400 de staţii mobile Rompetrol în mediul rural

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul Rompetrol va opera, până la sfârşitul acestui an, 400 de staţii mobile de distribuţie a carburanţilor sub marca Rompetrol Express, amplasate în mediul rural, dat fiind potenţialul

Grupul Rompetrol va opera, până la sfârşitul acestui an, 400 de staţii mobile de distribuţie a carburanţilor sub marca Rompetrol Express, amplasate în mediul rural, dat fiind potenţialul foarte ridicat al acestei pieţe.

"Prezenţa locală face parte din strategia noastră de dezvoltare. Prin staţiile mobile Express, care sunt destinate mediului rural, vrem să ne apropiem mai mult de această zonă şi de consumatori. Staţiile sunt amplasate conform unor studii de consum, nu neapărat în funcţie de numărul de locuitori din acea zonă.

Vrem să ne dezvoltăm şi în mediul rural, pentru că şi aici este un consum foarte mare, aproximativ 35% din consumul naţional", a declarat, ieri, preşedintele grupului, Dinu Patriciu. Acesta a adăugat că mediul rural reprezintă un domeniu foarte bun pentru investiţii, raportat la statistici, întrucât peste 65% din gospodăriile din mediul rural câştigă peste 200 de euro pe lună. De asemenea, 35% din populaţia rurală deţine un autoturism, iar peste 10%, mai mult de unul.


Potrivit acestuia, numai în judeţul Sibiu vor fi deschise în acest an 17 benzinării, dintre care 15 Rompetrol Express, investiţii ce vor depăşi cinci milioane de dolari. "Prima benzinărie Express va fi gata în aproximativ două luni, însă nu pot preciza acum locaţia, pentru că depinde de rapiditatea cu care vom primi avizele necesare din partea primăriilor. O astfel de staţie mobilă se ridică în trei zile", a precizat Patriciu, citat de NewsIn. Alte zece staţii de acest gen vor fi deschise în judeţul Braşov.


Creştere cu 40% a cifrei de afaceri


Benzinăriile Express sunt de dimensiuni mai mici şi complet automatizate, existând posibilitatea plăţii atât prin bancnote, cât şi prin card. În acest moment, în ţară sunt funcţionale 80 de astfel de staţii, iar până la sfârşitul anului numărul lor va ajunge la 400.


Rompetrol Downstream, divizia de retail a grupului, operează în România o reţea de peste 350 de benzinării.
Dinu Patriciu a mai declarat ieri, la Sibiu, că investiţiile la nivel de grup în 2008 vor fi de peste 340 milioane de dolari, principalele direcţii fiind creşterea capacităţii tehnologice şi dezvoltarea reţelei de benzinării.

"Aceasta este suma pe care am prevăzut-o pentru investiţii, dar probabil că ea va fi mai mare", a spus Patriciu. Preşedintele Rompetrol a adăugat că în acest an vizează o cifră de afaceri de peste 10 miliarde de dolari, în creştere cu 40% faţă de 2007.Grupul desfăşoară operaţiuni în 13 ţări. (Teodora Vasâlca)

>> Vrem să ne dezvoltăm şi în mediul rural, pentru că aici este un consum foarte mare de carburanţi
Dinu Patriciu,
preşedintele grupului Rompetrol

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite