Vieţile scriitorilor: Regina-poetă şi manuscrisele arse

Cartea în care regina Elisabeta scria despre şedinţe de spiritism a fost distrusă la porunca regelui. Acest jurnal reprezintă doar una dintre scrierile primei suverane a României care şi-au pierdut urma în istorie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Elizabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied, fiica principesei Maria de Nassau şi a prinţului Hermann de Wied, a devenit prima regină a românilor în anul 1881, după recunoaşterea României ca regat, prin căsătoria cu Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, mai târziu regele Carol I al României.

Spirit adesea răzvrătit împotriva etichetei regale, regina Elisabeta a trăit într-o epocă a convenţiei, iar deschiderea ei spre lumea artei nu i-a fost pe plac monarhului-soţ. În contemporaneitate, precum şi în istorie, suverana a rămas ca slujitoare dedicată a artei.

S-a încumetat târziu să-şi tipărească scrierile şi a ales pseudonimul Carmen Sylva („cântul pădurii"). Vasile Alecsandri, un obişnuit al Palatului Peleş, a încurajat-o să scrie poezie, proză şi teatru, susţinându-i deopotrivă şi preocuparea pentru traducerea literaturii străine în limba română, deficitară în epocă.

În anul 1882, Carmen Sylva semna nu mai puţin de şase volume de poezii, povestiri şi traduceri, printre care volumul „Cugetările unei regine", publicat în franceză la cunoscuta editură pariziană Camnan-Levy, sau seria de poeme „Mein Ruhn", care cuprindea versuri sentimentale în care se configura liric ţinutul natal al Rinului.

Declaraţia de dragoste pentru o ţară care întâi a speriat-o, dar încet-încet a cucerit-o este exprimată în „Povestirile Peleşului", cartea cea mai cunoscută a reginei-poete. Au urmat două romane: „Romanul unei prinţese", ficţiune în formă epistolară, semnată împreună cu Mite Kremnitz şi scrisă în germană, şi „Astra", scriere intrată de mult în uitare. De aceeaşi soartă a avut parte şi piesa de teatru „În amurg", deşi valoarea i-a fost recunoscută prin montarea de la Comedia Franceză, în anul 1889.

Scrieri interzise de regele Carol

Multe dintre scrierile suveranei, jurnale şi corespondenţă, au dispărut fără urmă. Unul dintre jurnale a supravieţuit însă la Arhivele Naţionale din Bucureşti. „Cartea sufletului", un fel de cronică în care regina îşi însemnase trăirile şi observaţiile făcute în timpul unor şedinţe de spiritism ţinute la Peleş, a fost arsă în chip misterios.

Istoricii susţin că manuscrisul a avut o soartă nefericită la porunca regelui Carol, spirit rigid, care a considerat că o asemenea scriere este compromiţătoare pentru familie şi pentru monarhie. Adevăr sau legendă, istoricii amintesc şi de alte texte ale reginei, care au fost distruse după moartea sa.

L-a sprijinit pe George Enescu

De iubirea reginei Elisabeta s-a bucurat în egală măsură muzica şi, graţie acestei pasiuni, Castelul Peleş a devenit o nobilă casă a muzicienilor. Aici, celebra pianistă Marta Bibescu i l-a prezentat pe copilul George Enescu, care i-a devenit fiu spiritual reginei ce avea să-l sprijine până la sfârşitul vieţii. Cu aceeaşi dragoste suverana s-a aplecat şi asupra artelor plastice. Colecţia de tablouri şi alte obiecte de artă o dovedeşte.

Deschiderea faţă de nou este marcată şi de episoade precum: încântarea faţă de limba esperanto (în 1908, regina a devenit preşedinta Societăţii de Esperanto din România, iar în 1910, preşedinta Societăţii Europene de Esperanto), sprijinul acordat înfiinţări Societăţii Teozofice, asocierea asumată cu actorii, ce i-a adus desconsideraţia împăratului Franz Joseph al Austriei. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările