Carte care fructifică, explică şi dezvoltă metoda lui Stanislavski, datorată unui discipol al acestuia şi al lui Vahtangov. Acesta din urmă fiind omul de teatru despre care însuşi Stanislavski socotea că poate să îi explice mai bine decât el “metoda”.

Nepot al marelui dramaturg Anton Pavlovici Cehov, fiu al fratelui mai mare al acestuia, Aleksandr, conducător al celui de-Al Doilea Studio de la Teatrul de Artă de la Moscova, colaborator al lui Meyerhold, Michael Chekhov şi-a părăsit în anul 1928 ţara natală fiindcă a înţeles că ar fi foarte bine să ia în serios avertismentele potrivit cărora experimentele sale teatrale ar putea fi socotite „reacţionare”. O acuzaţie ce putea să-i aducă fie ani grei de deportare, fie chiar sfârşitul.

Cartea care înseamnă consemnarea expresiei concrete a întreprinderii sale cu accentuat caracter practic urmărind dezvoltarea metodei stanislavskiene a apărut în SUA în 1953. Ea certifică efortul de argumentare a relaţiei de inter-acţionare, de condiţionare reciprocă a corpului şi psihologiei, dar şi a faptului că actorul „care trebuie să-şi considere corpul un instrument pentru exprimarea ideilor creatoare pe scenă, trebuie să realizeze o armonie desăvârşită între acestea două, corpul şi psihologia ” În primul rând pentru ca actorul să poată răspunde unei serii de cerinţe dintre care prima este socotită de Michael Chekhov “sensibilitatea corpului la impulsurile psihologice creatoare”. Aceasta deoarece “corpul unui actor trebuie să absoarbă însuşirile psihologice, să le conţine şi să le filtreze, până când le transformă într-o membrană sensibilă, într-un fel de vas în care se acumulează imaginile cele mai subtile, sentimentele , emoţiile şi impulsurile voinţei”. 

Gândurile pentru actor despre tehnica actoriei reprezintă pledoaria unui artist, a unui practician al scenei şi a unui pedagog teatral de primă mână pentru depăşirea etapei materialiste care pare să se instaureze în felul în care îşi poate concepe şi exercita profesia actorul. „Gândirea rece, analitică, materialistă poate înăbuşi impulsurile în artă. Ca să neutralizeze această intruziune ucigătoare, actorul trebuie sistematic să-şi asume iniţiativa de a-şi hrăni corpul cu alte impulsuri  decât acelea care îl împing doar spre un mod de viaţă şi o gândire materialiste”. De fapt, ne încredinţează  sau, mai corect spus, îşi încredinţează colegii actori Michael Chekhov,  spre a putea fi cu adevărat artisticeşte utilă materialitatea corpului  trebuie să să fie asociată unui  “flux continuu de impulsuri artistice”. Corpul devenind astfel “mai precis, mai flexibil, mai expresiv şi, cel mai important, mai sensibil şi mai pregătit să reacţioneze la subtilităţile ce alcătuiesc viaţa interioară a artistului creator. Căci corpul actorului trebuie modelat şi re-făcut din interior”. Or, pentru aceasta este nevoie de exerciţii şi de metodă. Exact aceste două lucruri le pune la dispoziţia actorilor cartea lui Michael Chekhov. 

Cu o observaţie şi un amendament extrem de importante. Gânduri pentru actor despre tehnica actoriei nu se adresează oricărui fel de actor. Ci eminamente actorului talentat. Iată ce subliniază Michael Chekhov următoarea idee: “Cu riscul de a o afirma grosolan , trebuie spus încă o dată că fiecare artă, chiar şi arta actorului, trebuie să aibă principiile, aspiraţiile şi tehnicile ei profesionale”.  Şi mai departe: “Oricât de talentat ar fi actorul de la natură, arta lui nu va evolua niciodată mult şi nu-i va înscrie talentele în posteritatea teatrului, dacă se izolează în celula aceea mică pe care o reprezintă tehnica proprie şi mijloacele. Arta actorului poate creşte şi se poate dezvolta numai dacă se bazează pe o metodă obiectivă, cu principii fundamentale”.  

Inspirată şi gândită, cum spuneam deja, ca o dezvoltare a metodei stanislavskiene, cartea lui Michael Chekhov se doreşte, după însăşi mărturisirea autorului,  “un efort de dragul unui teatru mai bun pentru o actorie mai bună”. Şi Chekhov adaugă: “O ofer în chip de încercare modestă, dar entuziastă, de a le pune la dispoziţie colegilor mei câteva idei şi experimente sistematizate spre a pune ceva ordine în profesia aceasta”.

Toate aceste lucruri fiind spuse, nu ar fi deloc nepotrivit ca recenzia scrierii lui Michael Chekhov, tălmăcită în româneşte de Oana Bogzaru şi Crista Bilciu şi apărută în 2017 în colecţia Yorick a editurii Nemira, să se oprească binişor aici. Nu o fac fiindcă doresc să îmi pun cu voce tare o întrebare. Dacă aşa stau lucrurile cum spune în ultimul fragment citat Michael Cekhov, dacă volumul se adresează eminamente actorilor (fie ei talentaţi sau nu), atunci de ce oare, în virtutea căror motive ar fi trebuit el, criticul, să îşi piardă timpul spre a citi şi a mai şi scrie despre carte? Cu atât mai mult cu cât, nu mai departe decât prin vară, un individ oarecare ce îşi pierde timpul iluzionându-se că ar scrie texte amuzante pe la gazetuţa Caţavencii tot a decretat că critica (fie ea de teatru, literară, de film, de muzică, de dans) în deseamnă o meserie moartă. Fireşte, delirul insului cu pricina ca şi la fel delirantele analize politice ale altor componenţi ai redacţiei a avut parte de aplauze din partea vulgului.

Sigur. Nu dau doi bani pe delirul caţavencului ajuns între timp şef al unei fiţuici profilate pe anunţuri mortuare undeva prin Tulcea. Mă îngrijorează însă că un confrate care din câte ştiu până adineaori se zbătea să scrie cât mai multe cronici ajunge el însuşi să edicteze că respectiva specie a ajuns să fie cam inutilă. E drept, o face în condiţii speciale, după ce a ajuns să fie atacat de atacatoarele de serviciu îndată după ce juriul UNITER din care a făcut parte a publicat lista nominalizărilor. E drept, multe dintre ele bizare din cale afară.

Oricum ar fi eu cred pe mai departe în necesitatea criticului şi în vitalitatea acestei profesii. Însă tocmai această credinţă mă determină să spun că nu se poate face critică autentică, profesionistă, fără a şti secretele artei despre care scrii. Or, tocmai capacitatea de a împărtăşi secrete este unul dintre marile atuuri ale scrierii lui Michael Chekhov. Afli citind-o ce înseamnă atmosferă, improvizaţie, sentimente individuale, gestul psihologic, personaj şi impersonare, individualitate creatoare. Cum se poate ajunge la toate acestea. Te adânceşti în ceea ce Michael Chekhov numeşte structura spectacolului şi citeşte cu pasiune câteva minunate analize de texte. De la aceea ceva mai amplă, mai dezvoltată consacrată shakespearianului Rege Lear la notaţiile fulgurante, însă extrem de percutante despre Livada de visini sau Moartea unui comis voiajor. Despre ce înţelege Michael Cekhov prin punct culminant şi cum trebuie valorizat acesta în spectacol. Despre cum se cuvine managerizat un crescendo. Despre cât de important este publicul, spectatorul. Despre cum un artist autentic are nevoie de publicul imaginar pentru a putea „descoperi supraobiectivul piesei cu mult timp înainte ca publicul să vină în sală”. Ş.a.m.d.

Michael Chekhov- GÂNDURI PENTRU ACTOR DESPRE TEHNICA ACTORIEI; Traducerea: Oana Bozgaru şi Crista Bilciu; Editura Nemira, Colecţia Yorick, Bucureşti, 2017