Cu o infimă întârziere, credeam eu, dar scuzele nu şi-au avut rostul, căci toţi cei care au venit la unteatru, tot cu melcul s-au deplasat, că altfel nu se poate, nu permit autorităţile.
 
Aşadar, premieră cu (In)dependentii. Adică, premieră cu şi despre ei înşişi. 
 
Covor roşu, vedete, flash-uri, rochii adânc decoltate, şampanie, tocuri stiletto, paparazzi? Nici gând! Obişnuitele scări vag luminate, ale fostului atelier de blănuri. Trop trop, trop trop, două etaje înalte. Dar merită, căci ştii că sus te aşteaptă mereu ceva bun. Yummy, yummy!
 
Ca să reflecteze la starea lucrurilor pe care le trăiesc, şi-au pus spaţiile (şi fondurile?) la contribuţie trei teatre. Independente, desigur. Trei, nu unul, fie el şi citadela independenţilor, care este unteatru, opera minunat-de-uniţilor Andrei şi Andreea Grosu. I s-a alăturat altă citadelă, Teatrul LUNI de la Green Hours, construită cu migală şi eleganţă de regretatul Voicu Rădescu. Şi, în fine, nou-venitul (are numai 6 ani) Centru de Teatru Educaţional Replika (dar ce fonduri să aştepţi de la un teatru participativ, care îşi lasă publicul să intre gratis?!).  
 
Mihaela Rădescu. Foto: Alexandru Busuioceanu
 
Cine suntem noi şi cum ne putem face profesia? În ce fel de mediu ne ducem existenţa? Cam acestea au fost întrebările fundamentale, la care nu doar criza i-a îndemnat pe realizatorii spectacolului să caute răspunsuri. Şi dacă vă închipuiţi că s-au încruntat, formulând întrebările, vă înşelaţi. Or fi plâns ei în forul interior, dar în scenă n-au adus decât un ades vesel vârtej de inteligenţă, vorbind/recitând despre destinul artistic al actriţei/actorului indepedente/independent.
 
Învârtind la roata bicicletei (căci actorul trebuie să fie permanent în formă, nu-i aşa?), actriţele Mihaela Rădescu şi Florina Gleznea deschid spectacolul profesiei lor, făcând introducerea în temă cu o fabulă postmodernă, cu miros de Ferma animalelor a lui Orwell şi ritmica poetică a Fabule-lor lui Grigore Alexandrescu. Dar cu tematica zilei de azi. În acest univers animal, creat sonor de electronica la butoanele căreia stăpâneşte suveran Andrei Raicu, completat comic şi de onomatopeele emise de protagoniste, din lumea oilor şi a porcilor, adică din lumea celor mulţi, se desprind timid şi huiduiţi de ceilalţi, un viţel şi o raţă. Care au curajul să facă ce le place lor, adică teatru independent. Nici în ograda vitelor, nici la circ.
 
Dar alegerile (în viaţă, ca şi în teatru) au preţul lor. Aşa că trecem, în cheie realistă, la un nou episod din saga independenţei. De această dată, la mărturisirea dificultăţii de a fi independent în teatru, confruntat zi de zi cu câştiguri minore, dar mai ales cu angoasa falimentului. Căci cât timp poţi aduce bani de acasă, de la mama şi de la tata, atunci când vrei să-ţi urmezi visul de a fi tu înşuţi, de a spune ce ţi se pare semnificativ şi de a nu accepta compromisul, fie că acesta se cheamă publicitate sau televiziune?
 
Florina Gleznea
 
Ah, dar stai aşa¸ trecem şi la faza muzicală, cântând o odă potrivită ca stil, adică satirică, la adresa absursului oficialităţii ce a inventat, la un moment dat, ajutorul de la stat, adică sacrosanctul proiect AFCN. Şi uite aşa se transformă pour toujours homo independentus în homo proiectus. Şi e nevoit să asculte tot pour toujours, peroraţiile inflamate ale zeiţei din minister, care coboară din aerul tare al biroului ei, în catacombele sau subsolurile pe unde joacă lucrătorii culturali şi unde miroase a sărăcie, pentru a-i ajuta cât de cât, numai pentru că ea e mărinimoasă.
 
Şi, în asemenea condiţii de stress continuu, cum să nu ajungi să-ţi pierzi echilibrul, căzând în depresie şi căutând tratament, după ce ai fost nevoit să citesti la infinit condiţiile finanţării proiectelor AFCN şi, mai ales, după ce ai străbătut jungla obligaţiilor de completare la decont?
 
Din acest joc cu miză majoră (vitală sau mortală?) cum ies independenţii? Ce se alege din încăpăţânata lor speranţă, din disperarea lor, din lupta lor cu sistemul?
 
Mihaela Rădescu, Andrei Raicu, Florina Gleznea
 
Ce se alege din talentul lor? Dacă vezi acest consistent, ades hilariant şi divers exerciţiu scenic reflexiv, ai spune că în orice condiţii talentul învinge. Pentru că aici ştie să facă spectacol din meandrele gândului şi ale sufletului, mai ales că obiectul reflecţiei este tocmai protagonistul prins în chingile sistemului. Iar fără talentul actorilor, acest portret cu mai multe faţete (ca în picturile cubiştilor), al artistului în epoca tranziţiei (tranziţie spre ce?) nu ar fi avut forţa argumentativă pe care o are. 
Fiindcă fără incandescenţa performanţei actriţelor, care îşi pun sufletul pe tavă (adică în scenă), în universul sonor atât de bine cumpănit al spectacolului, acest “eseu performativ tragic-comic” nu s-ar fi articulat la acest nivel calitativ. 
Ţinta acestui exerciţiu de eliberare, descris de regizoarea spectacolului, Catinca Drăgănescu, a fost atinsă: “Ceea ce am ales să punem pe scenă este produsul discuţiilor noastre, experienţelor noastre, istoriilor noastre combinate, un proiect autoreflexiv ȋn care ne explorăm condiţia de artişti sau lucrători culturali independenţi, şi râdem de ea, şi ne enervăm, ca să nu plângem, ca să nu ne plângem, ca să facem ceva cu toată furia acumulată ȋnăuntru ȋnainte să ne blazăm, sau ca să nu ne blazăm, sau ca să nu devenim cinici şi ca să nu ne lăsăm pradă inerţiei.”
 
O oră şi ceva de realism, simbolism, fabulism, absurdism. Despre condiţia actorului independent. Aruncat în lume. (In)dependentii. Un spectacol de 100 carate, pe care ar trebui să-l vadă înalţii decidenţi din cultura română, ca pe o temă pentru acasă. Căci, distrându-se astfel, poate se vor despărţi mai uşor de vechile lor năravuri ce sufocă, nu o dată, cultura autentică. Nu de alta, dar homo sapiens non urinat in ventum.
 
(IN)DEPENDENŢII
 
eseu performativ de Catinca Drăgănescu
 
Cu Mihaela Rădescu, Florina Gleznea şi Andrei Raicu
Muzica şi sound design-ul Andrei Raicu
Orchestraţie vocală Andrei Dinescu
Light design Alexandros Raptis
Suport tehnic Alexandru Medveghi
Grafică Maria Drăghici
Premieră: 7 decembrie 2021