Lidl inaugurează un nou magazin şi angajează urgent personal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
lidl

Retailerul Lidl îşi continuă expansiunea cu deschiderea unui nou magazin, pe o suprafaţă de circa 1.300 metri pătraţi, care va dispune de 90 de locuri de parcare. Inaugurarea va avea loc puţin înaintea Floriilor, a informat compania.

Noua unitate, prima din oraşul Jimbolia, este situată pe Str. Timişoarei, Nr. 297. Odată cu inaugurarea magazinului, se vor crea aproximativ 20 de noi locuri de muncă.

Procesul de execuţie a noului magazin se află în linie cu strategia de sustenabilitate care face parte din modelul de business Lidl, prin folosirea unor tehnologii avansate din domeniul construcţiilor şi în conformitate cu normele de protecţie a mediului. Astfel, în continuarea demersurilor de dezvoltare durabilă asumate de companie, Lidl adoptă o serie de soluţii şi tehnologii moderne, care asigură standardele înalte de eficienţă energetică. De exemplu, în unitate sunt instalate sisteme de iluminat cu LED, cu senzor de prezenţă şi sisteme de recuperare a căldurii, integrate în instalaţiile de ventilaţie. 

Noua unitate din Jimbolia are o suprafaţă de vânzare de peste 1.300 m² şi dispune de aproximativ 90 de locuri de parcare. Orarul de funcţionare va fi de luni până sâmbătă, între 08:00 şi 21:00, iar duminică între 09:00 şi 19:00. Odată cu inaugurarea magazinului, se vor crea aproximativ 20 de noi locuri de muncă.

Deschiderea unităţii din Jimbolia, judeţul Timiş, îi aşteaptă pe clienţi cu promoţii şi acţiuni speciale. În ziua inaugurării vor fi reduceri de peste 20% la articole nealimentare, dar şi la cele alimentare, precum mezeluri, lactate, dulciuri şi altele. 

Inaugurarea acestui magazin continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor, în zone din imediata lor proximitate, produse de calitate la cel mai bun preţ, într-o largă varietate de sortimente. Lidl promovează cu consecvenţă colaborarea cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în reţea fiind produse în România.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite