Mărturii despre torţionarul Constantin Istrate şi puşcăria de la Gherla: „Dădea cu ciocanul în tălpi cum dai cu toporul când tai lemne“

Mărturii
despre torţionarul Constantin Istrate şi puşcăria de la Gherla: „Dădea cu ciocanul în tălpi cum dai cu toporul când tai lemne“

Despre regimul de detenţie aplicat de Constantin Istrate în închisoarea Gherla au vorbit mai mulţi foşti deţinuţi politic FOTO Arhivă Adevărul

Foşti deţinuţi politic care au supravieţuit regimului criminal din penitenciarul Gherla, condus de torţionarul Constantin Istrate, povestesc chinurile prin care au trecut în teribila închisoare. Metodele de tortură folosite de Istrate, torţionarul al cărui nume a fost dat publicităţii astăzi de către IICCMER, sunt descrise în detaliu de foştii puşcăriaşi. Atenţie, urmează mărturii cu puternic impact emoţional!

Ştiri pe aceeaşi temă

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a anunţat, astăzi cel de-al cincilea nume din lista celor 35 de persoane suspectate de comiterea unor crime şi abuzuri politice în timpul regimului comunist. Este vorba de Constantin Istrate, în vârstă de 88 de ani, fost locţiitor al comandantului de la Colonia de Muncă Oneşti şi fost locţiitor al comandantului de la Penitenciarul Gherla. Este unul dintre cei mai cunoscuţi şi cruzi ofiţeri din sistemul penitenciar comunist. Acesta a recurs la torturi şi pedepse brutale, fiind responsabil şi de aplicarea unui regim de detenţie care a dus la decesul a peste 200 de deţinuţi politici, potrivit institutului.

Despre regimul de detenţie aplicat de Constantin Istrate în închisoarea Gherla au vorbit mai mulţi foşti deţinuţi politic, foarte multe din mărturiile lor despre pedepse, tratamentul inuman, bătaia aplicată celor care săvârşeau abateri de la regulament fiind incluse în volumul „Experienţe carcerale în România comunistă“.

Constantin Istrate, torţionarul acuzat de crime împotriva umanităţii FOTO DIGI24

„Asta a fost cea mai cruntă bătaie“

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a anunţat, astăzi, într-o conferinţă de presă, cel de-al cincilea nume din lista celor 35 de persoane suspectate de comiterea unor crime şi abuzuri politice în timpul regimului comunist. 

Este vorba de Constantin Istrate, în vârstă de 88 de ani, fost locţiitor al comandantului de la Colonia de Muncă Oneşti şi fost locţiitor al comandantului de la Penitenciarul Gherla. Este unul dintre cei mai cunoscuţi şi cruzi ofiţeri din sistemul penitenciar comunist. Acesta a recurs la torturi şi pedepse brutale, fiind responsabil şi de aplicarea unui regim de detenţie care a dus la decesul a peste 200 de deţinuţi politici, potrivit institutului.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a anunţat, astăzi, într-o conferinţă de presă, cel de-al cincilea nume din lista celor 35 de persoane suspectate de comiterea unor crime şi abuzuri politice în timpul regimului comunist. Este vorba de Constantin Istrate, în vârstă de 88 de ani, fost locţiitor al comandantului de la Colonia de Muncă Oneşti şi fost locţiitor al comandantului de la Penitenciarul Gherla. Este unul dintre cei mai cunoscuţi şi cruzi ofiţeri din sistemul penitenciar comunist. Acesta a recurs la torturi şi pedepse brutale, fiind responsabil şi de aplicarea unui regim de detenţie care a dus la decesul a peste 200 de deţinuţi politici, potrivit institutului.

Octav Bjoza (foto dreapta) este preşedintele Asociaţiei foştilor deţinuţi politici din România (AFDPR). A fost arestat în 1958 şi condamnat la 15 ani muncă silnică, pedeapsă redusă ulterior la 4 ani. A executat pedeapsa în închisorile Gherla, Salcia, Periprava, Văcăreşti, Galaţi, Grind, Bacul 4-Grind, Codlea şi a fost eliberat în 1962.
 

„La Gherla avusese loc o aşa-zisă revoltă a frontieriştilor. Au bătut cu picioarele de pat demontate în uşi de ziceai că le sparg. Şi au cerut să vină comandantul, să se revină la un regim de detenţie mai uman, să li se dea pachete, medicamente, nu ştiu ce. Au adus pompierii cu furtune de apă ca să-i stropească, să-i ude. Şi se-auzeau ţipetele până în centrul oraşului, căci penitenciarul e relativ aproape de centru, la 2-300 de metri. Şi se auzea vuietul ăla, cum urlau deţinuţii. Atunci au lansat zvonul în oraş că închisoarea a luat foc, că-i un incendiu, şi de-aia trec pompierii. Dar Istrate o pus pe terasa de la pavilionul II parter o puşcă mitralieră din-aia cu două picioruşe şi-a tras, a luat la secerat faţada închisorii şi se zice că un om ar fi murit şi încă vreo câţiva ar fi fost răniţi de gloanţele trase de acest criminal, care au ricoşat din paturile metalice. [...]

Şi îmi trage 25 de lovituri. Simţeam cum trupul se contractă şi mi se părea că din contracţia aceea parcă săream de la pardoseală câţiva centimetri, o palmă, că pentru o clipă, pentru o fracţiune de secundă, înving gravitaţia. Parcă simţeam cum sar, mă opresc, şi iară cad. Lovea, se contractau muşchii, săream parcă. (...) După 50 de lovituri a trebuit să cheme din celulă pe cineva cu o pătură şi m-a’ târât în celulă. Când am ajuns, ăi care aveau vechime de ani de zile au întrebat imediat: „Te-o’ lovit peste bocanc?” Eu fericit: „Da!” „Scoate-l repede! Rupeţi-l! Distrugeţi-l! Tăiaţi-l! Scoate-l repede că altminteri e groaznic, te strânge ca-ntr-o menghină şi o să ai dureri cumplite!” Nu l-am mai putut scoate deja...

Şi ne opreşte şi ne duce în camera ofiţerului de serviciu. Ofiţer de serviciu era gardianul Stan, din Mintiu Gherlii de loc. Şi zice Istrate: „Bine, mă, păi voi vreţi să mă băgaţi în puşcărie alături de voi? Păi voi n-aveţi grijă de sănătatea voastră, mă? Păi, desculţi, mă? De ce nu v-aţi pus, mă, ciorapi? Voi vreţi să vă-mbolnăviţi, să muriţi p-aici, mă? Să mă băgaţi pe mine în puşcărie lângă voi, mă?” Zicea aşa în bătaie de joc, că mureau pe capete săracii. „Ia stai să-ţi dau eu ciorapi, mă, dacă n-ai!” Şi ne-a aşezat pe burtă, pe mozaicul încăperii, ne-a pus să ridicăm de la genunchi picioarele în sus cu tălpile apropiate şi să stăm cu capul pe mâini. A luat ciocanul cu care bătea gratiile de la ferestre la predare şi la primire, ca să vadă dacă cineva în timpul zilei sau nopţii nu le-a tăiat să fugă. Da’ cu ce să le tai? Şi-ai noştri aveau atâta demnitate în ei încât nici dacă ne deschideau uşile nu fugeam. Spuneam că să vină să-şi ceară iertare de la noi dacă vor să plecăm acasă... Aşa eram de naivi, pe undeva. Ei, şi cu ciocanul cu care bătea în gratii, care era un cilindru de stejar cu dimensiunile de 20 de centimetri lungime şi un diametru de vreo 10, şi o coadă lungă cam de 1.20 metri, făcută din carpen sau salcâm, lemn fibros care nu se rupe. S-a dat în spatele meu şi a-nceput să dea cu ciocanul în tălpi cum dai cu toporul când tai lemne. Mi-a spus: „Scoate bocancii!” În gândul meu zic: „Aoleo, ce-o să mă doară acum”. La un moment dat, după ce-am scos un bocanc, zice: „Nu, unul lasă-l!” M-am gândit: „Bă, ăsta mai are un pic de suflet în el, probabil”. Şi căutam când mă lovea să împing piciorul cu câţiva milimetrii, un pic mai sus ăla cu bocancul ca să preia el lovitura, dacă se putea.

Istrate era în stare să-ţi dea cep burţii cu degetul mic, cu unghia să despice, în sus şi, fără să se grăbească, să vâre mâna în burtă, să-şi înfăşoare maţele pe degete şi să le tragă afară, centimetru cu centimetru – rămânând calm, politicos, bine crescut. (Paul Goma, în carea «Gherla»

(...) Şi îmi trage 25 de lovituri. Simţeam cum trupul se contractă şi mi se părea că din contracţia aceea parcă săream de la pardoseală câţiva centimetri, o palmă, că pentru o clipă, pentru o fracţiune de secundă, înving gravitaţia. Parcă simţeam cum sar, mă opresc, şi iară cad. Lovea, se contractau muşchii, săream parcă. Şi zice: „Ia uite Stane, banditul nu că nu ţipă, da’ nici nu icneşte! Ia stai, bă, să-mi dau vestonul jos. Ia pune vestonul acolo în cuier să-i mai trag o porţie”. După 50 de lovituri a trebuit să cheme din celulă pe cineva cu o pătură şi m-a’ târât în celulă. Când am ajuns, ăi care aveau vechime de ani de zile au întrebat imediat: „Te-o’ lovit peste bocanc?” Eu fericit: „Da!” „Scoate-l repede! Rupeţi-l! Distrugeţi-l! Tăiaţi-l! Scoate-l repede că altminteri e groaznic, te strânge ca-ntr-o menghină şi o să ai dureri cumplite!” Nu l-am mai putut scoate deja... Şi durerile erau groaznice. Atunci cu o coadă de lingură ascuţită mi-au tăiat cusăturile bocancului şi-au crăpat pielea, şi aşa, sacrificând bocancul, au reuşit să mă salveze de-acele dureri extraordinare. (...) N-a scăpat nimeni nebătut. Dacă vă va zice unul că nu a luat bătaie cred că ori a uitat, şi-i grav, ori exagerează pur şi simplu treaba asta. Nimeni n-a scăpat de la măcar câţiva pumni, câteva palme, câteva picioare. Dar pentru mine asta a fost cea mai cruntă bătaie. Ei, aşa a fost cu Istrate la Gherla.“

„Pantofii domnului Istrate…“

Scriitorul Paul Goma (foto) îl descrie pe Istrate, în cartea „Gherla“, ca fiind comandantul nemilos,  „în stare să-ţi dea cep burţii cu degetul mic, cu unghia să despice, în sus şi, fără să se grăbească, să vâre mâna în burtă, să-şi înfăşoare maţele pe degete şi să le tragă afară, centimetru cu centimetru – rămânând calm, politicos, bine crescut.“

„Au început amândoi un parter: Şomlea cu bâta şi cu picioarele, Istrate numai cu picioarele. De loviturile care veneau de sus, de la bâtă, nu mă puteam feri, pentru că nu le vedeam şi nu le vedeam pentru că trebuia să fiu atent la cele patru picioare, dinspre el venea pericolul cel mare. Şi totuşi …Cizmele bine umplute ale lui Şomlea, cizmele burduşite ale Şomlea mi-au devenit, cu timpul…ei, timpul, timpul se dilatase, se zbârcise, dracu să-l ia, nu mai era el, vreau să spun că învăţasem picioarele lui Şomlea, după primul şut. Pentru că plutonierul, butucănos, greoi, cu reflexe târzii, era previzibil (…) De Istrate, însă, nu mă puteam apăra. Istrate era un adevărat „om de gol”, cu reflexe proaspete şi rapide, inteligent, derutant. Degeaba vedeam pantofii negri, lustruiţi, pornind, pornind spre mine: mă feream prea devreme sau prea târziu sau îmi feream un loc, dar lovitura se ducea în altă parte, fulgerător. Nu mă puteam apăra de el. Şi lovea numai la articulaţii: coate, umeri, noadă, genunchi, glezne. Nici o lovitură ratată. De asta ziceam că, cu timpul, ajunsesem să îndrăgesc cizmele dolofane ale lui Şomlea, cizme cinstite, cu inima-n palmă, fără ascunzişuri…Pe când pantofii domnului Istrate…“

Şi cu ciomege, cu lemne de mătură: „Arde-i! Dă-i!

Vasile Pânzariu a fost arestat la 28 august 1950 şi condamnat la 10 ani muncă silnică. A executat pedeapsa în închisorile Iaşi, Jilava, Gherla, Baia Sprie, Cavnic, Poarta Albă, Văcăreşti. A fost eliberat la 24 august 1960. A fost rearestat la 22 septembrie 1970 şi condamnat la 6 ani de închisoare.

„Da, înainte de revoluţia din Ungaria am ajuns în Gherla. Am prins acolo şi greva frontieriştilor din 1958, când Istrate o tras înăuntru, în camera mare unde erau frontieriştii, şi a împuşcat un maghiar în burtă. Ei, după aceea s-o introdus pedeapsa cu bătaia pentru orice mişcare. Îţi fărâma’ oasele, te scotea’ să te speli la baie şi pe trepte erau gardieni până jos. Şi cu ciomege, cu lemne de mătură: „Arde-i! Dă-i!.. şi desculţ te lua’, nu dădea’ voie să fii îmbrăcat. Când mergeai, treceai prin culoarul ăsta cu gardieni şi: Poc!.. Mergeai mai repede, luai mai multe, stăteai mai încet, tot multe luai! Şi când ajungeai, tot pocnit, dădea’ drumu’ la apă să te speli rapid. Şi dădea drumu’ când la apa caldă, când la apa rece, şi când erai cu săpunu’ tăt pe tine: Hai! Pas alergător! Dă-i drumu’ înapoi!.. Nişte chestii...

Gheorghe Cornea a fost arestat la 14 noiembrie 1956 şi condamnat la 18 ani muncă silnică. A executat pedeapsa în închisorile Tîrgu Mureş, Văcăreşti, Sibiu, Jilava, Gherla. A fost eliberat la 23 iunie 1964.

Eram doi medici, eu şi unu Maier, din Târgu Mureş. El era, de fapt, student. El era cu patul încolo, spre geam. Zic: „Mă Maier, ia uită‑te tu ce se întâmplă în curtea aia, mă!”. Se auzea vaiete, zgomot de motor, zgomote. Ăla se uită şi zice: „Nu ştiu ce descarcă dintr‑un camion. Nişte saci. Îi aruncă jos. Mă, dar saci ăia sunt vii, parcă mârâie cineva!”. Erau nişte oameni... Se deschide uşa la celulă: „Cornea şi Maier, îmbrăcaţi‑vă şi ieşiţi afară!”. Ne ducem jos. Istrate: „Puneţi mâna pe ei şi vedeţi‑le pulsul! Care‑s morţi îi lăsaţi aicea, grămadă, care‑s vii luaţi‑i în braţe şi îi duceţi sus, în cameră!”. Nu ştiam cine sunt ăştia. Pun mâna pe puls, pun mâna la gât, nimic. Erau îngheţaţi, morţi. Unii erau mai pe picioarele lor, unii trebuiau duşi în spate. Şi i‑am cărat în spate.”

Bătaia precum baţi şniţelul

Alexandru Maier a fost arestat prima dată în 1956 şi condamnat la 12 ani. A executat 7 ani din pedeapsă în închisoarea Gherla. A fost eliberat în 1964, rearestat în 1987 şi condamnat la 2 ani. A fost eliberat în 1988.

 „Ei, la data aceea, în ’58, erau vreo şase-şapte mii. Da’ foarte mulţi erau acolo frontierişti. Şi frontieriştii care au fost în acea cameră mare, au aruncat obloanele şi-au dat jos şi exhaustoru’. Şi-atuncea au pus scara asta de pompieri şi-o urcat căpitanul Istrate cu pistol automat şi a tras pe geam. După două sau trei zile, am fost în camera aceea şi-am numărat şapte cartuşe care le-a tras... că o’ prins ricoşeu din tavan şi o’ lovit în perete. Atunci i-a lovit pe doi care erau în geam...“

Traian Merca, născut în 1 octombrie 1929, în localitatea Vişag ( judeţul Cluj ). A făcut şcoala de ofiţeri de la Sibiu.

„Era unu Tudoran şi cu [Constantin] Istrate, adjunctu’ comandantului închisorii... Puneau oamenii pe scaun întins, doi ţânea’ de mâini, doi de picioare, şi alţii doi dă-i la fund. Puneau un cearceaf ud şi dădeau... Vă spun că era fundu’ la câţiva... ferfeniţă. Cum baţi şniţelu’ aşa era fundu’ la oameni... Io am văzut asta... Şi unu’ ştiu că o fost informator şi n-o mai vrut să fie, şi l-o’ bătut de l-o’ aruncat în cameră... ca omu’ mort. Şi se uita pe vizetă şi care cum vedea că merge să-i deie o mână de ajutor sau să-i deie ceva îl lua şi pe el...”

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: