Un touroperator plăteşte o parte din banii pentru testele anticovid turiştilor care pleacă în nordul Greciei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Turiştii români care cumpără o vacanţă în nordul Greciei, zonă preferată de cei care merg cu maşina, vor primi o parte din banii plătiţi pentru realizarea testului RT-PCR.

Mai mulţi proprietari de hoteluri din zonă, aflate în oferta de vacanţă a Paralela 45, au stabilit să acorde românilor vouchere cu o valoare de 20 sau 30 de euro, care vor putea fi folosite pentru servicii extra, a anunţat touroperatorul. 

Oferta este valabilă începând cu luna mai, când autorităţile elene au anunţat că deschid sezonul, şi numai pentru cei care nu s-au vaccinat.

“Partenerii noştri din nordul Greciei vin în întâmpinarea turiştilor care nu au reuşit să se vaccineze până la momentul începerii vacanţei. Voucherul acoperă o parte importantă din costul testului, care este de 40 de euro pentru turiştii Paralela. O familie cu doi copii primeşte înapoi 80-120 de euro din 160 de euro, cât a plătit pe teste, pe care îi poate cheltui pe băuturi răcoritoare, mâncare, băuturi alcoolice extra la hotelul unde e cazată”, declară Alin Burcea, CEO Paralela 45

Turiştii Paralela 45 se pot testa cu rapiditate şi la un tarif preferanţial la Gral Medical, clinica cu care agenţia are parteneriat. Pentru o acoperire naţională, numărul clinicilor va creşte la patru în perioada următoare. 

Paralela 45 estimează o creştere cu 25% a numărului turiştilor care vor merge, vara aceasta, în zonele de vacanţă din nordul Greciei: Halkidiki, Thassos, Riviera Olimpului, de la 7.000 de persoane, anul trecut. Agenţia are aproximativ 400 de oferte pentru zona de nord, de la studiouri la hoteluri de cinci stele. 

Grecia a anunţat recent că deschide sezonul estival pe 14 mai şi condiţiile pentru intrarea în ţară a turiştilor străini. Ministrul grec al Turismului vine la Bucureşti, pe 18 martie, pentru discuţii cu ministrul Economiei, Claudiu Năsui, despre accesul turiştilor români şi greci în ambele ţări. 

Potrivit datelor publicate pe site-ul clinicii Gral Medical, consultate de „Adevărul” „preţul testului RT-PCR COVID-19 cu eliberare rezultat bilingv fără urgenţă este 300 lei”, ceea ce înseamnă că, în urma acordului încheiat cu Paralela 45 aceasta a operat o reducere considerabilă de circa 30%.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite