Cei 100 de ani ai etnografului Kós Károly

Născut în urmă cu 100 de ani, în 31 august 1919, etnograful Kós Károly (1919-1996) este omagiat de Muzeul Etnografic al Transilvaniei printr-o expoziţie comemorativă coordonată de etnografa Tekla Tötszegi. Acelaşi muzeu găduieşte o altă expoziţie temporară, dedicată celebrului arhitect Kós Károly (1883-1977), tatăl etnografului. La vernisajele ambelor expoziţii au participat reprezentanţi ai mai multor generaţii ale familiei Kós.

Károly Kós, fiul celebrului arhitect care purta acelaşi nume, a fost ultimul custode al colecţiei etnografice a Societăţii Muzeului Ardelean din Cluj. În anul 1950, într-o perioadă dezastruoasă pentru cultura românească, când patrimoniul considerat „burghez” era distrus fără menajamente şi când multe colecţii de valoare dispăreau în neant, etnograful Kós Károly a avut o iniţiativă fără precedent: cea de a propune unificarea colecţiilor etnografice ale organizaţiei maghiare Societatea Muzeului Ardelean, înfiinţată în 1859, cu cele ale Muzeului Etnografic al Transilvaniei, instituţie înfiinţată în anul 1922. Această remarcabilă iniţiativă culturală a marcat începutul unei noi etape în istoria Muzeului Etnografic din Cluj, accentuându-i componenta multiculurală, care este una definitorie pentru această instituţie.

Károly Kós a lucrat la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din 1950 până în 1979, în calitate de muzeograf, şef de lucrări, şef de secţie şi director adjunct. Între 1951 şi 1956 a mai condus echipa de cercetători maghiari din cadrul Institutului de Istoria Artei al Academiei Române, iar între 1955 şi 1959 a fost lector la Universitatea Bolyai. Din 1957 a fost membru al comitetului de redacţie al Anuarului Muzeului Etnografic al Transilvaniei, cea mai prestigioasă publicaţie ştiinţifică de profil din perioada respectivă. A fost iniţiatorul şi redactorul periodicului Népismereti Dolgozatok („Cercetări etnografice”, 1976-1994), dar şi membru al comisiei de coordonare a Atlasului Etnografic al României.

 Potrivit documentelor din arhivele muzeului, Károly Kós a preluat treptat, după venirea sa în instituţie, gestiunile ştiinţifice ale muzeului, fiind, în deceniile care au urmat, principalul responsabil ştiinţific care a vegheat asupra modului de gestionare a colecţiilor şi a activităţilor expoziţionale. Împreună cu directorul de atunci al muzeului, Gheorghe Dăncuş, Károly Kós a asigurat păstrarea specificului preponderent etnografic al muzeului, într-o epocă în care activiştii de partid primitivi care coordonau activităţile şi instituţiile culturale încercau să transforme expoziţiile muzeale într-un fel de talmeş-balmeş propagandistic destinat „maselor muncitoare”. Károly Kós a fost, în acea perioadă dificilă, capul limpede care a reuşit să păstreze specificul etnografic şi ţinuta expoziţiei permanente, astfel încât muzeul din Cluj să îşi păstreze specificul şi unicitatea. Tot el a vizitat multe dintre colecţiile micilor muzee aflate pe teritoriul regiunii Cluj, lăsând rapoarte foarte interesante despre acestea, care întregesc cunoaşterea istoriei muzeologiei din Transilvania din perioada respectivă.

Amintiri despre Kós Károly

Etnograful Ioan Toşa, angajat al Muzeului Etnografic al Transilvaniei din anul 1967, este unul dintre specialiştii care au colaborat vreme îndelungată cu etnograful Kós Károly, însoţindu-l şi în câteva dintre deplasările sale pe teren. Avea, printre altele, un obicei care îi era caracteristic: nu negocia niciodată cu ţăranii atunci când făcea achiziţii de obiecte etnografice pentru muzeu; cât îi cereau oamenii, atâta le plătea.

Biroul său se afla în capătul sălii lungi care găzduia şi biblioteca – o încăpere transformată, ulterior, în spaţiu de depozitare.

„Avea o voce frumoasă”, îşi aminteşte Ioan Toşa. „Am fost cu el la un curs de reciclare în nordul Moldovei, în 1969, şi am răbdat o foame atunci!!! Ne-am cumpărat de la Dorohoi ce se găsea: halva (de atunci nici nu-mi mai place halvaua, nu mai mănânc) şi pită neagră. Acolo, oriunde te duceai, te serveau cu ţuică de-asta fiartă o dată, de fructe, dar dacă beai multă te pileai, şi s-a pilit odată domnul Kós. Eram împărţiţi pe grupe, trebuia să facem cercetări în zonă, pentru că se punea problema înfiinţării unui muzeu în aer liber la Iaşi, şi să găsim monumente pentru muzeul respectiv. Şi a venit în inspecţie un director din ministerul culturii, şi când o venit ăsta s-o organizat un fel de festivitate în crâşmă. Şi cu ţuică de-aia s-o ameţit un pic domnul Kós, şi o început să cânte. Cânta şi cântece ungureşti, şi cântece româneşti, ştia multe!”

O cercetare în zona Trascăului, din anul 1972, este rememorată de acelaşi Ioan Toşa: ”Când s-a făcut expoziţia de bază, în 1972, trebuiau materiale frumoase pentru expoziţie, şi am mers la Rimetea împreună cu domnul Kós. Acolo erau multe case goale, iar domnul Kós a aranjat cu cineva să ne facă foc într-o cameră de-aia. Dar, cum nu se făcuse foc acolo de nu ştiu când, s-a făcut un fum, de toată noaptea am stat în fum, şi domnul Kós s-a străduit toată noaptea să îmi explice mie cum de s-a ajuns în situaţia asta. A doua zi, foarte ciudat, am nimerit la unul care tăia porcul, adică tăiase porcul, şi ei mâncau. Am cumpărat de la el nu ştiu câte fiare, la preţul cerut de ei, pentru că domnul Kós nu se târguia cu oamenii. Un pahar de ţuică nu ne-o dat! Şi când am venit pe maşină i-am zis: „Domnu Kós, da a dracului mai îs maghiarii ăştia!” „Păi de ce, meştere?” „Ştiţi că am fost în nordul Moldovei, şi cu toată sărăcia de acolo, nu intrai într-o casă să nu te întrebe dacă nu vrei ceva! Şi zic, nu pentru mine, că pentru mine nu contează, dar dumneavoastră, care sunteţi atâta de cunoscut aici, şi aţi cumpărat de la ei atâtea obiecte, şi să intrăm în casă când ăştia mâncau pomana porcului să nu vă servească!!!” Nu i-a picat bine… A tăcut mult timp, şi după nu ştiu cât timp, tot pe maşină, mi-a zis: „Ştii, meştere, ăştia au avut prea mulţi oaspeţi, şi s-au săturat de oaspeţi.”

„Era foarte tipicar”, îşi mai aminteşte Ioan Toşa. „Programul de lucru era pe atunci de la 9.30, şi era o după-masă în timpul săptămânii când trebuia să faci recuperare, şi stăteai până la 19, când se închidea expoziţia.” „Când venea la birou, tabieturile lui erau mărăşeasca şi cafeaua. Îşi rupea câte o mărăşească în două şi o punea în sipcă, şi începea să fumeze până când îşi făcea cafeaua pe reşou.”

Proiectul de extindere a clădirii Muzeului Etnografic

După ce, în 1958, Muzeul Etnografic al Transilvaniei a fost instalat în sediul său actual, de pe strada Memorandumului, acelaşi Kós Károly a fost primul care a propus, pentru această clădire, un proiect de extindere, urmărind închiderea curţii de pe strada Memorandumului prin construcţia unui pavilion adiacent, care urma să cuprindă spaţii de depozitare şi, de asemenea, extinderea spaţiilor expoziţionale. „Atunci când muzeul s-a mutat aici, îşi aminteşte Ioan Toşa, domnul Kós a făcut un proiect, prin care dorea închiderea curţii dinspre şcoală, şi acolo voia să facă depozite şi o sală pentru expoziţii. Din păcate, în 1958 nu s-a reuşit să se facă. În 1971, când a venit doamna Pascu directoare, Kós iarăşi a insistat pentru pavilionul acesta şi pentru închiderea curţii, dar nici atunci nu s-a reuşit.”

În 1979, odată cu pensionarea Vioricăi Pascu, Kós Károly şi-a solicitat, la rândul său, pensionarea. Pentru Muzeul Etnografic începea o nouă perioadă istorică, odată cu transferarea masivă în cadrul acestuia a unui corp de cercetători de la Institutul de Folclor al Academiei Române.

Două expoziţii - două generaţii Kós Károly

Expoziţia „Istanbul 100 - Kós Károly şi Institutul Ştiinţific Maghiar din Constantinopol”, dedicată arhitectului Kós Károly (1883-1977), este curatoriată de Anthony Gall, Beáta Fabó şi Gábor Fodor, fiind realizată în colaborare cu Primăria Generală a Budapestei, Institutul Balassi, Archiva oraşului Budapesta, Facultatea de Arhitectură Ybl Miklós de la Universitatea Szent István, Arhiva Naţională din Ungaria, Muzeul Naţional Secuiesc şi familia Kós, precum şi Muzeul de Istorie din Budapesta, Muzeul Kiscelli, Biblioteca Széchényi din Budapesta, Arhiva Universităţii ELTE şi Biblioteca Szabó Ervin din Budapesta, fiind adusă la Muzeul Etnografic al Transilvaniei cu sprijinul Asociaţiei Clujul Comoară.

Expoziţia „Cei 100 de ani ai lui dr. Kós Károly”, curatoriată de Tekla Tötszegi, dedicată etnografului Kós Károly (1919-1996), este o expoziţie a Muzeului Etnografic al Transilvaniei.

 Ambele expoziţii, deschise în cadrul Zilelor Culturale Maghiare 2019, pot fi vizitate la sediul central al Muzeului Etnografic al Transilvaniei până în 8 septembrie 2019.