Mărturii tarifate

Se înmulţesc pe piaţa românească de carte studiile dedicate examinării multiplelor aspecte ale călătoriilor întreprinse de intelectuali de diverse formaţii în fosta Uniune Sovietică.

 Unele dintre aceste studii au apărut în reviste de cultură, altele în volume colective, aşa cum a fost cazul celor inserate în ciclul Explorări în comunismul românesc, tipărit în primul deceniu al secolului al XXI lea sub semnătura lui Paul Cernat, Angelo Mitchievici, Ioan Stanomir şi Ion Manolescu la editura Politom din Iaşi.

În 2011, în seria Istorie contemporană de la Humanitas, era editată o amplă lucrare datorată lui Angelo Mitichievici, volum intitulat Umbrele paradisului- Scriitori români şi francezi. Intenţia autorului era mai puţin aceea de a înregistra, comenta şi rezuma totalitatea acestor scrieri, mai numeroase şi mai diverse decât ne-am putea închipui, cât de a le introduce în felurite grile cu ambiţii problematizatoare. Erau analizate acolo specificul subiectiv al călătoriei, atitudinea la antipozi a celor două totalitarisme ce au marcat secolul al XX lea faţă de stimularea călătoriilor diferitelor personalităţi în arealul intrat sub controlul comunismului, respectiv nazismului- interes sporit din partea primului, dezinteres vădit dinspre cel de-al doilea.

Angelo Matchievici recurgea la teoria locurilor ale memoriei, teorie datorată lui Pierre Nora, spre a inventaria puctele obligatorii ale parcursului oricărui intelectual care, dintr-un motiv sau altul, îşi asuma aventura unei călătorii sponsorizate şi “supravegheate”pe teritoriul Uniunii Sovietice.

Cu totul altele sunt ambiţiile nutrite de Codruţ Constantinescu, semnatarul volumului Mirajul utopiei- Călătoriile în URSS- control şi propagandă, recent apărut în colecţia FID, adică Fapte, Idei, Documente, a editurii bucureştene Vremea. Ambiţia de teoretizare e mai redusă. În schimb, Codruţ Constantinescu nu e preocupat doar de înregistrarea cărţilor şi articolelor ce mărturisesc despre aceste pelerinaje iniţiatice datorate unor scriitori francezi şi români. Deşi locul rezervat acestora în economia lucrării e considerabil. Cu un avantaj evident al francezilor. Semnalez aici analiza dedicată textului Mea Culpa al lui Louis Ferdinand Céline. Francezii deţin un plus de spaţiu din mai multe motive cât se poate de obiective. Nu doar deoarece comunismul a fost o pasiune franceză.

 Numărul călătoriilor întreprinse de intelectualii francezi, în special de scriitori şi îndeosebi în anii 30, ani cumpliţi pentru majoritatea locuitorilor din URSS, oricum până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, e net superior. Şi aceasta fiindcă apetitul lor de a vizita prima ţară comunistă din Lume a fost consistent stimulat, şi stimulat precumpănitor băneşte şi materialiceşte, de autorităţile bolşevice sovietice, de marii decidenţi politici- de la Stalin la Brejnev- care au creat organisme specializate (de la VOKS la Inturist) al căror rost era acela de a-i influenţa, orienta şi cumpăra pe vizitatori, astfel încât la întoarcerea în ţară, adică în Franţa, acolo unde fiinţa un destul de puternic partid comunist, cu consistente sponsorizări de la Kremlin, să publice doar texte entuziaste. Nu a fost doar aşa, cartea lui Codruţ Constantinescu o demonstrează, iar pentru aceasta autorul nu recurge numai la binecunoscutul exemplu al lui Gide cu ale sale Retour de l’URSS şi Retouches à mon Retour de l’URSS ori la Vers l’autre flamme a românului Panait Istrati care a scris, însă, după cum bine ştim, în limba franceză.

Românii care şi-au asumat aventura, câteodată riscul, unei călătorii în URSS până în 1940, au fost infinit mai puţin numeroşi, interesul ce le-a fost acordat a fost uneori infim, deşi unii au mai avut de depăşit diverse inconveniente, ba chiar incidente cu vigilentele organe de ordine, aşa cum i s-a întâmplat lui Alexandru Sahia. După instaurarea comunismului în ţara noastră şi după ce a devenit clar pentru toată lumea că, cel puţin pentru o bună bucată de vreme, aşa după cum cinic a spus-o Sadoveanu, lumina vine de la Răsărit, situaţia s-a schimbat radical. Călinescu, Zaharia Stancu, Mihai Beniuc, alţii şi alţii au pornit voiniceşte în căutarea luminii şi au găsit-o fie la mausoleul lui Lenin, fie la metroul moscovit, fie prin kolhozuri, fie prin uzine, fie în laboratoarele unde se punea în practică ceea ce profesorul Lucian Boia numea într-o carte a sa mitologia ştiinţifică a comunismului, fie în bisericile transformate în muzee ori locuri de dans, fie la chiolhanurile tovărăşeşti la care erau invitaţi toţi vizitatorii oficialii, indiferent de naţionalitate sau ţară de provenienţă. Chiolhanuri bogate, cu meniuri pantagruelice. Se ştie că Sartre a avut, bunăoară, nevoie, de asistenţă medicală după un astfel de ospăţ şi excesele aferente.

Codruţ Constantinescu a parcurs o imensă bibliografie şi a citit enorm. Cred că i-au scăpat puţine dintre scrierile despre acest subiect. Aşa încât, după un capitol pregătitor numit Studiu explicativ, din care atrag atenţia subcapitolele dedicate demontării esenţelor mecanismului acestui tip special de călătorie (Mecanisme, Anatomia călătoriei, Şi inginerii au fost atraşi), cele referitoare la rolul revistelor NRF şi Europe în ceea ce, în limbaj specific, se chema “influenţarea pozitivă”, ori unor vectori de imagine ( cei mai proeminenţi  fiind Romain Rolland, Gorki -nemembru de partid, dar vârtos instrumentalizat-, Aragon şi, aş adăuga eu, H. Barbusse), ne întâmpină o succesiune de minuţioase fişe de lectură. Francezilor şi românilor care au scris despre vizitele lor în URSS li se asociază alte nume mari, din alte spaţii geografice şi aparţinătoare altor literaturi, precum H. G. Wells şi Theodore Dreiser, G. B. Shaw şi Arthur Koestler (foarte bună diagrama oscilaţiilor acestuia), Lion Feuchtwanger şi John Steinbeck, dar şi condeieri de mai redusă notorietate. Unii au căzut în capcană, au înghiţit pilula tirajelor mari în care au fost tipăriţi in URSs, cea a onorariilor regeşti, dar plătite în ruble şi convertite în obiecte de lux achiziţionate rapid, alţii au refuzat pactul, asumându-şi consecinţe nicidecum minore. Cu toţii au fost intens supravegheaţi de serviciile secrete sovietice. Unii au simţit supravegherea şi au reclamat-o, alţii au acceptat-o, o a treia categorie pur şi simplu nici nu a băgat-o în seamă, poate prea ameţiţi de caruselul bunăvoinţei şi ospitalităţii propagandistic interesate.

Cartea îşi depăşeşte puţin făgăduielile din titlu fiindcă în ultimele sale capitole se concentrează asupra unor pagini de călătorie prin Cuba castristă sau prin China maoistă.Alte teritorii atrase de mirajul utopiei, alte teorii ale unor imense dezamăgiri, frecvent măsluite contra unor tarife consistente.

Codruţ Constantinescu- MIRAJUL UTOPIEI- Călătoriile în URSS- control şi propagandă;

Editura Vremea, Bucureşti, 2013