Statul vrea pentru 15% din Romgaz între 1,3 şi 1,8 miliarde de lei. Compania va fi listată luni, simultan, la bursele din Londra şi Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Perioada de subscriere pentru Romgaz va fi 21-31 octombrie
Perioada de subscriere pentru Romgaz va fi 21-31 octombrie

Statul vrea să vândă 15% din acţiunile Romgaz la preţuri între 24 şi 32 de lei pe titlu, estimând să obţină între 1,38 miliarde de lei (311,7 milioane de euro) şi 1,85 miliarde de lei (415,6 milioane de euro). Titlurile urmează să fie vândute, de luni, atât pe Bursa de la Bucureşti, cât şi pe cea de la Londra, a decis Guvernul într-o şedinţă specială pentru această temă.

Intervalul de preţ pentru vânzarea titlurilor Romgaz a fost decis în şedinţa de vineri a Guvernului.

Oferta este programată să înceapă luni şi să dureze nouă zile lucrătoare, până pe 31 octombrie.

15% pentru investitorii mici, 85% pentru cei mari

O tranşă de 15% din acţiuni va fi rezervată investitorilor mici, iar diferenţa de 85% va fi alocată investitorilor instituţionali. Pentru investitorii mici, care vor subscrie până la 10.000 acţiuni, vor fi acordate discount-uri de 5% pentru ordine plasate în prima săptămână şi de 3% pentru cele introduse în a doua săptămână.

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a afirmat că se aşteaptă la o suprasubscriere, având în vedere că Romgaz este o companie bună, profitabilă şi "are viitor".

El a susţinut că nu există o cotă prestabilită a acţiunilor care vor fi vândute pe Bursa de la Londra.

Prima şi cea mai amplă operaţiune cu GDR-uri

Listarea Romgaz va fi prima în care o parte din acţiuni va fi vândută pe pieţe externe, prin intermediul unor certificate de depozit cu activ suport titlurile din ofertă (GDR).

Acţiunile Romgaz şi GDR-urile ar putea fi tranzacţionate în jurul datei de 12 noiembrie "plus/minus două zile" la bursa de la Bucureşti şi, respectiv, la cea de la Londra, potrivit lui Gabriel Dumitraşcu, şeful direcţiei Privatizare a Departamentului pentru Energie din cadrul Ministerului Economiei.

"Certificatele de depozit sunt, din punctul nostru de vedere, mecanismul ideal pentru a lista o companie nouă, românească, la bursa de la Londra. La baza fiecărui certificat stă o acţiune Romgaz, certificatul în sine va purta un nume care va fi legat de Romgaz, va identifica Romgaz ca o companie listată la Londra. Iniţial, cel care subscrie, subscrie pentru o acţiune, cu opţiunea de a o transforma în certificat de depozit global (GDR). Mecanismul este simplu, intervine o bancă depozitară, de aici intervine şi un avantaj pentru Romgaz, pentru că în general sunt două tipuri de certificate, unele «agreate de emitent» şi altele «neagreate». Orice posesor de acţiuni poate să îşi investească cu un certificat de depozit propriul pachet de acţiuni. În cazul de faţă, vorbim de nişte certificate pe care Romgaz le-a agreat, motiv pentru care banca depozitară va plăti anual companiei Romgaz o sumă care nu este chiar micuţă", a mai spus Dumitraşcu.

Potrivit unui regulament publicat la începutul lunii octombrie de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), cel mult două treimi din acţiunile vizate în oferte pentru listare la bursa din România pot fi cotate pe o piaţă externă, prin intermediul GDR-urilor.

Romgaz a selectat Bank of New York Mellon pentru emiterea GDR-urile din ofertă.

Oferta pentru vânzarea pachetului de 15% din acţiunile Romgaz în vederea listării companiei la bursă este cea mai mare astfel de operaţiune din istoria pieţei de capital din România.

Acţiunea, cu până la 38% mai scumpă decât deţinerile Fondului Proprietatea

Preţul minim la care va fi lansată oferta, de 24 lei/acţiune, este cu aproape 4% peste cel la care sunt evaluate acţiunile Romgaz deţinute de Fondul Proprietatea.

La finalul primului semestru, pachetul de acţiuni Romgaz (14,99%) din portofoliul FP era evaluat la 1,337 miliarde de lei (300,5 milioane de euro), respectiv câte 231,48 lei/acţiune. La începutul lunii octombrie, AGA Romgaz a decis scăderea valorii nominale a acţiunilor de la 10 lei la 1 leu şi, concomitent, creşterea numărului de acţiuni de la 38,5 milioane la 385,4 milioane. Practic, valoarea pachetului deţinut de fiecare acţionar a rămas aceeaşi, modificându-se doar numărul de acţiuni şi preţul acestora.

Astfel, rezultă că acţiunile Romgaz sunt evaluate în portofoliul Fondului Proprietatea la 23,148 lei/titlu, iar Fondul are 57,7 milioane de acţiuni faţă de 5,7 milioane de acţiuni anterior.

Preţul maxim la care se va derula oferta, de 32 lei/acţiune, este cu 38% peste cel la care sunt evaluate titlurile Romgaz în portofoliul FP.

O companie de peste două miliarde de euro

Raportat la preţul minim din ofertă, Romgaz este evaluată la 9,25 miliarde de lei (2,07 miliarde de euro), iar la preţul maxim la 12,33 miliarde de lei (2,77 miliarde de euro).

Pachetul majoritar de acţiuni al Romgaz Mediaş, respectiv 85,1%, este deţinut de Departamentul pentru Energie (condus de ministrul Constantin Niţă), iar 14,9% aparţine Fondului Proprietatea. Dacă statul va vinde pachetul vizat de acţiuni, participaţia Departamentului pentru Energie la Romgaz se va diminua la 70,1%.

Oferta este intermediată de consorţiul format din banca americană Goldman Sachs, Erste, BCR şi Raiffeiesen Capital&Investment (RCI).

Romgaz a încheiat primul semestru din 2013 cu o cifră de afaceri de 1,9 miliarde de lei, în scădere de la aproape 2,2 miliarde de lei în perioada similară din 2012. În acelaşi timp, profitul companiei a scăzut de la 797 de milioane de lei la 622 de milioane de lei, potrivit datelor prezentate pe pagina web a companiei. Rezultatele au fost întocmite conform standardelor internaţionale de conabilitate.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite