cu un potenţial constant de atragere a fondurilor europene, în ultimii ani. De asemenea, zonele limitrofe aflate în plină dezvoltare au reprezentat un aspect important ce a cântărit în strategia de expansiune.

Magazinul Hornbach Cluj-Napoca este amplasat pe un teren de 4,1 hectare şi are o suprafaţă totală de circa 23.000 de metri pătraţi. Magazinul cuprinde departamente pentru un sortiment de produse destinate construcţiei sau amenajării unei locuinţe, produse electrice, materiale de construcţii, feronerie, gresie şi pardoseli, decoraţiuni interioare, un centru de înrămări tablouri şi unul de mixat vopsele şi o expoziţie cu articole destinate băilor.

Magazinul are 120 de angajaţi.

Hornbach a fost fondat în anul 1877. În acest moment, concernul deţine 165 de magazine mixte de materiale de construcţii şi grădinărit şi magazine online, în 9 ţări din Europa (Germania, Austria, Olanda, Cehia, Luxemburg, Elveţia, Suedia, Slovacia şi România), dintre care 8 în România (Bucureşti Berceni, Bucureşti Militari, Bucureşti Baloteşti, Braşov, Timişoara, Sibiu, Oradea şi Cluj-Napoca) şi are aproximativ 23.000 de angajaţi.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite