Sezonul coral al Ambasadei Marii Britanii a fost deschis la Ateneul Român

Sezonul coral al Ambasadei Marii Britanii a fost deschis la Ateneul Român

Ambasada Marii Britanii la Bucureşti anunţă o serie de evenimente în România pentru a demonstra trei aspecte ale tradiţiei corale moderne în Marea Britanie: oratoriul, muzica de colegiu, respectiv, cea corală în comunitate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Seria de evenimente se deschide cu spectacolul 'The Dream of Gerontius' ('Visul lui Gerontius') al lui Edward Elgar, care e interpretat şi vinerea aceasta, la Ateneul Român, sub bagheta dirijorului britanic Alexander Walker. 'The Dream of Gerontius' a fost compus după un text al lui John Henry Newman. Concertul a avut loc şi joi seară în Sala Mare a Ateneului.

Directorul British Council, Nigel Bellingham, afirmă că Newman este o figură importantă a vieţii religioase din Marea Britanie din secolul al XIX-lea, dar că muzica lui Elgar l-a adus la cel mai mare public al său. Lucrarea simfonică relatează călătoria sufletului unui om de pe patul de moarte până la judecata sa în faţa lui Dumnezeu şi stabilirea în Purgatoriu.

Dirijorul Alexandr Walker  (foto) a subliniat că, având în vedere aptitudinile Orchestrei 'George Enescu' şi a Corului, nu a fost nevoie să fie adus un cor ori o orchestră britanică pentru acest spectacol. Rolul lui Gerontius va fi interpretat de tânărul tenor britanic Oliver Johnston. 

Muzică de catedrală şi de colegiu

În decembrie, Ambasada Marii Britanii organizează un turneu în România al corului unuia dintre colegiile Universităţii din Cambridge. Gonville and Caius College a fost fondat în 1348 şi a avut printre elevi pe omul de ştiinţă Stephen Hawking, pe profesorul Anthony Crick. Se crede că a existat un cor la colegiu de la fondarea sa. Corul Caius este un exemplu al unei anumite tradiţii corale în Marea Britanie a corurilor de catedrală sau a celor ale capelei colegiului.

Aceste coruri menţin un nivel ridicat de performanţă a muzicii bisericeşti, dar sunt, de asemenea, un motor pentru producţia de multă muzică nouă.

Prin înregistrări, Corul a obţinut o binemeritată reputaţie pentru redescoperirea de repertorii corale uitate.

În timpul turneului lor în România, în decembrie, se vor interpreta concerte la Bucureşti, Sibiu şi Braşov. De asemenea, vor fi susţinute spectacole mai scurte la mănăstiri, biserici şi târguri de Crăciun de-a lungul traseului lor. Muzicienii de-abia aşteaptă să concerteze alături de muzicieni romani şi, nu în ultimul rând, cu Orchestra Filarmonică din Braşov, potrivit Agerpres.

Muzică corală în comunitate

În iulie 2020, Ambasada Marii Britanii va găzdui un exemplu de coruri bazate pe comunitate. Cu aproximativ 1,7 milioane de participanţi în mod regulat, tradiţia corală populară este puternică în Marea Britanie.

Dorking Choral Society a fost formată în anii 1870 şi dirijată mai târziu de compozitorul britanic Ralph Vaughn Williams. Va fi un turneu internaţional, cu aproximativ 60 de voci. Va fi susţinut un program cu muzică englezească în Bucureşti, Braşov, Sighişoara şi în una sau mai multe biserici fortificate din Transilvania, potrivit sursei citate. 

Ambasadorul Marii Britanii în România, Andrew Noble, este el însuşi un cântăreţ coral care şi-a făcut 'debutul' în Biserica Anglicană din Bucureşti în 1983. El şi-a amintit că în prima sa zi în serviciul diplomatic şefa sa din Bucureşti i-a spus că se aşteaptă să-l vadă în corul bisericii.

Andrew Noble a menţionat că a fost recunoscător că lumea muzicii corale i-a fost deschisă. Ambasadorul a cântat de atunci în timpul fiecărui post, iar în Algeria a fondat împreună cu soţia un mic cor.

'A fost important pentru noi să facem muzică, comunitatea a fost foarte importantă', a adăugat ambasadorul.

Reprezentanţii Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti au subliniat că a fost un an bogat cu spectacole pop britanice în România (Ed Sheeran, Robbie Williams, Emily Sande, Stormzy, Bastille, Jessie J şi mulţi alţii). De asemenea, a fost o prezenţă britanică puternică la Festivalul George Enescu (LSO, Orchestra of the Age of Enlightenment, Britten Sinfonia, Sir Bryn Terfel, Tasmin Little). 

 

 

Citiţi

Capodopera lui Elgar, "Visul lui Gerontius", interpretată în premieră la Ateneu

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: