1. A fi sau a nu fi un clovn bătrân

Matei Vişniec a scris Angajare de clovn în anul 1986. Ultimul înainte de ceea ce ar fi urmat să fie plecarea sa definitivă din România. Avea atunci, după propria lui mărturisire, 30 de ani, trei volume de versuri publicate, vreo 20 de piese care circulau în manuscris dar pe care nu le juca nimeni.

Aş adăuga că aceasta se întâmpla nu fiindcă piesele acelea nu erau bune, nu pentru că Teatrele din România nu ar fi dorit să le introducă în repertoriu, ci deoarece decidenţii de la Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste le refuzau reprezentarea.

Piesele lui Vişniec nu erau destul de optimiste, nu vorbeau despre omul nou şi despre realizările sale, se caracterizau printr-o viziune prea întunecată, erau din cale afară de codate, prea cu cheie (şi asta se poate interpreta, tovarăşi!), prea beckettiene, iar- o ştim de la David Esrig, care încercase în van să monteze Aşteptându-l pe Godot - Beckett nu este pentru dictatori.


FOTO Florin Ghioca

O singură piesă a lui Matei Vişniec trecuse de vămile cenzurii căreia îi plăcuse caracterul său antimilitarist. E vorba despre Caii la fereastră care primise dreptul de a fi pusă în scenă, a fost montată la Teatrul Nottara de Nicolae Scarlat, numai că nu a mai ajuns să fie reprezentată deoarece autorul nu doar că nu era în sală, ci nu mai era nici măcar în ţară. Păcat de moarte care îl transforma în non-persona.

Plictisit, obosit, dornic să încerce şi altceva, fascinat de lumea circului, de clovni, de Fellini, Matei Vişniec a scris Angajare de clovn. Pe care trente ans après, în caietul de sală al premierei de la Teatrul Naţional din Bucureşti, o socoteşte o poveste realistă, umană, despre trei clovni bătrâni de care nu mai are nevoie nimeni.

Sigur, povestea este realistă. Dar este şi altfel. Angajare de clovn este ceea ce se cheamă o comedie tragică, o piesă despre viaţă şi moarte, despre fragilitatea frontierelor dintre ele, despre aşteptare. Despre aşteptarea în faţa unei uşi care nu se mai deschide. Ca în Kafka, ca în Beckett, ca în Borchert, ca la Băieşu.


FOTO Florin Ghioca

Angajare de clovn s-a jucat mult. Peste hotare, dar şi în România. Prima montare românească petrecându-se la Teatrul Naţional Vasile Alecsandri din Iaşi, în 1991. Cu Adrian Tuca, Petre Ciubotaru şi, cred, Florin Mircea. A regizat-o acelaşi Nicolae Scarlat, care, de altminteri, are meritul nu doar de a fi pus în scenă mult Vişniec - îndeosebi la Iaşi şi la Piatra Neamţ - ci şi de a fi fost primul regizor care a semnat un spectacol cu scrierile transfugului ce se întorcea triumfal acasă. E vorba despre excepţionala piesă şi remarcabilul spectacol Şi cu violoncelul ce facem?. Înscenat nu la un Teatru obişnuit, ci la TVR, în lunile în care încă pe holuri şi în studiouri mai bântuia obsesia teroristă, încă mai era pază armată, încă nu se prea ştia foarte bine ce se întâmplă.

Cele mai multe spectacole cu Angajare de clovn s-au montat în formula de studio. Chiar şi atunci când erau montate pe scena mare. Aşa cum a fost cazul celui regizat de Claudiu Goga, în 2004, la Teatrul Sică Alexandrescu din Braşov. Cu Mircea Andreescu, Costache Babii şi Virginia Itta Marcu în travesti. În mai toate erau distribuiţi actori bătrâni. Au fost însă şi excepţii. La Piatra Neamţ (Nicolae Scarlat), la Brăila (Radu Nichifor).

În spectacolul de la Naţionalul bucureştean, Ion Caramitru desfiinţează toate prejudecăţile, toate canoanele. Montează Angajare de clovn la Sala Studio, una de mare capacitate, căreia îi foloseşte structura multifuncţională, geometria variabilă, distribuie în cele trei roluri principale trei actori tineri, foarte tineri chiar, pe Petre Ancuţa (Filippo), Emilian Mârnea (Nicollo), Florin Călbăjos (Peppino). Absolvenţi de la Cluj, foşti studenţi ai profesorului Bács Miklós, verificaţi pe scena Naţionalului în minunatul spectacol ArtOrchestra, în regia lui Horia Suru.

Ion Caramitru încadrează piesa lui Vişniec într-un spectacol de circ. Sau, mai corect spus, într-un dublu spectacol de circ. Primul, susţinut în foaier de artiştii Circului Globus - e vorba despre Antonio, Vanda Rotaru, Constantin Rotaru, Clovnul Cristiano, căţeluşele Miss şi Eliz, Bogdan Andreescu, Camelia Lazăr, Valentin Iancu, Mariana Ionescu, Cristian Enoiu, Alyssa Andreescu, Aysha Ibeido, Gamze Saldiz, Julia Petreanu, Marius Gagiu, Robert Stan jr.,Tiberiu Eftimie şi despre amfitrionii muzicali Clara Toplicianu şi Lorena Sanda - cel de-al doilea chiar de Petre Ancuţa, Emilian Mârnea şi Florin Călbăjos,în coregrafia lui Florin Fieroiu. Vegheaţi, urmăriţi, ameninţaţi de spectrul destinului, al sfârşitului, al ultimei partide, aşa cum e el sugerat de magicianul Antonio.

Prima parte, cea care conţine şi cea mai consistentă parte a textului lui Vişniec, se desfăşoară în formula de sală italiană. În faţa porţii unui circ vechi, probabil de duzină, sărăcăcios (decorurile sunt semnate de Florilena Popescu-Fărcăşanu) ajung pe rând trei clovni bătrâni atraşi de anunţul unei posibile angajare.

Regizorul şi cei trei tineri actori surprind perfect relaţia complicată, şi tandră, şi falsă, şi concurenţială, dintre clovni, relaţie pe care Petre, Emilian şi Florin o nuanţează exemplar, surprinzându-i şi comicul, şi tragicul deopotrivă. În clipa în care aşteptarea devine insuportabilă, iar cei trei au sentimentul inutilităţii, sunt decepţionaţi apar în scenă oamenii circului. Care ne invită în foaier unde vedem o reprezentaţie adevărată cu magicieni, cu dresori, cu clovni, cu acrobaţi. Continuată la revenirea în sala modificată en rond, în arena în care joacă marele spectacol al vieţii şi al morţii aceiaşi Petre Ancuţa, Emilian Mârnea şi Florin Călbăjos.


FOTO Florin Ghioca

Cred că reprezentaţia văzută de mine, cea a premierei oficiale, a fost marcată de câteva lungimi. Mai cred şi că Ion Caramitru şi cei trei tineri interpreţi au fost poate prea furaţi de fascinanta lume a circului. Numai că toate astea chiar nu contează în ansamblu. Care e unul artisticeşte valid.

Teatrul Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti- ANGAJARE DE CLOVN de Matei Vişniec- Regia- Ion Caramitru- Decorul-Florilena Popescu Fărcăşanu- Costume- Liliana Cenean- Lighting design- Chris Jaeger- Ilustraţia muzicală -Călin Ţopa- Coregrafia-Florin Fieroiu- Cu- Petre Ancuţa, Emilian Mârnea, Florin Călbăjos şi artiştii de circ Antonio, Vanda Rotaru, Constantin Rotaru, Clovnul Cristiano, căţeluşele Miss şi Eliz, Bogdan Andreescu, Camelia Lazăr, Valentin Iancu, Mariana Ionescu, Cristian Enoiu, Alyssa Andreescu, Aysha Ibeido, Gamze Saldiz, Julia Petreanu, Marius Gagiu, Robert Stan jr.,Tiberiu Eftimie- Amfitrioni muzicali- Clara Toplicianu şi Lorena Sanda- Figuraţie- Viorel Florea, Aurelian Ungureanu- Data premierei -8 ianuarie 2017

2. În vreme de război

După succesele de public, în bună parte şi de critică, avute graţie spectacolelor cu piesele Vizita bătrânei doamne şi Furtuna, regizorul bulgar Alexander Morfov revine la Teatrul Naţional din Bucureşti cu un proiect extrem de ambiţios.

Morfov a rescris, în conformitate cu regulile dure ale teatrului, scenariul unui film celebru, multipremiatul No man’s land al lui Danis Tanović. Inspirat, după cum se ştie, de războiul sârbo-bosniac din anii 90. Unul dintre marile conflicte care a făcut să dispară definitiv de pe harta lumii ceea ce se numea odinioară Iugoslavia lui Tito. Un conglomerat de republici, de oameni de etnii şi de confesiuni diferite, ţinuţi laolaltă cu mână de fier de celebrul Mareşal.


FOTO Florin Ghioca

E drept, mâna era înmănuşată, comunismul acolo era altfel, oricum mult mai liberal, mai permisiv decât în altă parte. Numai că, odată cu moartea lui Tito din primăvara lui 1981, construcţia statală iugoslavă a început să fie tot mai fisurată de ravagiile fanatismului etnic şi religios. Totul încheindu-se cu o succesiune de războaie devastatoare pe care mulţi dintre cei ce aveau în mână o armă nu înţelegeau prea bine cine şi de ce l-a început.

Bosniacul Danis Tanović a avut înţelepciunea, specifică marilor artişti, de nu face din filmul său o pledoarie în favoarea propriei naţiuni. No man’s land a fost, este ceea ce se cheamă un film de război însă niţel altfel, nu militant, nu propagandistic, nu apăsat eroic, nu maiestuos, nu lacrimogen, nu îndatorat prezentării dreptăţii uneia dintre părţile aflate în conflict. Danović, conştient că adevărul este întotdeauna la mijloc, a plasat acţiunea filmului într-un entre-deux. Nici în tabăra sârbă, nici în cea bosniacă, ci în acel no man s land, spaţiul dintre taberele beligerante, administrat, din păcate, numai teoretic de trupele Naţiunilor Unite, de forţe de menţinere a păcii care, în cazul de faţă, mai mult au încurcat decât au ajutat. Au mimat că şi-ar fi făcut datoria.


FOTO Florin Ghioca

De fapt, despre ce e vorba îi piesa No man’s land? Un pluton bosniac se rătăceşte, din cauza ceţii, undeva pe lângă Tuzla. Este atacat pe neaşteptate, e decimat, are un singur supravieţuitor. Pe Ciki (Branko Djuric). Nino, un tânăr soldat sârb, aflat la prima lui misiune, este trimis să vadă ce se întâmplă, însă fiind cam nepriceput este luat prizonier de Ciki. Problema se complică atunci când e descoperit soldatul rănit Cera sub al cărui trup se află ceea ce se cheamă o mină săltăreaţă, care nu va putea fi dezamorsată în nici un chip.

Iar dacă până aproape de sfârşit, No man’s land este un subtil amestec de tragism şi de umor, dar şi de replici cu schepsis, lucrurile dobândesc o cu totul altă turnură în ultimele secvenţe. Unde iminenţa absurdului, inexorabilului sfârşit al lui Cera determină sinuciderea celorlaltor doi protagonişti. Care, în orele petrecute împreună, au descoperit că au împreună multe, foarte multe lucruri în comun. Amintiri, clipe de viaţă trăite împreună care nu ar fi justificat în nici un fel starea de conflict, o consecinţă a unui război ilogic, terminat, practic, doar cu victime, nu şi cu învingători.


FOTO Florin Ghioca

Povestea filmului este, cum spuneam, remarcabil rescrisă scenic de Aleksander Morfov care împreună cu scenograful Nikola Toromanov delimitează, pe orizontală, dar şi etajat, mai multe spaţii diferite. Cele controlate de trupele beligerante, oricând pregătite să tragă bezmetic doar fiindcă aşa au ordin, cel al trupelor Naţiunilor Unite care acţionează aiurea tot din cauză unor ordine necumpănite date de un căpitan pe nume Dubois, ordine încălcate în cele din urmă din umanitate de sergentul Marchand, iar la mijloc, acel no man’ s land în care îşi spune cuvântul şi comic, şi dramatic şi, în cele din urmă, tragic, ordinea umană. Cea mai vulnerabilă.


FOTO Florin Ghioca

Această ordine umană este admirabil tradusă scenic de trei excelenţi actori. E vorba despre Mihai Călin (Cera), imobilizat preţ de două ore la orizontală, pe o scândură, despre energicul Richard Bovnoczki (Ciki), într-o evoluţie de zile mari, şi despre Ciprian Nicula (Nino), iarăşi într-o evoluţie de zile mari. Universul uman contradictoriu al unei lumi ea însăşi aflată în ceaţa unor reacţii cel mai adesea primare este completat convingător de ceilalţi componenţi ai distribuţiei. De Marcelo S. Cobzariu (Rambo, Generalul Schwarz), de Rareş Florin Stoica (Sergentul Marchand), de Mihai Munteniţă (căpitanul Dubois), de Ionuţ Toader şi Andrei Atabay (soldaţi UNFOR), de Denis Hanganu (ofiţer sârb) şi Vitalie Bichir (soldat sârb), de Eduard Adam (ofiţer bosniac), de Mădălin Mandin şi Adrian Iosif Pop (soldaţi bosniaci), de George Piştereanu (sergentul Müller, genist), de Alexandra Sălceanu/Aylin Cadâr (reporter CNN), de Fulvia Folosea (Martha) şi, în fine, de Nicolae Dumitru, Ionuţ Nicolae, Aurel Ungureanu, Silviu Negulete (soldaţi, reporteri).

Teatrul Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti NO MAN’ S LAND de Danis Tanović; Adaptare de Alexander Morfov după filmul No man’s land; Traducerea: Andrei Marinescu; Regia şi ilustraţia muzicală: Alexander Morfov; Decorul: Nikola Toromanov; Costumele: Andrada Chiriac; Lupte: Atiila Nemes; Cu: Mihai Călin, Richard Bovnoczki, Ciprian Nicula, Marcelo S. Cobzariu, Rareş Florin Stoica, Mihai Munteniţă, Ionuţ Toader, Andrei Atabay, Denis Hanganu, Vitalie Bichir, Eduard Adam, Mădălin Mandin, Adrian Iosif Pop, George Piştereanu, Alexandra Sălceanu/Aylin Cadâr, Fulvia Folosea, Nicolae Dumitru, Ionuţ Nicolae, Aurel Ungureanu, Silviu Negulete- Data reprezentaţiei: 13 ianuarie 2017