VIDEO Premiul Fémina pentru roman străin, decernat scriitorului american Richard Ford

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Richard Ford
Richard Ford

Premiul Fémina pentru roman străin, una dintre principalele distincţii literare din Franţa, a fost acordat ieri, la Paris, scriitorului american Richard Ford (69 de ani), pentru volumul “Canada”, apărut la Editura L'Olivier.

Romanul “Canada” prezintă aventurile adolescentului Dell Parsons, în vârstă de 15 ani, nevoit să înveţe să se descurce singur în viaţă, după ce părinţii lui au fost arestaţi pentru jefuirea unei bănci. Acţiunea romanului ajunge la un moment dat şi în oraşul Great Falls, din statul american Montana, o localitate pe care Richard Ford, recompensat şi cu premiul Pulitzer în 1995, o foloseşte în mod frecvent în textele sale.

Cărţile lui Richard Ford sunt traduse în română la Editura Humanitas, care i-a publicat romanele “Cronicarul sportiv” şi “Ziua Independenţei” (distins în 1996 cu premiile PEN/Faulkner şi Pulitzer).

Tot ieri, premiul Fémina pentru roman francez a fost decernat scriitoarei de origine cameruneză Leonora Miano, pentru romanul “La saison de l'ombre”, apărut la Editura Grasset.

Premiul Fémina pentru eseu a fost atribuit scriitorilor Jean-Paul şi Raphaël Enthoven, pentru "Dictionnaire amoureux de Proust" (Editura Plon/Grasset).

Anul trecut, premiul Fémina pentru roman străin a revenit scriitoarei americane Julie Otsuka, pentru romanul "Certaines n'avaient jamais vu la mer", în timp ce premiul Fémina pentru roman francez a fost atribuit scriitorului Patrick Deville, pentru romanul "Peste & Choléra".

Premiul Fémina este una dintre cele mai prestigioase distincţii literare acordate în Franţa, alături de Médicis şi Goncourt.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite