Jumătate dintre IMM-uri şi-au redus activitatea în acest an şi o treime au trimis angajaţii în şomaj tehnic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jumătate dintre întreprinderile mici şi mijlocii din România şi-au redus activitatea în acest an, ca urmare a pandemiei de coronavirus, iar o treime dintre ele au trimis salariaţii în şomaj tehnic, a afirmat, miercuri, Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional pentru Întreprinderile Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), cu ocazia lansării Cartei Albe a IMM-urilor.

„Am comparat datele de anul acesta cu cele de anul trecut, iar principalele constatări arată că birocraţia excesivă, pe care o găseam pe primul loc acum doi-trei ani, acum este pe locul patru în topul evoluţiilor cu influenţă negativă asupra IMM-urilor, după pandemia de coronavirus, situaţia economică mondială şi predictibilitatea redusă a mediului pentru IMM-uri”, a arătat Jianu, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, dacă în 2019, principalele probleme ale firmelor mici şi mijlocii erau cele privind angajarea, pregătirea şi menţinerea personalului, debirocraţia, inflaţia, în acest an lucrurile s-au schimbat, iar pe primul loc este incertitudinea cu privire la evoluţiile viitoare, scăderea cererii interne şi suspendarea temporară a activităţii din cauza Covid.

Jumătate dintre IMM-uri şi-au redus activitatea, 38% sunt la aceiaşi parametri şi doar 13% şi-au amplificat-o anul acesta. O treime dintre firme au trimis salariaţii în şomaj tehnic, 22% au amânat plata impozitelor şi 14% pe cea a chiriilor, 11% au luat credite prin IMM Invest, 10% au amânat plata utilităţilor şi 7% plata creditelor către bănci.

„Ceea ce este îmbucurător este că a scăzut numărul celor care se autofinanţează, aceasta şi ca urmare a instrumentelor de tip muncă flexibilă, capital de lucru, somaj tehnic”, a adăugat Jianu.

În alt element pozitiv este că patru din zece antreprenori susţin că vor să acceseze fonduri europene, pondere în creştere faţă de trei din zece anul trecut.

„Ca noutăţi, constatăm ca oportunităţi faptul că 9 din 10 IMM-uri au computer şi laptop şi lucrează digital, pentru prima oară am inclus şi social media să vedem câţi întreprinzători folosesc social media, iar răspunsul este 4 din 10. În continuare cei care au site propriu sunt la un nivel scăzut, ceea ce arată o nevoie de investiţii în această zonă”, a mai spus reprezentantul IMM-urilor.

Dintre cei care lucrează digital, 70% au softuri de afaceri, iar 40% folosesc semnătura electronică.

Profilul antreprenorului român

CNIPMMR a realizat şi un profil al antreprenorului român, care este un bărbat căsătorit, cu vârsta între 45 şi 60 de ani, are studii tehnice sau economice universitare şi postuniversitare. Are o experienţă antreprenorială de peste cinci ani şi îi implică şi pe ceilalţi membri ai familiei în afacere.

„Vârsta ne spune faptul că avem nevoie de un input nou în economie, de un program de susţinere a start-up-urilor. Un alt element constatat este că un antreprenor alocă aproximativ 60 de ore pe săptămână afacerii sale, adică 12 ore pe zi de lucru, ceea ce înseamnă un efort însemnat”, a continuat Jianu.

Consiliul Naţional al IMM-urilor din România (CNIPMMR), în parteneriat cu Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, a lansat miercuri lucrarea „Carta Albă a IMM-urilor din România 2020”, ediţia nr. 18. Lucrarea reprezintă cea mai aprofundată analiză a sectorului IMM din România ce prezintă situaţia de ansamblu a mediului de afaceri în anul 2020, impactul COVID, dificultăţile cu care se confruntă IMM-urile, nevoile şi sursele lor de finanţare, modalitatea în care inovează, intenţia de accesare de fonduri nerambursabile sau criteriile de care ţin cont în alegerea partenerului de business, constituind baza pentru propuneri de strategii cu privire la viitoarele direcţii de susţinere şi dezvoltare ale mediului de afaceri românesc.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite