Zilele trecute, temperatura pe care acesta o înregistra era în jur de 30 de grade Celsius, departe de normele legale stabilite care prevăd ca aceasta să nu depăşească 22 de unităţi. De altfel, nu este nevoie să consulţi un aparat de acest tip pentru a sesiza că temperatura şi umiditatea de aici sînt mai degrabă tipice pentru serele de la Grădina Botanică.

Nu este însă un fapt nou, deşi situaţia este una care ar reclama măsuri urgente.

Cînd am devenit directorul muzeului naţional am solicitat celor responsabili explicaţii pentru aceste condiţii ştiind că acolo ar trebui să funcţioneze o instalaţie de climatizare. Răspunsul a fost că aparatura aferentă datează din anii 60 şi nu face faţă temperaturii exterioare, deh, legată de încălzirea globală. În plus, că ea nu poate funcţiona şi pe timpul nopţii în lipsa personalului  aferent de supraveghere. Tot ceea ce am putut să fac a fost să asigur funcţionarea în trei schimburi a instalaţiei fapt care, într-adevăr, a mai redus temperatura dar nu în limita legală. 

Am consultat, de altfel, documentele solicitărilor anterioare de fonduri pentru schimbarea aparaturii respective şi acestea erau înaintate Ministerului Culturii de ani şi ani dar fără rezultat. Acelaşi lucru l-am făcut la rîndul meu fără ca ministerul să aloce suma de patru sute de mii de euro care ar fi rezolvat problema. O sumă echivalentă cu mai puţin de un sfert din preţul bordurilor şi pavajelor montate anul trecut în sectorul 3 al Capitalei.

Dacă ar fi să judecăm după declaraţii situaţia ar fi în pragul rezolvării. Pentru că, spre exemplu, în programul actual de guvernare se recunoaşte că „finanţarea instituţiilor culturale este insuficientă şi haotică” şi „se impune lansarea unui program de analiză a investiţiilor strict necesare în infrastructura culturală [...] întrucît starea infrastructurii [...] este absolut deplorabilă”. Cu toate acestea, capitolul investiţii a rămas în ultimii trei ani dacă nu gol, ca în acest an, cel puţin cu fonduri insuficiente pentru majoritatea investiţiilor de primă urgenţă. Indiferenţa la degradarea patrimoniului naţional nu se limitează doar la aspectul arătat mai sus, care acţionează profund, cu efecte de durată, fără însă a putea fi sesizat imediat cu ochiul liber.

În ceea ce priveşte patrimoniul de arhitectură efectele indiferenţei sînt vizibil dramatice. Muzeul Kalinderu, aflat în apropierea Sălii Palatului, poate fi unul dintre exemplele cele mai frisonante. Construită la începutul secolului trecut într-un stil eclectic de sorginte franceză, clădirea a intrat în administrarea Muzeului Naţional de Artă al României în anul 2005. La sesizarea mea cu privire la degradarea acesteia ministerul a răspuns anunţînd reluarea proiectului de restaurare direct de către Ministerul Culturii, întrerupt de ani din motive încîlcite (de regulă, astfel de explicaţii ascund cauze incriminante). În anul 2017 l-am însoţit pe ministrul culturii de atunci, Ionuţ Vulpescu, într-o vizită de „evaluare” a clădirii aflată într-o stare de degradare incredibilă mai ales în interior. Evident, lucrările de restaurare nu au început şi din clădirea impresionantă altădată, sediu al uneia dintre cele mai bogate şi eclectice colecţii de artă din România, a rămas doar o umbră.

Am dat doar două exemple cu care m-am confruntat personal şi n-am vrut să spun că periclitarea patrimoniului cultural naţional priveşte doar cel mai important muzeu de artă al ţării. Situaţia este generalizată şi doar puţine muzee din România beneficiază de condiţiile de conservare conforme cu normele legale internaţionale, care se regăsesc şi în legislaţia noastră. Dacă în lipsa instalaţiilor de climatizare direcţiunile unor muzee au instalat aparate portabile de aer condiţionat, care reduc local temperatura, în depozite patrimoniul este afectat de condiţiile improprii de conservare. Nu numai la nivelul ministerului indiferenţa este regula dar şi la nivelul autorităţilor locale prezervarea patrimoniului nu constituie o prioritate. 

La finalul lunii august, în urmă cu aproape 80 de ani, avea loc la palatul Belvedere din Viena arbitrajul în urma căruia România a pierdut o parte din Transilvania. Se ştie că ungurii au venit cu hărţi şi documente istorice iar românii cu mîna goală. Vreau să spun doar că dincolo de funcţiile memoriale, artistico-culturale, patrimoniul poate conta enorm în planul profund al conştiinţei naţionale.

În imagine, clădirea fostului muzeu Kalinderu, 22.08.2019