Informaţii pe scurt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Informaţii pe scurt
Informaţii pe scurt

Teatrul LUNI de la Green Hours prezintă astăzi spectacolul „G.O.D.“ Teatrul de Păpuşi Puck din Cluj-Napoca prezintă spectacolul „Motanul vrăjitoarei“. „Clişee?!?“, „Frigul“ şi „Norvegia, azi“ se numără printre piesele selectate să fie jucate în cadrul Galei Tânărului Actor HOP, în secţiunea „Grup“

Bucureşti
Spectacol la Green Hours

Teatrul LUNI de la Green Hours prezintă astăzi, la ora 20.00, spectacolul „G.O.D.“ (foto), de Marcel Ţop, după texte de Eric Bogosian. Rolul principal este deţinut de Toma Dănilă, cu participarea video a lui Marius Bodochi.

Scenografia îi aparţine Ancăi Cernea. „G.O.D.“  este un spectacol despre putere, despre cei care o deţin şi despre cei care o suportă.

Madrid
„Motanul vrăjitoarei“, în turneu

Teatrul de Păpuşi Puck din Cluj-Napoca prezintă spectacolul „Motanul vrăjitoarei“, după Korky şi Thomas, în regia lui Decebal Marin, în perioada 25 - 26 iulie, la două festivaluri din Madrid.

Spectacolul va avea două reprezentaţii, la 25 iulie, în Parcul Retiro din Madrid, la Festivalul Veranos de la Villa (Verile oraşului) - Titirilandia, şi încă una, la 26 iulie, în Parcul Liana din oraşul Móstoles, din Comunitatea Madrid, la cea de-a cincea ediţie a Galei teatrelor de păpuşi în aer liber.

Mangalia
„Clişee?!?“ la Gala HOP

„Clişee?!?“, „Frigul“ şi „Norvegia, azi“ se numără printre piesele selectate să fie jucate în cadrul Galei Tânărului Actor HOP, în secţiunea „Grup“, care va avea loc între 2 şi 5 septembrie, la Mangalia.

Proba impusă tuturor participanţilor la secţiunea „Individual“ constă într-o interpretare personală – în limita a cinci minute – a poeziei „Cât ţine clipa“ sau „Tratat despre tril“ (la alegere) de Marin Sorescu. Participanţii la Gala HOP, la secţiunile „Grup“ şi „Individual“, au fost aleşi în urma preselecţiei organizate la sfârşitul lunii iunie.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite