Celebrul Vladimir Cosma revine pe scena Ateneului, cu muzica sa din filme. Irina Baianţ interpretează „Diva“, extras din opera „La Wally“
0
Filarmonica „George Enescu” anunţă marţi, 22 şi miercuri, 23 decembrie, două concerte extraordinare în care Orchestra simfonică şi Corul îl vor avea la pupitru pe compozitorul francez de origine română Vladimir Cosma. După o absenţă de peste 50 de ani, în anul 2011 celebrul artist a revenit pentru prima oară în România, tot pe scena Ateneului.
Vladimir Cosma (75 de ani), violonist, compozitor şi dirijor francez, are o carieră internaţionalăspectaculoasă. După ce câştigă primele sale premii la Conservatorul din Bucureşti, Vladimir Cosma ajunge în 1963 în Franţa, unde îşi continuă studiile cu Nadia Boulanger la Conservatorul Naţional din Paris.
Pe lângă formaţia clasică, s-a simţit mereu atras de muzica de jazz, de muzica de film şi de toate formele muzicilor populare. Compozitor al muzicii din mai bine de 300 de film şi al operei Marius et Fanny, Vladimir Cosma şi-a legat numele şi faima de producţii devenite legendare, printre acestea Marele blond cu un pantof negru, La Boum, Diva, câteva serii Asterix sau Aventurile rabinului Iacob, unul din clasicele Louis de Funes.
În paralel cu activitatea de compozitor, Vladimir Cosma s-a consacrat şi dirijării şi rescrierii propriilor compoziţii muzicale pentru film, în scopul de a fi interpretate în afara sălilor de cinematograf, în cadrul concertelor de muzică simfonică. Dirijează mari orchestre simfonice în Franţa şi în străinătate.
În anul 2009, a apărut la editura "Hors Collection" o carte de interviuri realizată de Vincent Perrot, intitulată "Vladimir Cosma comme au cinéma". În 2010, postul de televiziune France 3 i-a consacrat două seri difuzând concertul de la Teatrul Chatelet şi un film documentar intitulat "Vladimir Cosma Intime". Muzicianul a primit două premii Cézar pentru "Cea mai buna muzica de film": "Diva" (1982) si "Le Bal" (1984), apoi în 1986 şi 1991 premiul pentru "Cea mai buna muzica TV" ca şi alte diferite premii şi distincţii. Vladimir Cosma a obţinut numeroase Discuri de Aur şi Platină în întreaga lume: Franţa, Germania, Japonia, Anglia, Elveţia, Belgia, Italia, Olanda, Scandinavia, etc. Maestrul este Cavaler al Ordinului Naţional al Legiunii de Onoare, Mare Ofiţer al Meritului Cultural Român şi Comandor al Ordinului “ Des Arts et des Lettres”. În luna noimebrie a anului 2011 a primi titlul de Doctor Honoris Causa acordat de Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti.
FILARMONICA GEORGE ENESCU
22 şi 23 decembrie
Medalion componistic:Vladimir Cosma - compozitor şi dirijor
Dirijorul Corului
Iosif Ion Prunner
Program
Dansuri simfonice din "Les aventures de Rabbi Jacob"
Solist: HERVE NOIROT - pian, orgintetizator
Mistral's Daughter - "L'amour en Héritage" (V. Cosma - P. Delanoë)
Diva - extras din opera "La Wally" de Alfredo Catalani, aranjament de V. Cosma
Solistă: IRINA BAIANŢ - soprană
Valse d'Augustine din filmul "Le château de ma mère"
Le jouet
Le dîner de cons
Solişti GIANI LINCAN - ţambal, CEZAR CAZANOI - nai, fluier, EMIL BIZGA - trompetă, TUDY ZAHARESCU - baterie, EUGEN TEGU - chitară bas
Concerto Méditerranéo pentru mandolină şi orchestră
Solist: VINCENT BEER-DEMANDER
Fragmente din Cantata 1209 - pour le Sac de Béziers
La chèvre
Solist CEZAR CAZANOI - nai, fluier
Les casse-pieds din filmul "Le bal des casse-pieds"
Yves et Danièle din filmul "Salut l'Artiste"
Concerto gastronomique din filmul "L'aile ou la Cuisse"
Solişti GIANI LINCAN - ţambal, CEZAR CAZANOI - nai, caval, EMIL BIZGA - trompetă, TUDY ZAHARESCU - baterie, EUGEN TEGU - chitară bas
Suită pentru orchestră din filmul "La Boum"
Dans românesc din filmul "Le Grand Blond avec une chaussure noire"
Portret componistic Vladmir Cosma, pentru concertele din 2011
Muzicianul de ecran este un imagist, lucrul acesta este de netăgăduit, dar nu este singura calitate de luat în seamă într-o disciplină de o asemenea exigenţă. Muzica de film cere compozitorului numeroase calităţi: darul melodic, capacitatea de a fi evocator, viteza de lucru, adoptarea unor stiluri variate; ele nu pot aparţine decât unui creator ajuns la o totală stăpânire a artei sale, permiţând să se exprime o personalitate sensibilă şi recognoscibilă.
Vladimir Cosma răspunde întru totul acestei definiţii, iar muzica sa, în ansamblul ei, nu face din problemele de limbaj preocuparea sa prioritară. Căutările de timbruri şi de culori insolite, pe care le-a integrat în partituri uneori purtătoare de influenţe etnice, de jazz sau de pop music, au contribuit foarte mult la popularitatea muzicii sale. Prezentul concert se vrea o călătorie muzicală prin vastul spaţiu emoţional frunzărit de aceste muzici, asemenea unei cărţi voluminoase ce poate fi pentru fiecare suportul propriului său imaginar.
Muzica scrisă pentru L’As des As de Gérard Oury adoptă o tentă eroică legată atât de declamaţia melodică amplă a temelor şi de culoarea instrumentală, cât şi de dispoziţia concertantă a ansamblului. Pianul se înfăţişează ca un erou, luându-şi în sarcină enunţul primei teme. Două elemente principale vin să articuleze piesa şi să o echilibreze: lirismului cuceritor al primului îi răspunde curba plină de farmec dar mai discretă a celui de-al doilea. Surâsul este temperat de o notă parcă în mod secret nostalgică, fără să altereze prin aceasta optimismul funciar care animă ansamblul lucrării.
Thème de Nadia, din suita simfonică Michel Strogoff se desfăşoară într-un climat de o răscolitoare melancolie. După o scurtă introducere, clarinetul şi apoi flautul fac să se audă primul element tematic, reluat imediat de ansamblul orchestrei, care se remarcă prin vocalitatea dulce şi insistentă a liniei sale, a cărei nostalgie nu ascunde un caracter aproape dramatic. Un episod central, introdus de corzile groase, evocă înaintarea chinuitoare a eroilor în stepă. Apeluri succesive vor anunţa revenirea primului element tematic, mai tensionat prin prezenţa pregnantă a alămurilor. Finalul liniştitor va surveni prin intervenţia unei viori soliste ce lasă încă să planeze umbra dulce dar atât de intensă a tinerei femei.
Cu totul alta este atmosfera din Les Aventures du Rabbi Jacob. Compozitorul recreează aici un folclor imaginar asociat dansurilor care glorifică sosirea celebrului rabin în comunitatea evreiască din Rue des Rosiers, la Paris. Tema principală se evidenţiază înainte de toate prin fermitatea ritmului şi prezenţa unor pauze care fac din fiecare acord un apel la gestul dansant. Puntea oferită corzilor vine să completeze acest element central prin caracterul său fluid şi calm. După ce forţele întregii orchestre şi-au însuşit această temă, Vladimir Cosma lansează, fără a cita vreo temă populară, dansul hasidic devenit mitic, moment de apogeu cu un Louis de Funes dezlănţuit. Orchestraţia acordă un loc important percuţiei şi jubilaţiei ritmice, iar frenezia cucereşte toate pupitrele, înainte ca o amplă cadenţă de percuţie să semnaleze întoarcerea la tema iniţială, care va fi reexpusă într-un context timbral diferit, culminând într-o voioasă apoteoză.
În Your Eyes, temă principală din La Boum 2 de Claude Pinoteau, ne regăsim într-o atmosferă sentimentală, pentru că asistăm la o declaraţie de dragoste, naivă, juvenilă dar profundă totodată, cum pot fi doar trăirile adolescentine. Muzicianul optează pentru o formă strofică, în care sfârşitul strofei capătă deodată o culoare diferită care o individualizează fără a o separa: toată partea întâi rămâne înscrisă în lumina modului major în timp ce partea a doua primeşte brusc o culoare minoră şi o armonie neaşteptate. Linia vocală a sopranei, până aici foarte sinuoasă, se avântă în două elanuri succesive, înainte de a reveni încet-încet la serenitatea iniţială. Supleţea liniei melodice şi rafinamentul ei armonic sunt continuate în mod firesc de o variaţiune orchestrală a celei de-a doua părţi a temei, într-o paletă variată de culori a orchestrei simfonice. Continuitatea discursului este dublată apoi de o creştere a intensităţii pe care legato-ul liniei cântului o însoţeşte în ascensiunea sa.
Compus pentru adaptarea de televiziune a romanului Mistral’s Daughter de Judith Krantz, L’Amour en héritage pentru soprană şi orchestră se remarcă atât prin inspiraţie melodică, cât şi prin originalitatea formei. Cântecul, expus în genericul seriei TV, în interpretarea lui Nana Mouskouri, a fost un imens succes internaţional. Tema pare să ni se înfăţişeze în seninătatea unei dimineţi liniştite, primele două fraze sprijinindu-se pe acelaşi ritm accentuat, sub forma unei întrebări urmate de răspuns. Secţiunea centrală, păstrând un tempo identic, e mai tensionată în plan armonic, solicitând în mai mare măsură acutul registrului vocal. Odată cu trecerea norilor de furtună, vom reauzi în întregime prima secţiune, care va reinstala plenitudinea unei iubiri fericite. Orchestra şi vocea stabilesc o perfectă complementaritate care contribuie la starea de beatitudine, învăluitoare.
Scriitorul Marcel Pagnol este cel care i-a inspirat realizatorului Yves Robert, prin amintirile sale din copilărie, Souvenirs d’enfance, dipticul La Gloire de mon Père – Le Château de ma Mère. Capcana pe care Vladimir Cosma trebuia să o evite era aceea de a-l reduce pe Pagnol la culorile, chiar şi vii, ale unei cărţi poştale „provençale şi simpatice”, sau la o muzică „pentru copii”, câtă vreme temele abordate sunt universale. Compozitorul a optat pentru o referire discretă la epoca în care urmează să aibă loc acţiunea, prin ritmuri caracteristice legate de începutul secolului XX, neacordând deci prioritate locului geografic, ci timpului în care se desfăşoară acţiunea. Personajul mamei lui Marcel Pagnol, radiind de duioşie, este strâns legat de Château de ma Mère. Compozitorul i-a oferit una dintre cele mai frumoase teme, Valse d’Augustine, despre care Yves Robert mărturisea: „Nu pot să o aud, fără să am lacrimi în ochi”. Pentru Augustine, această femeie grijulie şi iubitoare, muzicianul a ales un vals al cărui spirit pare să izvorască din negura amintirii, asemenea imaginii castelului, într-o atmosferă de vis nostalgic, asemănător celui din balul-fantomă evocat de Julien Green în Le Visionnaire. De fapt, mişcarea dansantă se asociază ideii de lipsă de griji şi de bucurie, în timp ce tenta minoră şi soluţiile orchestraţiei îi dau o alură uşor melancolică şi nostalgică. Ni se propune un al doilea episod alternativ, o variaţiune melodică ritmică şi timbrală a primului, şi doar după această formă personală de dezvoltare reapare tema, cu toată forţa. O construcţie formală mai complexă decât pare la prima vedere conferă acestei piese o bogată densitate expresivă.
Pentru tema centrală, La Gloire de mon Père, Vladimir Cosma adoptă un ritm la modă la începutul secolului, îndeosebi sub pana lui Georges Bizet şi Maurice Ravel, acela al habanerei. Pentru a îi evidenţia atmosfera, el apelează la sunete de greieri pe care le-a înregistrat în prealabil şi care sunt auzite în timp real de la un ordinator cu amplificare. Cântecul greierilor instalează ritmul de habaneră, pregătind apariţia temei care îşi manifestă încetul cu încetul prezenţa prin accentele clarinetului, fagotului, oboiului şi flautului piccolo - înainte de a fi preluat de diversele secţiuni, apoi de întreaga orchestră - şi se distinge prin plasticitatea sa elegantă ca şi prin împrumutarea unor moduri din Europa Centrală. Vladimir Cosma a ales estetica formală a unei părţi de concert pentru orchestră, tratând fiecare pupitru ca pe un solist, înainte de a-l integra unor elanuri de grup. Un crescendo realizat prin participarea tuturor forţelor orchestrei conduce treptat la afirmarea briantă a temei şi a unei code unde alămurile se impun în mod glorios.
Concerto de Berlin pentru vioară şi orchestră a fost compus pentru La 7ème Cible, film realizat de Claude Pinoteau. Este o piesă de concert devenită independentă de banda originală a filmului. O temă foarte lirică este expusă de solist, reluată apoi de întreaga orchestră. Această temă, construită foarte riguros se prezintă în două secţiuni, a doua fiind o extensie a celei dintâi. După o concluzie tonală, apare a doua temă, complementară sub aspect ritmic. Urmează o importantă dezvoltare agitată în care solistul se detaşează încetul cu încetul prin scurte formule ritmice şi pasaje virtuoze care conduc la o reexpoziţie a celei de a doua teme pe o pulsaţie ritmică din ce în ce mai intensă, conducând către un punct culminant urmat de o rupere neaşteptată. Prima temă va fi reauzită în mod parţial, ca o concluzie maiestuoasă, înainte de a fi întreruptă de cadenţa finală. Lucrare foarte romantică şi plină de tensiune, Concerto de Berlin a cunoscut încă de la crearea ei de către Ivry Gitlis un succes niciodată dezminţit. Vladimir Cosma a completat versiunea cinematografică originală pe care o vom asculta astă seară, prin alta de treizeci de minute executată în primă audiţie mondială cu ocazia unei serii de concerte la Lyon, în 2001, cu Orchestre National de Lyon, cu compozitorul la pupitrul dirijoral, avându-l ca solist pe Vadim Repin.
Cantata 1209, pentru recitator, soprană solo, cor mixt şi orchestră, s-a născut în urma unei comenzi făcute compozitorului la comemorarea a 800 de ani de la nimicirea oraşului Béziers, din sud-vestul Franţei. Libretul, conceput de Marc Henric, descrie atmosfera din oraş înainte, în timpul şi după masacru prin mărturia unei tinere mame care îşi vede copilul ucis de paloşul legatului papal. Patru fragmente ale acestei lucrări - a cărei primă audiţie, în iunie 2009, în biserica Sainte Madeleine din Béziers, în chiar locul masacrului, a fost salutată ca un veritabil triumf – sunt cuprinse în programul acestui concert. După o introducere dramatică şi solemnă, subliniată de cor printr-un coral nobil şi dureros, primul cor, Loin de nos rêves, impune o atmosferă de meditaţie tristă dar senină. Melodia se sprijină pe o pulsaţie egală, într-un tempo lent şi recules, ca o plângere atemporală. Caritas! este evocarea sărbătorii celor lipsiţi de mijloace. Compozitorul i-a dat o formă strofică, marcată de o jubilaţie sonoră dând impresia unei ultime raze de soare dinaintea furtunii. Tuez-les tous, Dieu reconnaîtra les siens! prelungeşte în muzică ordinul fatal dat trupelor catolice. Mai mult decât violenţa, compozitorul sugerează durerea, într-un climat de mare îngrijorare şi spaimă. La Croisade ne transportă de cealaltă parte a zidurilor cetăţii, în tabăra armatei conduse de legatul papal. În locul unei aşteptate deflagraţii orchestrale, muzicianul a preferat un marş obstinat care prin repetare să ducă la o creştere a tensiunii. Fiecărei reveniri a melodiei îi corespunde o orchestraţie din ce în ce mai încărcată şi o creştere a intensităţii corale: o forţă teribilă se află în mişcare, ea va distruge multe destine. Vladimir Cosma, propunând o muzică detaşată de orice referinţă istorică sau geografică, a construit o cantată pe cât posibil scutită de vreo idee de circumstanţă, ca o reflecţie profundă asupra violenţei comise uneori în numele celor mai înalte idealuri. Asociindu-se interogaţiei lui Marcel Landowski din al său Montségur (1985), muzica ne întreabă: „de ce trebuie ca iubirea lui Dumnezeu să ia atât de des înfăţişarea morţii?”.
Marius et Fanny, după textul primelor două părţi din trilogia marsilieză a lui Marcel Pagnol, terminată de Vladimir Cosma în 2007, este prima sa operă, salutată de un formidabil succes de public. Preludiul prezintă la corn tema apelului din depărtări. Această invitaţie baudelaireiană la călătorie resimţită de tânărul bărbat, va fi cauza principală a dramei. Amplă şi lirică, tema va fi preluată de corzi, înainte de a se stinge pe nesimţite, evocând în acelaşi timp dorinţa lui Marius de plecare spre orizonturi visate dar şi dragostea pentru mica vânzătoare de scoici alături de care a crescut. Aria lui Fanny Est-ce le monde qui s’écroule? din actul al doilea este un moment de adevăr: Marius e departe şi ea poartă în pântece rodul iubirii lor. Este o arie da capo a cărei primă secţiune oferă o linie melodică duioasă şi resemnată. Odată cu reexpoziţia, ea va deveni purtătoarea unei noi energii. Coda sfârşeşte într-un avânt plin de densitate dramatică.
Jazzul, prin bogăţia sa ritmică, prin libertatea sa inerentă asigurată de improvizaţie, prin capacitatea de a parcurge cu naturaleţe o întreagă gamă de sentimente l-a inspirat adesea pe Vladimir Cosma. Compozitorul se situează întotdeauna pe poziţia creatorului, jazzul nefiind pentru el un loc al „standardelor” – citate preluate din marele repertoriu de gen -, ci un spirit, o raportare la ritm şi culoare, o senzaţie mai mult decât o memorie. În piesele care figurează în programul din această seară, orchestrei i se alătură un grup de muzicieni de jazz, cu intervenţii solistice (chitară electrică, vioară-jazz şi ţambal) susţinute de o secţie ritmică (chitară-bas şi baterie).
În partitura din Bal des casse-pieds, tema centrală este în mod evident aceea a pisălogilor despre care e vorba, aceşti nesuferiţi fără vârstă, mereu aceiaşi, încă de pe vremea lui Molière. Zona gravă a orchestrei instalează o solidă pulsaţie pe care soliştii vor derula o temă plină de sarcasm, înrudindu-se în acelaşi timp cu blues-ul prin armonie şi construcţie şi cu dansul românesc prin fundamentul melodic şi ritmic. În contrast total, puntea asigurată de corzi va tempera această atitudine printr-o nouă idee de un lirism euforizant. În partea mediană a piesei se intercalează chorus-uri oferite soliştilor, înaintea reîntoarcerii aşteptate a pisălogilor. În Salut l’Artiste, cei doi solişti vor fi o vioară şi o chitară electrică şi starea de spirit va înclina spre nostalgie. Tema pare să schiţeze portretul unui artist a cărui privire în oglindă îl retrimite la o realitate pe care fantezia lui îl sfătuieşte să o evite. Armonia oscilează între două acorduri fundamentale urmate de o modulaţie surprinzătoare care induce incertitudine, sugerând o culoare tomnatică şi crepusculară ce dă toată savoarea acestei teme. Expusă mai întâi de vioara-jazz, este reluată apoi de ansamblul corzilor, după aceea de chitară, înainte ca două chorus-uri să o preia pentru a o dezvolta. Reexpoziţia finală nu sună ca o apoteoză, ci ca un rămas bun în căderea serii, în momentul în care contururile peisajului se estompează pentru a lăsa loc unor orizonturi metaforice. Pentru Dîner de cons, vioara, chitara şi ţambalul ne fac să auzim o temă foarte pătrunsă de rădăcinile româneşti ale compozitorului, a cărei inflexiuni modale şi repetiţiile în final de frază evocă în mod irezistibil un personaj naiv şi încăpăţânat. În sfârşit, L’Aile ou la Cuisse ne invită la un concerto grosso surâzător. O introducere vioaie şi totodată marcată de nobleţe instaurează o atmosferă plină de vivacitate dar şi de estetica barocului francez. Urmează o toccata rapidă, care oferă rolul principal lemnelor şi percuţiei. Se ajunge la o temă neaşteptată, scurtă şi ironică, expusă de solişti. De-abia auzită, această temă revine fragmentată. După mai multe chorus-uri, aluzia la barocul francez revine cu o temă diferită de cea iniţială, înaintea unei code pline de antren, cu contribuţia importantă a soliştilor.
Partitura imaginată de compozitor pentru La Boum de Claude Pinoteau a cunoscut un succes răsunător, iar tema principală, Reality, stăruie încă în memoria multor generaţii de publicuri. Tempoul de slow, curba vrăjită a liniei melodice, rezervată în primul rând mângâierii corzilor şi amploarea curbelor ce caracterizează refrenul, fac ca această temă să fie socotită drept una dintre cele mai frapante ale compozitorului. Introducerea creează în câteva măsuri un climat seducător, înainte ca într-o formă interogativă cupletul să lanseze avântul refrenului. Acesta va da ocazie orchestrei să desfăşoare o bogată paletă de nuanţe, conjugând într-o manieră fericită lirism, intensitate şi pudoare.
Inspiraţia românească se impune ca un element pregnant în partitura pentru Le Grand Blond avec une chaussure noire, unul dintre cele mai mari succese cinematografice ale lui Yves Robert. Pentru a reda figura lunară a lui Pierre Richard jucând rolul unui muzician luat fără voia lui de vâltoarea unui caz tenebros de răzbunare între spioni, Vladimir Cosma a compus o temă originală pe ritmul unei sârbe, respectând întru totul accentele proprii acestui dans. Banda originală l-a făcut cunoscut pe „tânărul” interpret Gheorghe Zamfir, ca şi timbrul rar al „Flautului lui Pan” românesc - naiul -, un instrument care nu mai fusese nici văzut, nici auzit în occident din 1937, cu ocazia Expoziţiei Universale de la Paris, în timpul căreia marele naist Fănică Luca şi taraful său avuseseră o prestaţie remarcabilă. Versiunea simfonică a acestei teme, emblematice în creaţia lui
Vladimir Cosma, care închide programul acestei seri, debutează cu sufocantul ostinato ritmic în triolete, care va parcurge piesa de la început până la sfârşit, apoi tema propriu-zisă, care se desfăşoară prin contrast într-o ritmicitate binară şi care în ciuda modului minor în care este scrisă nu pierde nimic din bucuria pe care o exprimă. Puntea va fi oferită corzilor, care vor opune un legato notelor staccato auzite deja şi, evident, trioletelor prezente în continuare, preluate de data aceasta de trompete. În dezvoltarea care urmează, compozitorul face să se audă un fugato, cu intrări preluate pe rând de corzi, lemne şi alămuri, pornind din registrul grav către acut. Polifonia devine densă şi acumulează o tensiune care se va descărca în reexpoziţia finală. Toate pupitrele orchestrei vor contribui încetul cu încetul la afirmarea din ce în ce mai iradiantă a temei iniţiale până la ultimele măsuri, în formă de „clin d’oeil”.
Muzica este o călătorie, aceea a imaginaţiei, dar mai trebuie, parafrazându-l pe Felix Mendelssohn, să fie marea calmă şi călătoria fericită, pentru ca ea, muzica, să însemne în acelaşi timp fructul unei reflecţii, a unei exigenţe şi a unei sincerităţi. Astfel rămâne, modestă şi totuşi ambiţioasă, linia estetică a lui Vladimir Cosma, pentru care arta trebuie să însemne ascultare şi bătaie a inimii. (Text de Lionel Pons, profesor la Conservatorul Naţional din Marseille,Traducere din limba franceză Vladimir Popescu-Deveselu, pentru programul concertelor susţinute de Vladimir Cosma în 2011, la Filarmonica "George Enescu")
Se încarcă comentariile...
