Inspiraţi, probabil, de G. Călinescu ce o socotea o poveste aflată la obârşia viitoarelor basme dramatizate din literatura română, mulţi regizori au privit piesa ca una destinată copiilor de unde supralicitarea fondului folcloric, crearea unui univers fabulos populat de zmei, zâne, babe binefăcătoare ori făcătoare de minuni, Ilene Cosânzâne şi Feţi Frumoşi cu nume schimbate şi, desigur, de tradiţionalii Păcală şi Tândală. Sau, simplificând ca la şcoală lucrurile, ca o poveste a luptei dintre rău şi bine ce se sfârşeşte - cum altfel? - cu victoria binelui şi cu o nuntă ca-n poveşti.

O a doua categorie de montări s-au arătat mai preocupate de identificarea unor elemente ce ar da seama despre o realitate politică lesne de translatat înspre o contemporaneitate obsedată de dictatura multiformă şi ar satiriza-o aluziv. O a treia, vecină celei anterior menţionată, de interpretarea textului drept o satiră monarhică. Comentând un spectacol mai vechi cu piesa în cauză regretatul Valentin Silvestru scria că „aproape nici o scenă nu scapă prilejul de a zeflemisi demagogia politicianistă, slugărnicia curteană, prevaricaţiunile miniştrilor şi mai ales deviza generală a vremii scoală-te tu, să mă aşez eu“.

Ştim foarte bine că regizorului Alexandru Dabija îi plac poveştile. Şi nu de ieri-de azi, ci încă din primii ani ai carierei sale. De la superba, delicata, magnifica Jucărie de vorbe la Oo!, de la Absolut! la Capra cu trei iezi - Un studiu gastronomic. Interesant e că Dabija revine la basme, la poveşti, la Creangă, cel pe care în cartea Habarnam în oraşul teatrului - Universul spectacolelor lui Alexandru Dabija datorată Mirunei Runcan (Editura Fundaţiei Culturale „Camil Petrescu“ & Editura Limes, Bucureşti, 2010) zicea că îl reciteşte cu consecvenţă şi cu plăcerea cu care îl ascultă pe Bach, fără a se „copilări“ făţarnic. Mai exact, revizitând, cum se spune acum, vechi texte ce i-au bucurat şi încântat copilăria, Alexandru Dabija le reciteşte şi transpune scenic cu inteligenţa şi meşteşugul omului matur care face şi îşi face daruri fără a se preface că este altfel decât este în realitate. Un matur ce nu vrea să îşi uite copilăria, nicidecum un etern copil. Nu mimează inocenţe, nu mimează false naivităţi, nu cade în alegorii folclorizante cu decor de gutapercă.

Aşa stau lucrurile şi în cazul spectacolului cu Sânziana şi Pepelea  de la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca. Montând piesa lui Alecsandri, regizorul a avut în vedere mai multe feluri de publicuri şi mai multe generaţii de spectatori pe care pur şi simplu s-a gândit să îi provoace, fără discriminare, la o imensă porţie de râs. De unde şi decizia de a nu elimina întru totul implicaţiile politice, dar nici de a le supralicita. Mă gândesc îndeosebi la felul în care i-a conceput pe Păcală (Adrian Cucu) şi pe Tândală (Romina Merei), colegi de „cabinet“ şi înalţi demnitari nătângi, infideli, oportunişti la curtea lui Papură Vodă (Radu Lărgeanu). A făcut-o, probabil, cu gândul că, oricum, viaţa omului trăitor în anul de graţie 2013 e în exces asediată de politicul de proastă calitate şi că nu trebuie să i se mai reamintească de el atunci când vine la teatru. Dabija se arată astfel consecvent unui mod de a trata cvasi-indiferent politicul, aşa cum a făcut-o, de altfel, şi într-un spectacol cu o piesă a cărei istorie a reprezentării e intim legată de condiţionări istorice şi politice, aşa cum e Nunta lui Figaro, pusă în scenă în anul 2012 la Teatrul I.D. Sârbu din Petroşani.

Dabija râde de tot şi de toate. De bigotism şi de gura satului, de rugăciuni şi de mătănii în exces, de răutate, de prostie, de urâţenie trupească şi sufletească, de îngâmfare şi de supralicitarea forţei fizice. Celebrează inteligenţa şi omagiază iubirea care învinge. Ne spune o poveste cu un băiat care iubeşte o fată, despre un tânăr frumos care face orice spre a se putea căsători cu o fată asemenea, care e ajutat de oameni, de natură, de fabulos, de supranatural, de şansă.

Dabija râde şi vrea să ne impărtăşească şi nouă râsul lui, asociindu-şi demersului său regizoral profesionişti unul şi unul, unul mai performant decât altul. De la scenograful Cristian Rusu care a imaginat un decor policrom viu, implicat şi câteodată el însuşi generator de poantă la Ada Milea şi Anca Hanu, creatoarele unei încântătoare muzici de scenă pe care o cântă exemplar Anca Hanu (Sânziana), foarte bine şi degajat, surprinzător de degajat Dragoş Pop (Pârlea) şi Cristian Rigman (Popa Parodie), Ionuţ Caras (bun în Zmeu, încântător în travestiul prilejuit de rolul Baba Anica), Patricia Brad (Pasărea Măiastră), Matei Rotaru (un Pepelea frumos şi plin de ingenuitate), dar şi corurile alcătuite din toţi componenţii distribuţiei - Miriam Cuibus (excelentă în Baba Rada), Irina Wintze, Adriana Băilescu, Cristian Grosu (de un comic absolut în Codruţa), Cătălin Herlo (riguros în masivitatea solicitată de Lăcustă, perfect acordat cu Dragoş Pop), Miron Maxim, Silvius Iorga, Angelica Nicoară. De la Mihnea Blidaru (Cuviosul Mihnea şi Trompetistul) cu bucurie nedisimulată regăsit şi salutat de spectatorii clujeni de toate vârstele la Florin Fieroiu, creatorul unei coregrafii tare pe placul tuturor actorilor care joacă de mama focului şi ne transmit şi nouă, celor aflaţi în sală, o stare de bine, de tinereţe.

Ca mai totdeauna, Alexandru Dabija se manifestă drept un spirit generos. E omniprezent, dar nu face caz de prezenţa lui, ci vrea să lase ca de succes să se bucure mai cu seamă actorii pe care se vede cu ochiul liber că i-a fermecat. E prezent Dabija şi în unele excese, şi în secvenţele niţeluş mai decoltate, mai deocheate, mai ..., mai..., dar, dar aceste forţări de barieră nu afectează grav coeziunea, coerenţa şi savoarea ansamblului. Şi nici bunul gust.

Teatrul Naţional din Cluj-Napoca

SÂNZIANA ŞI PEPELEA de Vasile Alecsandri

Regia: Alexandru Dabija
Scenografia: Cristian Rusu
Muzica originală: Ada Milea şi Anca Hanu
Mişcarea scenică: Florin Fieroiu

Cu: Anca Hanu, Miriam Cuibus, Angelica Nicoară, Irina Wintze, Romina Merei, Adriana Băilescu, Patricia Brad, Matei Rotaru, Ionuţ Caras, Radu Lărgeanu, Cristian Grosu, Adrian Cucu, Cătălin Herlo, Dragoş Pop, Cristian Rigman, Miron Maxim, Silvius Iorga, Mihnea Blidariu

Data difuzării online: 30 iunie 2020