Parlamentul a decis: o nouă „taxă pe stâlp“

Parlamentul a decis: o nouă „taxă pe stâlp“

„Taxa pe stâlp” va fi reintrodusă, după ce Parlamentul a decis că vor fi incluse în categoria clădirilor a turnurilor de susţinere a turbinelor eoliene. Acest lucru va face posibil ca autorităţile locale să impună impozite şi taxe locale pentru astfel de construcţii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Iniţiatorii proiectului de lege sunt senatorul PSD de Constanţa Tit-Liviu Brăiloiu, actualul ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea, dar şi Emanoil Savin, senator PSD şi fost primar al Buşteniului. Ei au înaintat Parlamentului propunerea legislativă, în procedură de urgenţă.

Iniţiativa are şi susţinerea Ministerului Finanţelor, care l-a aprobat „tacit”, susţinând că o astfel de taxă este justificată în urma eliminării taxei pentru construcţiile speciale, cunoscuta „taxă pe stâlp”.

Proiectul de lege va fi transmis acum preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

Ce modificări au fost aduse                                                                                   

Prin proiectul de lege, parlamentarii propun modificarea Codului Fiscal pentru a include în categoria clădirilor, pentru raţiuni de fiscalizare, turnurile de susţinere a turbinelor eoliene.

Iniţiatorii susţin că vechiului Cod Fiscal i-au fost aduse modificări care clarificau faptul că turnul de susţinere al turbinelor eoliene se încadra „în categoria clădirilor”, ceea ce permitea autorităţilor adminsitraţiei publice locale să impună impozite şi taxe locale. Însă odată cu noul Cod Fiscal au fost pierdute din vedere asemenea clarificări, spun ei, transmiţând că acest lucru generează neclarităţi în stabilirea impozitelor şi taxelor locale.

Astfel, în prezent, Codul fiscal include definiţia „clădirii”, care este clasificată drept „orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structural de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite”.

Însă ce susţin iniţiatorii legii este că această definiţie nu conţine şi clarificări privind turnurile de susţinere a turbinelor eoliene. Astfel, prin iniţiativa legislativă, aceştia au introdus la finalul definiţiei şi propoziţia: „În categoria clădirilor se include şi turnurile de susţinere a turbinelor eoliene”.

Iniţiatorii fac precizarea că încadrarea turnurilor de susţinere ale turbinelor eoliene în categoria „clădiri” este conform cu dreptul comunitar în materie fiscală. Mai mult decât atât, iniţiatorii consideră adecvată formularea acestei clarificări în corpul legii privind Codul Fiscal.

Decizie nefavorabilă a instanţei

La finalul lunii septembrie a anului trecut, o hotărâre a Comisiei Fiscale din cadrul Ministerului Finanţelor care prevedea că stâlpii turbinelor eoliene sunt calificaţi drept „clădiri” şi supuşi, în consecinţă, impozitării, a fost anulată în premieră de Curtea de Apel.

Aceasta decidea că stâlpii turbinelor eoliene nu vor mai fi consideraţi clădiri, ci „echipamente tehnologice complexe, cu regim tehnic şi fiscal unitar, ale căror elemente componente nu se pot afla într-o situaţie juridică şi, implicit, fiscală diferită de cea a turbinei, în integralitatea ei”. Prin consecinţă, ei nu pot fi nici impozitaţi precum clădirile.

Conflict mai vechi

Anul trecut, Ministerul Finanţelor a fost dat în judecată de trei subsidiare locale ale grupului CEZ şi Enel Green Power România, din cauza deciziei Comisiei fiscale care decreta că turnurile de susţinere ale turbinelor eoliene „se încadrează în categoria clădirilor aşa cum sunt acestea definite la art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal” şi, deci, pentru ele se datorează impozit local pe clădiri.

Asta pentru că dezvoltatorii de parcuri eoliene mai plăteau un impozit, cel pe construcţii speciale, aşa-numita „taxă de stâlp”. Ei s-au plâns, astfel, că erau taxaţi de două ori pe acelaşi activ. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările