taxa de pod - ultimele știri
Începând din această lună, clienții Cec Bank pot plăti huvinieta sau taxa de pod de la Fetești - Cernavodă direct din aplicațiile de Mobile Banking și Internet Banking ale băncii.
Ministrul Transporturilor susține că taxa de pod de la Cernavodă aduce venituri importante pentru CNAIR, iar eliminarea acesteia ar fi posibilă dacă va fi asigurată finanţarea din altă parte.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, sâmbătă, la Brăila, că săptămâna viitoare va ajunge pe ordinea de zi a Parlamentului un proiect ce prevede eliminarea taxei de pod la Cernavodă-Feteşti. „Trebuie să ne gândim. Dacă am elimina ace...
Cozi imense la staţia de taxare de la Feteşti. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, sunt diverse moduri de plata a tarifului pentru trec...
Având în vedere că în perioada imediat următoare, care cuprinde atât ziua de Sfânta Maria cât şi zilele de sfârşit ale săptămânii, în zona Agenţiei de Încasare Feteşti se pot înregistra ambuteiaje din cauza numărului mare de vehicule, CNAIR SA împreu...
CNADNR reaminteşte cetăţenilor că achitarea Peajului şi a Rovinietei a fost posibilă la ceilalţi operatori printre care şi la benzinării, pe toată perioada suspendării plăţilor prin SMS.
Peajul şi Rovinieta nu pot fi achiziţionate prin intermediul operatorilor de telefonie mobilă din cauza unor probleme tehnice, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii printr-un comunicat.
Anumite categorii de autovehicule sunt scutite de plata taxei de trecere pe Podul Giurgiu - Ruse, a informat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), precizând şi perioada în care se aplică această excepţie..
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi reprezentanţii Poliţiei Rutiere au decis luarea unor măsuri în vederea fluidizării traficului în zona Agenţiei de Încasare Feteşti, având în vedere că în minivacanţa de Rusalii, în zonă,...
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români că există posibilitatea ca la data de 1 mai 2019, la trecere prin punctul de frontieră Ruse, pentru plata taxei de pod, să se creeze coloane mai mari de autoturisme şi autocare, fapt ce va duc...
Emiterea taxelor de drum şi de pod ar putea fi întreruptă, în noaptea de duminică spre luni, timp de maximum o oră, din cauza unor lucrări de mentenanţă la sistemul informatic, a anunţat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
În prezent, mobilPay Wallet este singura aplicaţie din România care oferă aceste servicii. După o absenţă de zece luni, opţiunea de plată a rovinietei şi tarifului de trecere (e-tarif) a podului de la Feteşti sunt din nou disponibile în aplicaţia mob...
Pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa valorile de trafic sunt ridicate pe sensul de mers către litoral. Pe celălalt sens nu sunt semnalate probleme deosebite de fluenţă.
Aglomeraţia de pe litoral s-a mutat pe A2. Valori crescute de trafic pe sensul de mers spre Capitală
Aglomeraţia de pe litoral s-a mutat în trafic. Pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa valorile de trafic sunt ridicate pe sensul de mers către Capitală. Pe celălalt sens nu sunt semnalate probleme deosebite de fluenţă.
Tariful de trecere (peajul) trebuie achitat ori de câte ori tranzitaţi podurile de la Feteşti şi Cernavodă, le reaminteşte şoferilor Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere(CNAIR). Acest tarif poate fi plătit şi prin SMS la numă...
Cozi de câţiva kilometri pe Autostrada Soarelui, în apropiere de staţia de taxare de la Feteşti. Centrul Infotrafic a anunţat că luni, la prâzn, traficul este intens deoarece mulţi şoferi preferă să achite taxa de pod cu numerar la ghişeu.
Serviciul de emitere a rovinietei şi de încasare a tarifului de trecere a podului Feteşti-Cernavodă prin SMS, în reţeaua RCS-RDS, va fi întrerupt miercuri pentru două ore, începând cu ora 6.00, conform Companiei Naţionale de Administrare a Infrastruc...
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că, vineri, s-ar putea înregistra dificultăţi în funcţionarea serviciului de emitere rovinietă şi a taxei de pod prin intermediul SMS. Între orele 7.00 şi 9.00, au loc lucrăr...
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că, vineri,s-ar putea înregistra dificultăţi în funcţionarea serviciului de emitere rovinietă şi a taxei de pod prin intermediul SMS. Între orele 7.00 şi 9.00, au loc lucrări...
Vodafone România a achitat contravaloarea taxei de pod pentru SMS-urile care nu au putut fi validate în data de 1 mai, din cauza unor probleme tehnice ale operatorului mobil, în această situaţie fiind 92 de utilizatori, a anunţat joi Compania Naţiona...
Având în vedere traficul aglomerat pe relaţia Bucureşti – Constanţa şi retur în perioada minivacanţei de 1 Mai, CNAIR reaminteşte şoferilor că pentru utilizarea podului peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă trebuie achitat tariful de trecere (peaju...
Plata prin SMS a rovinietei şi taxei de pod ar putea fi afectată de lucrări de mentenanţă la sistemele informatice ale Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), care se defăşoară începând de sâmbătă, de la ora 14.0...
Pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, traficul rutier se desfăşoară în condiţii normale, însă este posibil ca în următoarele orele valorile de trafic să crească pe sensul către Capitală, a anunţat centrul Infotrafic....
Rovinieta şi taxa de pod de la Feteşti pot fi plătite în prezent şi prin intermediul aplicaţiei de mobil e-rovinieta.ro, a anunţat miercuri Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), unul dintre patronatele transportatorilor.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a încasat, în primele şase luni ale acestui an, 719,2 milioane delei (162 milioane deeuro) din roviniete şi taxe de pod, cu 6,7% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului tr...
Ca la fiecare sfârşit de săptămână, poliţiştii se aşteptată la intensificarea traficului pe A2 duminică după-amiază. Pentru a evita aglomeraţia, şoferii sunt sfătuiţi să nu stea la rând pentur a plăti taxa de pod la staţia de la Cernavodă, dar şi să ...
Poliţiştii de la Centrul Infotrafic îi avertizează pe turiştii care pleacă de la mare să nu blocheze staţia de taxare de la Feteşti pentru a plăti taxa de pod. În a doua parte a zilei, traficul rutier se va intensifica pe principalele drumuri naţiona...
Traficul pe Autostrada Soarelui Bucureşti-Constanţa începe să se intensifice, însă prin staţia de taxare de le Feteşti se trece fără probleme de fluenţă....
Defecţiunile apărute sâmbătă dimineaţă la sistemul informatic de emitere, gestiune şi monitorizare a rovinietei şi de plată a taxei de trecere la podurile de peste Dunăre au fost remediate, acesta funcţionând în condiţii optime, a anunţat Compania Na...
Achiziţionarea rovinietei, precum şi plata taxei de trecere la podurile peste Dunăre, prin intermediul sistemului, sunt oprite, sâmbătă, din cauza unei defecţiuni la sistem, anunţă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CN...
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a lansat o licitaţie pentru cumpărarea unui sistem electronic care va permite şoferilor să plătească, on-line, cu cardul, direct pe site-ul CNADNR, rovinieta şi taxa de pod.
Sistemul electronic de plată al rovinietei şi al taxei pentru Podul de la Feteşti a fost reparat temporar, după ce a picat sâmbătă dimineaţa, iar şoferii vor avea timp până la ora 12 noaptea să-şi cumpere rovinietă, potrivit unui comunicat publicat s...
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) vrea să plătească până la 66.883 de lei fără TVA (15.000 de euro) unei firme care să instaleze un sistem de verificare şi control al încasărilor în numerar de la staţia de Tax...
Românii au făcut anul trecut tranzacţii digitale care s-au ridicat la o valoare medie de 230 de lei, potrivit datelor Netopia mobilPay, care a intermediat în această perioadă peste 2,6 milioane de tranzacţii online şi mobile....
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale dinRomânia (CNADNR) a reacţionat în stil mafiot la ieşirile publice ale unor funcţionari care şi-au asumat rolul de avertizori de integritate, acuză organizaţia non-guvernamentală ActiveWatch, car...
Încă de la primele ore ale dimineţii, aglomeraţia de pe litoral s-a mutat pe Autostrada Soarelui. Turiştii care se îndreaptă spre Bucureşti stau la coadă pentru a plăti taxa de pod la punctul de la Feteşti, deşi pot achita prin SMS. Poliţia a suplime...
Mii de turişti şi-au început cu stângul concediul pe litoral, după ce au rămas blocaţi în trafic ore în şir. Nebunia cea mai mare a fost la punctul de taxare de la Feteşti, pentru că mulţi şoferi refuză să achite taxa prin SMS sau la benzinării. Traf...
Taxa pentru punctul de trecere de la Feteşti de pe A2 este plătită în continuare cu bani-gheaţă, la ghişeu, în 40% din cazuri, formându-se cozi, deşi există posiblitatea plăţii în benzinării sau prin SMS, arată Compania Naţională de Autostrăzi şi Dru...
Pentru a nu da traficul peste cap, şoferii care circulă spre litoral sunt sfătuiţi de poliţişti să achite taxa de pod de la Cernavodă prins SMS.
Tot mai mulţi şoferi care merg pe litoral nu plătesc taxa de pod de la Feteşti prin SMS. Cozi interminabile de maşini s-au format miercuri dimineaţă la staţia de taxare de la Feteşti, la singura casă disponibilă. Astfel, pe Autostrada Soarelui se cir...
Compania de Drumuri şi Autostrăzi (CNADNR) a anunţat detaliile plăţilor prin SMS de la bariera de la Feteşti, pe Autostrada Soarelui. Şoferii pot să achite de acum taxa prin SMS sau să-şi cumpere mai multe treceri la distribuitorii autorizaţi.
Acesta este ultimul sfârşit de săptămână în care şoferii nu vor sta la coadă ca să plătească taxa de pod la Feteşti, după ce Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a anunţat că din septembrie taxa va fi percepută ca în zilele ...
Taxa la podul Feteşti-Cernavodă a fost eliminată complet până la 1 septembrie, după ce CNADNR nu a găsit o soluţie prin care să taxeze, dar să şi evite cozile kilometrice formate de românii care merg sau se întorc de la mare.
Intervalul orar din zilele de week-end în care şoferii nu plătesc tarifele de trecere pentru utilizarea podului peste Dunăre de la Feteşti - Cernavodă a fost extins începând de vineri, a anunţat Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale d...
Şoferii nu vor mai fi obligaţi să achite taxa pentru Autostrada Bucureşti-Constanţa, facilitate care va fi aplicată în week-end, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, pe durata verii din acest an, astfel încât să fie evitate cozile la staţia de t...
Şoferii de autoturisme cu cel mult 8+1 locuri şi de maşini transport marfă cu greutate mai mică de 3,5 tone vor plăti o taxă de 27 lei (6 euro) pentru trecerea peste noul pod de la Calafat-Vidin, pentru maşinile cu mai mult de 9 locuri şi maximum 23 ...
Taxele pentru o trecere peste Dunăre pe podurile de la Giurgeni - Vadul Oii şi Feteşti - Cernavodă vor fi majorate cu peste 10%, în două faze. În acelaşi timp, vor fi acordate însă reduceri pentru trecerile multiple şi preplătite. Noile tarife au fos...
Un grup de giurgiuveni vor organiza pe 15 iulie un protest în Vama Giurgiu prin care cer diminuarea sau chiar eliminarea taxei de pod. Sorin Dogaru, un giurgiuvean care îşi desfăşoară activitatea în oraşul bulgăresc Ruse trebuie să bage adânc mâna în...
Ministrul Dezvoltării Regionale din Bulgaria, Rosen Plenveliev, a declarat recent că în această săptămână podul care face legătura între Ruse şi Giurgiu va fi supus unor lucrări de reparare a carosabilului exclusiv pe jumătatea bulgară....
După ce la începutul lunii autorităţile bulgare au decis micşorarea taxei încasată la trecerea podului care leagă oraşele Ruse şi Giurgiu, în cazul autoturismelor, de la şase la doi euro, acum oficialii de peste Dunăre vor să schimbe modalitatea de p...