Oraşul va fi tot aici, probabil la fel de murat, sau poate lovit de arşiţă, mai gol decât de obicei, un loc numai bun să-l părăseşti din nou, pentru încă un concediu.

Acum două săptămâni vorbeam despre idei de cărţi de proză de citit în concediu, presupunând că voi merge undeva unde voi avea şi timp să citesc. Şi mereu se găseşte timp, fie că e doar atunci când aştepţi avionul următor sau pur şi simplu la malul mării, pe şezlong.

Am revenit cu o listă asemănătoare, dar de data asta e vorba de cărţi de poezie. Am făcut selecţia din ce am citit eu anul acesta, în ordinea citirii, fără să ţin cont că sunt cărţi mai vechi sau mai noi. Sunt doar nişte sugestii, care la nevoie pot fi înlocuite cu orice alte titluri. Important ar fi de ştiut că în fiecare librărie găsiţi (sau ar trebui să găsiţi) un raft cu poezie, trebuie doar să întrebaţi de el.

1. „Tu, înainte de toate“ (Antologie de poezie, Editura Paralela 45)

2. Trei cărţi din colecţia Vorpal a editurii Nemira: Tara Skurtu - „Jocul de-a amiba“, Andra Rotaru – „Tribar“, Mihai Ignat – „Frigul (elegie)“. De fapt, dacă puneţi mâna pe cărţile din colecţia Vorpal, sunt şi altele pe care n-ar trebuie să le rataţi. Eu le-am citit anul trecut, aşa că iniţial nu le-am pus pe lista asta, dar sunt musai de amintit volumele: „Bani. Muncă. Timp liber“ (Elena Vlădăreanu), „Dadi“ (Sebastian Sifft), „Beatitudine (eseu politic)“ (Cosmina Moroşan) sau „Sisteme de fixare şi prindere“ (Ştefania Mihalache).

3. Alin Ioan, „Atâta vreme cât ştii că poţi să te-ntorci“ (Editura frACTalia)

4 Roberto Bolaño, „Trei“ (Editura Univers). De acelaşi autor aş adăuga şi „Câinii romantici“, la aceeaşi editură. Ambele traduceri, foarte bune, îi aparţin scriitorului Marin Mălaicu-Hondrari.

5. „Poesis international“, numărul 1 (21)/2018 (Casa de Editură Max Blecher). Găsiţi în revistă, printre altele, şi multă poezie faină, numai bună să vă inspire.

6. Emilian Galaicu-Păun, „Arme grăitoare“ (Editura Cartier)

7. Moni Stănilă, „O lume din evantaie, pe care să nu o împarţi cu nimeni“ (Editura Charmides)

8. Dumitru Crudu, „Cinci poeme din Rotterdam“ (Editura Charmides)

9. Vlad Moldovan, „Glitch“ (Editura Charmides)

10. John Freeman, „Hărţi“ (Editura Black Button Books).

Şi dacă tot vorbim de poezie, nu uitaţi că în 12-15 iulie în Bistriţa-Năsăud are loc minunatul Festival internaţional de poezie şi muzică „Poezia e la Bistriţa“, ediţia a X-a. Dacă sunteţi sau puteţi să fiţi în zonă, nu-l rataţi!

Citiţi şi:

10 cărţi de proză cu care să-ţi umpli rucsacul în concediu