FOTO Afaceri din aer, cu picioarele pe pământ. Doi ploieşteni şi-au făcut un business de succes din filmarea şi fotografia aeriană

FOTO Afaceri din aer, cu picioarele pe pământ. Doi ploieşteni şi-au făcut un business de succes din filmarea şi fotografia aeriană

Christian Arhire (stânga) şi Cosmin Negrea, pregătind multicopterele pentru o şedinţă foto  FOTO VICTOR COVRIG

La nici 30 de ani, doi ploieşteni arată că spiritul pentru afaceri şi seriozitatea fac casă bună cu tinereţea. Christian Arhire şi Cosmin Negrea au intrat în forţă într-un business de nişă: filmarea şi fotografia aeriană.

Ştiri pe aceeaşi temă

 

Ideea de business a celor doi ploieşteni, Christian Arhire (28 de ani) şi Cosmin Negrea (23 de ani), a venit dintr-o necesitate. În urmă cu un an şi jumătate, cei doi tineri realizau o şedinţă foto pentru un amic, pe un şantier de construcţii. Au mers pe varianta clasică, a fotografiilor de la sol, dar le-a venit ideea să încerce şi câteva cadre luate din aer, cu mijloace improvizate. „Privind în urmă, fotografiile de atunci nu erau strălucite, erau mişcate, dar au avut marele merit că ne-au schimbat perspectiva şi ne-au furnizat ideea“, povesteşte Christian Arhire. 
 
După acea şedinţă foto, cei doi au început o documentare febrilă de câteva luni, au făcut studii de piaţă şi au început să se intereseze despre ceea ce înseamnă filmare şi fotografie aeriană la modul profesionist. Şi-au dat seama, în primul rând, că sunt pe un teren de nişă, iar în România nu existau produsele necesare pentru nivelul de calitate pe care şi l-au propus pentru demararea afacerii. În al doilea rând, că au nevoie de bani. De mulţi bani. 
 
„Piaţa în acest domeniu era în stadiu incipient. Chiar şi acum, în România, în afară de noi, mai există doar trei firme de profil. Ne-am dat seama că, pentru a face diferenţa de concurenţă, trebuie să ne luăm din start vârful de gamă al echipamentelor. Toate componentele le-am procurat de afară, din Germania, Cehia şi Noua Zeelandă. Şi aşa a luat naştere Eyecloud“, spune Christian.
 
Aparatură din vârf de gamă
 
Investiţia a presupus şi primele sacrificii. Cosmin, care lucra din timpul facultăţii, şi-a pus toate economiile la bătaie, iar Christian şi-a vândut magazinul online de modelism, afacerea sa de suflet de până atunci.  
 
Au investit câteva zeci de mii de euro, până în 50.000, în două drone, camere foto profesionale, o cameră video Full HD cu obiectiv plutind în câmp electromagnetic, un sistemul FPV prin care clientul poate vedea în timp real ce capturi face echipamentul foto/video, dar şi echipament pentru prelucrarea ulterioară a imaginilor. 
 
Dronele sau multicopterele sunt roboţi radiocomandaţi capabili de a transporta echipament foto şi video la joasă şi înaltă altitudine, capabili să rămână în aer la punct fix chiar şi în condiţii de vânt moderat. Aparatura este ridicată până la 250 de metri, distanţa maximă până la care poate zbura fără a se intersecta cu sectoarele de zbor ale avioanelor pentru a surprinde imagini.
 
Big Brother pe şantiere
 
Maşinile zburătoare ale celor doi tineri sunt un concurent de temut al avioanelor. Cel puţin, în acest domeniu. „Până la folosirea dronelor, avioanele erau singura modalitate prin care puteai obţine filme sau fotografii aeriene. Sunt mai multe dezavantaje: preţul, care poate fi de câteva mii de euro pentru închirierea aparatului, obţinerea culoarului de zbor şi plata fotografului. Prin comparaţie, o sesiune foto sau o filmare cu o dronă costă câteva sute de euro, 300-400, în funcţie de complexitate şi de locul unde ne deplasăm“, explică Christian Arhire. Un proiect amplu, de câteva luni, poate ajunge la câteva mii de euro – cum ar fi urmărirea unui şantier din prima până în ultima zi.
Foto
Filmare şi fotografie aeriană
 
Vecini şi prieteni vechi, Christian şi Cosmin au înţeles şi una dintre regulile de bază ale afacerii; munca echitabilă şi împărţirea sarcinilor. Cosmin are o experienţă îndelungată în promovarea online, iar el şi-a asumat responsabilitatea de a face cunoscută afacerea. El este şi cel care se ocupă de editarea ulterioară a fotografiilor şi a filmelor pentru clienţi. „Am încercat să ne promovăm cât mai bine, cu perseverenţă. Dovadă că nu am avut nevoie să ne căutăm clienţii, ne-au găsit ei pe noi“, spune Cosmin. De restul se ocupă Christian. „Ne-am făcut un portofoliu şi încercăm să familiarizăm oamenii cu ceea ce înseamnă fotografia aeriană, este încă foarte puţin cunoscută la noi“, adaugă Christian. Majoritatea testelor cu aparatura le-au făcut la Braşov, sub Tâmpa, oraş unde au şi avut mai multe comenzi. În portofoliul de prezentare al Eyecloud sunt, însă, şi fotografii impresionante cu faleza din Brăila, Cetatea Braşov sau Micul Trianon de la Floreşti.  
 
Aplicaţiile afacerii sunt extrem de variate, de la construcţii (un şantier poate fi urmărit din prima până în ultima zi), proprietăţi imobiliare, topografie, agricultură, inspecţii/asigurări (poţi vedea, de exemplu, dacă o clădire are probleme cu acoperişul), evenimente, fotografii de produs, media etc., domenii din care provin, de altfel, şi clienţii Eyecloud.
 
Fiind o afacere la început de drum, profitul se traduce, deocamdată, în amortizarea investiţiei, estimată la aproximativ doi ani din momentul primelor comenzi. Dar semnele sunt bune, iar cei doi tineri nu se cramponează în profitul imediat. 
 

Cosmin Negrea, pregătind un multicopter pentru o ședință foto. FOTO: Victor Covrig

Imagini din aceeasi galerie
  • Cosmin Negrea, pregătind un multicopter pentru o ședință foto. FOTO: Victor Covrig
  • Pregătirea aparaturii durează mai puțin ca în cazul ședințelor foto din avion. FOTO: Victor Covrig
  • Camerele foto și video sunt montate pe drone, care sunt înălțate la 250 de metri. FOTO: Victor Covrig
  • Faleza din Brăila, fotografiată de băieții de la Eyecloud. FOTO: portofoliu
  • Cetatea Brașov. FOTO: portofoliu Eyecloud
  • Micul Trianon de la Florești. FOTO: Eyecloud
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările