Amintiri despre jazz, Sinatra

Sinatra a fost ultimul cântăreţ de jazz, dovadă că succesul nu cere atât de mult inovaţie cât capacitatea de a rezista. Dacă vă întrebaţi de ce este încă faimos, răspunsul este simplu: Lumea în care cânta era mai atrăgătoare decât lumea noastră şi rezistenţa lui la schimbările anilor '60 a fost prudentă. Sinatra este ultimul dintre cântăreţii profesionişti, care se adresează adulţilor şi atrăge fără pretenţiile de zeitate ale epocii rock.

Frank Sinatra s-a născut pe 12 decembrie 1915. Anul viitor este centenarul, aşa că voi lăsa nişte note mai serioase pe viitor. Pentru moment vreau numai să vă invit să îl ascultaţi din nou şi poate să descoperiţi noi cântece.

Începem cu Anything goes, un cântec de Cole Porter, cântat de Sinatra relaxat, cu un aranjament care debordă încredere şi un ritm aproape dansant, de Nelson Riddle (probabil cel mai bun orchestrator cu care a lucrat). O lume nouă este descrisă de acest cântec şi posibilităţile şi dificultăţile erotice pe care le creează: Lumea modernă este cu fundul în sus, dar asta creează egalitate şi oferă noi şi noi posibilităţi de a explora plăcerile vieţii private. Asta nu este neapărat bine pentru poezia de dragoste: Poezia de dragoste depinde de eşecuri erotice şi de seducţie, ori ambele par să fie inutile în vremea egalităţii. În acelaşi timp, relaxarea regulilor morale ascunde riscurile îndrăgostirii. Poetul pare să descopere că înţelepciunea veche rezistă: Este preferabil să fii iubit, iar într-o epocă în care îndrăzneala este răsplătită, nu prudenţa, nu poţi avea prea multă grijă.

I'VE GOT YOU UNDER MY SKIN, încă un cântec de Cole Porter. Un cântec de dragoste alternativ inteligent şi erotic. Ritmul swing este potrivit unei atitudini rezonabile--oarecum comice, în ce priveşte dragostea. Dar acest amuzament este dominat în centru de izbucnirea orchestrei. Cole Porter are dreptate: Versurile ne apără rezonabil de pasiuni pe care nu le înţelegem şi, înţelegându-le, nu le controlăm. Sinatra urmează această înţelepciune din epoca swing--evocă pasiune, dar pare el însuşi rece, cântă controlat şi ocazional are note de seninătate. Poeţii, din necesitate o rasă democratică, trebuie să caute mereu noi feluri de a demonstra puterea dragostei, fără de care ar muri de foame. Porter are relaxarea aristocratului şi alege aici să arate o încercare de a se opune dragostei, sortită eşecului. (Aranjamentul din nou de Nelson Riddle.)

JUST ONE OF THOSE THINGS. Acum încă un cântec care prezintă atitudinea sofisticată a vremii: Dezamăgirile erotice nu sunt nici nostalgice, nici tragice. O dată ce dragostea se pierde, oarecare luciditate revine şi, într-un fel, este necesară pentru a apăra dragostea. Porter găseşte încă un truc bun: Dragostea este în acelaşi timp excesiv de intensă şi o întâmplare banală, ştiută oricui. Astfel, speranţele pe care le trezeşte dragostea sunt amintite, dar este evitat felul în care dragostea se sfârşeşte în justiţie. Vom reveni la Cole Porter anul viitor, acum vreau numai să vă arăt de unde vine cântăreţul Sinatra--imaginea însăşi a unei creatură sofisticate, care a văzut tot ce dragostea le poate arăta oamenilor şi a supravieţuit. Pe deasupra, nu şi-a pierdut umorul, sufletul muzical şi înclinaţiile erotice, dar acum sunt transformate în poezie.

CALL ME IRRESPONSIBLE. Un cântec compus de Jimmy van Heusen cu versuri de Sammy Cahn (care au scris multe cântece faimoase ale lui Sinatra începând cu anii '50). De data asta, Sinatra joacă un îndrăgostit care se apără şi, după cum vă aşteptaţi de la un seducător, transformă o apărare--suntem sclavii constimţitori ai dragostei, prin urmare abandonăm moderaţia şi controlul de sine--într-o pledoarie pentru a fi acceptat, chiar iubit. Apărarea este amuzată, pe un ritm de dans, dar seducţia transformă melodia într-un zbor şi Sinatra cântă cu o intensitate care evocă pierderea auto-controlului--trucul poetic este tocmai acesta, audienţa imediat simte ce înseamnă să fii iubit, anume că cineva este dispus--într-un fel forţat--să trăiască ştiind că eşti pur şi simplu perfect.

WITCHCRAFT, un cântec de Cy Coleman cu versuri de Carolyn Leigh. Las deoparte faptul că metafora pentru pledoaria îndrăgstitului aici este luată din baseball--asta este o glumă americană. Lipsa de moderaţie şi abandonul controlului de sine este din nou tema noastră. De data asta, poetul preferă un clişeu--vrăjitoria. Dar aici avem de-a face cu implicaţii politice serioase. Viaţa noastră depinde de legi care pun limite în calea dragostei. Acest cântec sugerează că atracţiile feminine, oarecum conveţionale, sunt ilegale. Poezia erotică este cel mai apropiat lucru de eros care nu este interzis prin lege--dar scopul poeziei este, după cum vedem în structura cântecului, anunţarea temei, dezvoltarea imaginii, apoi muzica care trezeşte pasiunile erotice care corespund imaginilor şi apoi revenirea la ritmul iniţial, de dans, care poate controla erotismul. Cântecele de dragoste nu sunt făcute să creeze o revoluţie--orice ar crede tipii hippie--ci tocmai pentru a anunţa potenţialul revoluţionar al erotismului şi a preveni revoluţia.

LOVE & MARRIAGE (van Heusen & Cahn). Încheiem cu un cântec comic despre dragoste şi lege. Sinatra vorbeşte ştiutor despre dragoste, căsătorie, instituţii, burghezie, reputaţie şi autoritate. De data aceasta, poetul ni se adresează amical şi familial--frate--şi ne povesteşte despre ce ştie din familie: Mama îi spune tatălui ceea ce copilul, astăzi adult, ne spune nouă: Căsătoria este condiţia fără de care dragostea nu este respectabilă. Separarea lor--idealul hippie--este o iluzie. Imaginea poezică este prozaică: dragostea şi căsătoria sunt asemeni calului şi căruţei. Toată puterea este în cal, dar civilizaţia depinde de căruţă. Un cal care nu trage căruţa este sălbatic. Dacă sau nu natura calului cere să fie domesticit este discutabil. Felul în care legea câştigă este evident: Copilul este mărturia dragostei părinţii. Motivul pentru care dragostea este un lucru prozaic şi util este legătura dintre dragoste şi copii.