Mai puţin de 5% din microîntreprinderi şi IMM-uri au înregistrat creşteri în perioada pandemiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doar 1,6% dintre microîntreprinderi şi 4,3% din întreprinderile mici au înregistrat creşteri, în perioada Covid-19, semn că au avut mai multă flexibilitate în a se adapta noilor cerinţe şi condiţii.

Este rezultatul final al campaniei „Construim împreună  #ViataDupaCOVID19” iniţiată de Ingenius Hub şi la care au participat peste 800 de organizaţii. Cu toate problemele înregistrate, firmele mici nu au apelat la şomaj tehnic şi nu intenţionează să o facă, dacă îşi revin în perioada verii. Deşi au căutat soluţii să rămână operaţionale într-o proporţie cât mai mare, firmele mici se află în dificultate din punct de vedere financiar şi au resurse pentru una-două luni. 25% dintre ele spun că sunt în risc de a-şi declara insolvenţa dacă nu primesc sprijin pentru redresare pe parcursul următorului trimestru. Aproape 10% dintre întreprinderi au putut opera complet în perioada stării de urgenţă datorită digitalizării.

O altă concluzie a cercetării este faptul că, pe măsură ce trecem de la microîntreprinderi la întreprinderi mari, creşte procentul celor care nu au înregistrat pierderi majore. 69% dintre întreprinderile mari au declarat că nu sunt afectate de dificultăţi financiare.

Rezultatele obţinute în urma cercetării iniţiate de Ingenius HUB în cadrul campaniei „Construim împreună #ViataDupaCOVID19” au făcut posibilă identificarea celor mai acute probleme ale mediului de  afaceri, precum şi a soluţiilor celor mai eficiente care se impun la nivel naţional pentru relansarea economiei româneşti după criza generată de pandemie.

Astfel, datele furnizate de participanţii la studiu au stat la baza unei serii de consultări între mediul de afaceri şi reprezentanţii Guvernului – atât în cadru general, cât şi pe sectoare ale industriei – în urma cărora s-a conturat un set de măsuri asumat colectiv, care a ajuns pe masa Executivului.

Vulnerabilităţile microîntreprinderilor şi ale IMM-urilor, precum şi costurile mici ale unei investiţii publice care să sprijine acest sector al mediului de afaceri au fost punctul de plecare al  discuţiilor din cadrul consultărilor organizate de Rodica Lupu, fondatoarea Ingenius HUB, care au reunit reprezentanţii Guvernului, ai mediului de afaceri, ai mediului academic şi ai societăţii civile.

„Într-un asemenea context fără precedent, este imperios necesar ca măsurile adoptate de Guvern să aibă un temei solid în consultări reale cu piaţa. Am dorit să ne asigurăm că Executivul aude şi vocea unor organizaţii mai mici din ţară şi chiar a antreprenorilor în mod  direct. Am vrut să arătăm că se poate construi un dialog serios şi   constructiv, care să includă toate cele 4 medii - privat, academic, asociativ şi public. Ingenius Net a fost construit pe acest principiu şi credem că numai în această formulă putem dezvolta strategii coerente pentru economia românească”, afirmă Rodica Lupu, fondatoare Ingenius HUB.

„Am răspuns, în această perioadă, tuturor invitaţiilor la dialog venite din partea mediului privat şi pot spune că echipa Ingenius Hub a fost cel mai bine organizată din punct de vedere al modului în care a fost gândit procesul şi al modului în care s-a facut follow-up în urma discuţiilor. Consultările au adus un input util pentru Guvern şi au consolidat relaţia cu mediul de afaceri. Nu toate măsurile propuse pot fi aplicate, pentru că bugetul de stat se află sub presiune, dar analizăm cu seriozitate toate propunerile şi vom bifa tot ceea ce este  posibil, în special în privinţa lansării de apeluri de finanţare pentru IMM-uri în perioada imediat următoare”, spune Tănase Stamule, consilierul pe probleme economice al prim-ministrului.

Peste 100 de măsuri propuse Guvernului în urma consultărilor

Memorandumul, care cuprinde soluţiile propuse Guvernului, include măsuri cu caracter general, precum şi măsuri specifice pentru diferite sectoare ale industriei – special afectate de restricţiile impuse de pandemie. Dintre acestea amintim:

• Scutirea de taxe pe o perioadă de 3 luni pentru toate întreprinderile care au menţinut şi continuă să menţină integral locurile de muncă;

• Crearea unei proceduri simplificate şi unitare de acordare a creditelor pentru capital de lucru pentru microintreprinderi;

• Includerea serviciilor profesiilor liberale şi a ONG-urilor cu activitate economică în categoria celor care pot accesa credite pentru capital de lucru, în limita a 20.000 Ron;

• Credite garantate pentru freelanceri organizaţi în întreprinderi individuale sau PFA, până la 10.000 Ron;

• Lansarea unui program de finanţare din fonduri guvernamentale sau europene pentru digitalizare, cu o finanţare simplă, de până la 200.000 Ron;

• Lansarea unui program de finanţare pentru pregătirea IT a personalului din IMM-uri şi microîntreprinderi, indiferent de nivelul de calificare şi fără autorizare ANC;

• Lansarea mai multor apeluri de finanţare pentru diferite obiective, accesibile microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici, cu proceduri simplificate şi includerea regiunii Bucureşti-Ilfov în   cadrul acestori apeluri;

• Creşterea pragului de deducere de la impozit pentru sponsorizarea ONG-urilor din educaţie SEN, servicii sociale şi medicale la 40%;

• Măsuri specifice industriilor agro-alimentară, IT, sanitară, de construcţii, de entertainment şi cultură, de turism şi HORECA;

• Digitalizarea administraţiei publice;

• Lansarea investiţiilor ȋn infrastructură în ritm accelerat;

• Plata tuturor arieratelor statului către furnizori privaţi.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite